Analiză Generația „Stay-at-Home”. De ce amână tinerii români plecarea din „cuibul” părintesc
0România trăiește un paradox imobiliar: deși ocupă un loc fruntaș în Europa cu o rată de proprietate de 83%, țara noastră se confruntă cu un fenomen social tot mai accentuat — o generație de tineri care rămân în casa părintească mult după pragul vârstei de 30 de ani. Specialiștii consultați de „Adevărul” au explicat care sunt motivele pentru care tinerii români preferă să locuiască în continuare cu părinții, dar și ce i-ar determina să se mute.
Un studiu realizat la finalul anului la nivel european arată că locuirea cu părinții este o combinație între „necesitate și strategie”, România având una dintre cele mai ridicate rate din UE de tineri care locuiesc cu părinții, aceștia părăsind locuința părintească în medie la 28 de ani. Aproape jumătate dintre tinerii sub 35 de ani, chiar și cei angajați, rămân în gospodăria familiei din cauza veniturilor insuficiente și a costurilor ridicate.
E greu să trăiești din salariu la început de carieră
Întrebat de ce preferă atât de mulți tineri să locuiască împreună cu părinții, sociologul Romeo Asiminei, Decanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, a explicat pentru „Adevărul” că, „din perspectiva sociologică, locuirea prelungită cu părinții în România are în general o combinație de cauze structurale și culturale”.
„La nivel structural, principalul factor este accesibilitatea scăzută a locuirii independente: raportul dintre veniturile tinerilor și costurile reale ale unei chirii sau ale unui credit, la care se adaugă costurile utilităților, dar și cheltuielile zilnice, rămâne dificil, mai ales în mediul urban. La aceasta se adaugă precaritatea primilor ani de carieră (contracte de muncă instabile, salarii de început mai aproape de minimul pe economie, migrație internă pentru job), dar și lipsa unor politici de locuire consistente pentru tineri. În aceste condiții, co-rezidența (locuirea cu părinții) funcționează ca „plasă de siguranță” economică, dar și ca strategie de acumulare (economisire pentru avansul unei locuințe sau pentru relocare).
La nivel cultural, modelul familiei extinse și solidaritatea intergenerațională au încă o greutate mare în România: nu este vorba doar despre dependență, ci și despre reciprocitate (părinții sprijină financiar/logistic, iar tinerii oferă ajutor în gospodărie, grijă, companie). În multe familii, normele sunt mai puțin orientate spre plecarea la 18–22 de ani și mai mult spre plecare „când ești pregătit”: loc de muncă stabil, relație de cuplu stabilă, condiții de locuire predictibile. Un rol important este jucat și de factorii emoționali: confortul, evitarea riscului, dar și faptul că tranzițiile (angajare, cuplu, copii) se întâmplă mai târziu decât în cazul generațiile anterioare”, a declarat conf. univ. dr. Romeo Asiminei pentru „Adevărul”.
Locuirea cu părinții este o strategie pragmatică într-un climat economic incert
La rândul său, Călin Spiridon, fondator al aplicației Minglr a explicat pentru „Adevărul” că majoritatea utilizatorilor activi ai aplicației au între 18 și 35 de ani și o folosesc când ies la cafenele, restaurante, baruri, spații de coworking sau evenimente.
„Datele arată că majoritatea tinerilor cu vârste între 18 și 30 de ani declară că locuiesc încă împreună cu părinții sau că s-au întors temporar acasă după o perioadă de independență.
Principalele motive pentru care tinerii români rămân mai mult timp în casa părinților sunt de natură economică: costurile ridicate ale chiriilor în marile orașe, avansurile mari pentru credite imobiliare și instabilitatea veniturilor în primii ani de carieră. Tinerii care locuiesc cu părinții sunt la fel de activi social ca cei care stau singuri sau în chirie, dar sunt mult mai prudenți financiar și evită angajamentele pe termen lung, inclusiv contractele de închiriere.
Un alt factor important este nevoia de siguranță și flexibilitate. Mulți tineri menționează în conversații și în profiluri că preferă să rămână temporar acasă pentru a economisi bani, a investi în educație sau în proiecte personale și a-și păstra mobilitatea profesională. În acest context, locuirea cu părinții nu mai este percepută ca un eșec social, ci ca o strategie pragmatică într-un climat economic incert”, a explicat Spiridon pentru „Adevărul”.
