Generatia de aur trece, Mircea Sandu ramane | adevarul.ro

Generatia de aur trece, Mircea Sandu ramane

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Inmormantarea fotbalului pe muzica lui Puff Daddy

Mircea Sandu si-a prezentat programul si l-a atacat pe Gheorghe Popescu pe acordurile melodiei "I'll be missing you" a lui Puff Daddy, cantaretul afro-american care isi jelea prietenul ucis prin focuri de arma, Notorius B.I.G. A fost de ajuns! Doua treimi din votanti au avut grija sa nu-i duca dorul Nasului. La 13.40 a inceput numararea voturilor. La 14.00, verdictul a fost anuntat. Din 290 de membri prezenti, 187 au ales vechiul conducator, 102 au stampilat numele lui Gheorghe Popescu, iar un vot a fost anulat. Sala a izbucnit in aplauze, dar nu ca pe timpul lui Ceausescu. Dinu Gheorghe, presedintele Rapidului, ca si altii, a privit in gol si a ramas cu mainile impietrite. Atmosfera a fost intretinuta de Dumitru Dragomir. "La placinta federala inainte! Nu mananc prea mult pentru ca ma scot astia dator", a inceput Mitica. Corleone a ajuns singurul oficial din sala, prezidand Adunarea Generala. "Domnule candidat, mai aveti doua minute", i-a spus Nasului, si a adaugat in 30 de secunde: "Domnule, vi s-a terminat timpul". Inaintea votului, zece membri au luat cuvantul. Atacul a pornit de la Iuliu Muresan, raspunsul venind de la presedintele Otelului, Marius Stan. "Popescu este un produs media", a precizat oficialul clujenilor. "Am luat cuvantul pentru ca banuiam ca cineva sare la beregata lui Popescu. Este o mare nedreptate", a venit raspunsul galateanului. In sala au aparut vociferari. O voce feminina s-a facut auzita doar pana cand de la balcon s-a interpus un glas baritonal: "N-ai treaba la bucatarie?". Reprezentantul lui Dinamo, Cristi Borcea, a vrut sa intervina. "Borcea, io conduc aici, tu - la Dinamo", i-a retezat-o scurt Dragomir. Concluzia? "Am avut putine emotii. Il felicit pe contracandidat si il astept oricand langa mine", a declarat fericit presedintele care va conduce Casa Fotbalului pana in aprilie 2010.

Gica Popescu crede in alegeri anticipate
Infrangerea suferita in alegeri nu l-a demobilizat pe Gica Popescu, acesta fiind decis sa ramana implicat in fotbal si sa monitorizeze activitatea lui Mircea Sandu. "Imi va simti rasuflarea in fata. Ii voi face marcaj strans. Cred ca vom ajunge la alegeri mai devreme de patru ani, iar Sandu nu va mai prinde un nou mandat", a spus "Baciul". Referitor la rezultatul votului, el considera ca a pierdut doar o batalie, nu si razboiul. "Este o batalie pierduta in culise, nu pe teren. Duminica seara, la Mogosoaia, am simtit cum vor decurge lucrurile. Am vazut componenta Comitetului Executiv si tot ce pot spune este ca fotbalul a facut pasi inapoi", a declarat Gica Popescu.

Pinalti si Tata Jean revin in Comitetul Executiv
Dupa alegeri, adunarea generala a ales noul Comitet Executiv, surprizele aparand la diviziile A, B si C. Astfel, la primul esalon, locurile lui Ioan Becali (Dinamo) si Dinu Gheorghe (Rapid) au fost luate de Jean Padureanu (Gloria Bistrita) si de Valeriu Argaseala (Steaua). Divizia B consemneaza revenirea lui Gheorghe Stefan (Ceahlaul Piatra Neamt). La Divizia C, solutia imorala numita Gheorghe Chivorchian, presedintele FCM Bacau, a fost reparata, in locul sau fiind numit prietenul lui Mircea Lucescu, Constantin Anghelache (Tricolorul Breaza). In Comitetul Executiv a fost cooptat si presedintele AFAN, Alex Radulescu, care insa nu are deocamdata drept de vot.

Top articole

Partenerii noștri