Ce i-ar determina pe tineri să se mute singuri
Întrebat ce i-ar determina pe tineri să se mute din casa părintească, conf.univ.dr. Asiminei a spus că sunt mai multe motive.
„Ce i-ar determina, concret, pe tineri să se mute? Cinci motivații principale: (1) stabilitate financiară – venituri suficiente și predictibile; (2) acces la locuințe abordabile – chirii rezonabile sau programe de sprijin (garanții, subvenții, locuințe pentru tineri); (3) evenimente de viață – formarea unui cuplu, nevoia de intimitate sau autonomie, apariția copiilor; (4) mobilitate profesională - studii în alt oraș sau relocare pentru locul de muncă; (5) schimbări în dinamica familială - aglomerarea gospodariei sau conflicte între membrii gospodăriei. Aș sublinia că fenomenul nu trebuie citit moralizator. Nu este vorba despre faptul că tinerii „nu vor să plece", ci că se adaptează rațional la o piață a locuirii scumpă, o piață a muncii instabilă și la norme familiale care încă valorizează sprijinul reciproc”, a explicat sociologul.
La rândul său, Călin Spiridon a spus că sunt trei declanșatori principali. „Primul este stabilitatea financiară: un venit predictibil care să permită plata unei chirii fără presiune constantă.
Al doilea este dorința de autonomie personală și de intimitate, mai ales atunci când apar relații stabile sau intenția de a construi o familie. Al treilea este accesul la soluții locative mai flexibile: chirii pe termen scurt, spații de co-living sau locuințe mai mici, bine conectate la transport și la zonele de socializare.
Interesant este că tinerii spun că au o motivație mai mare de a se muta pentru a-și construi un stil de viață independent și o identitate socială proprie. Pentru ei, mutarea din casa părinților nu este doar o decizie economică, ci una legată de statut, intimitate și libertate personală.
În concluzie, datele noastre arată că românii nu stau mai mult cu părinții din lipsă de dorință de independență, ci din constrângeri economice și nevoia de siguranță. Tinerii sunt pregătiți mental pentru mutare, dar așteaptă momentul financiar potrivit și soluții locative mai flexibile care să le permită să facă pasul fără presiune excesivă”, a explicat Spiridon pentru „Adevărul”.
48% dintre tinerii români stau cu părinții ca să îi poată îngriji
România se remarcă prin unele dintre cele mai ridicate niveluri de proprietate imobiliară de pe continent, cu o rată de 83% de proprietăți imobiliare – considerabil mai mult decât rata de 63% a proprietății imobiliare la nivel european.
Cu toate acestea, un procent semnificativ mai mare de români decât în alte state europene preferă să stea cu părinții, din diferite motive.
Un studiu realizat la finalul anului la nivel european arată că locuirea cu părinții este o combinație între „necesitate și strategie”.
La nivel european, 26% dintre tineri invocă îngrijirea părinților ca motiv pentru locuirea cu aceștia, cu proporții mai mari în România (48%), Polonia (32%) și Republica Cehă (32%).
Românii sunt împovărați de facturi
Creșterea costului vieții se resimte în România, deoarece doar 40% dintre participanții la studiul Re/Max menționează că se simt confortabil cu costurile locuințelor - mai puțin decât media europeană (45%).
Costurile energiei au apărut ca cel mai acut punct de presiune, creând un decalaj tot mai mare între gospodăriile românești și omologii lor europeni. Circa 30% dintre români își exprimă confortul față de facturile la energie, comparativ cu 45% dintre locuitorii de pe continent. Între timp, circa 22% dintre tinerii români spun că se confruntă cu aceste costuri, față de 16% la nivel european.
Această criză energetică împinge la schimbări în comportamentul financiar al gospodăriilor. În România, 18% dintre repondenți spun că au apelat la împrumuturi în ultimele 12 luni pentru a acoperi costurile locuinței, fără a include ipotecile existente, puțin mai mare decât media europeană (13%).
În ciuda acestor presiuni financiare, nivelurile de satisfacție față de locuințe par în mod notabil de pozitive, 81% dintre români fiind mulțumiți de situația lor de locuit. Printre cei nemulțumiți de locuința lor, prețul este menționat mai rar în România (20%) decât în Europa (34%); preocupările se concentrează în schimb pe spațiul limitat (36%) și facilitățile învechite (28%). Mai grăitor este optimismul orientat spre viitor: printre cei care nu dețin o locuință, 63% cred că vor putea achiziționa o locuință la un moment dat în viață, depășind media europeană de 56%.
Se încarcă comentariile...
