Gaz pe foc la buzunar

Omul isi pune tigaia pe plita. Si constata ca gazul il costa mai mult decat ouale aruncate in uleiul incins. Venitul mediu net lunar in tara asta se incapataneaza sa ramana sub 200 de euro, iar

Omul isi pune tigaia pe plita. Si constata ca gazul il costa mai mult decat ouale aruncate in uleiul incins. Venitul mediu net lunar in tara asta se incapataneaza sa ramana sub 200 de euro, iar in anumite regiuni chiar sub 50 de euro. Integrarea europeana ofera pentru maine speranta unei ipotetice cresteri a nivelului de trai in viitor. Astazi trebuie sa se descurce cum poate. In anul 2001 a inceput reforma sistemului de preturi si tarife in sectorul gazelor naturale. In acea perioada, Romania producea 16 miliarde metri cubi de gaz anual. Fata de anii '80, productia era la jumatate. Reluarea cresterii economice, dupa 1999, a determinat un consum sporit si o vaduvire accelerata a resurselor, in conditiile unei rate de inlocuire scazute a acestora. Anul trecut, Romania a produs aproximativ 13 miliarde de metri cubi. Diferenta pana la 19 miliarde provine din import. Consumul industrial este de aproape 60 la suta, restul revenind populatiei captive, in conditiile in care nu exista alternative la sistemul de alimentare cu gaz. Noile tehnologii de explorare-exploatare pot sustine consumul intr-o proportie echilibrata intre productia interna si importuri inca mult timp. Cu toate acestea, in negocierea cu Uniunea Europeana autoritatile au imbratisat fara retinere ideea alinierii la tarifele occidentale, in conditiile in care Bruxellesul ne impunea sa acoperim prin tarife doar costurile de productie si operare. Negociatorii nostri au ales sa fie cu un pas in fata tuturor. Din perspectiva reglementarilor din sectorul energetic, Romania este astazi mai europeana decat majoritatea tarilor europene. Acest lucru a facilitat privatizarile din sectorul energetic si, evident, din cel al distributiei de gaze. Angajamentele grabite, neimpuse de UE, se dovedesc a fi fara acoperire, iar abonamentul la gaze este unul dintre ele. Asa se face ca, de la ideea eliminarii subventiei incrucisate intre diversele categorii de consumatori industriali la aceea a eliminarii subventiilor pentru populatie nu a mai fost decat un pas. Chestiunea cu abonamentul era un "bonus", gandit pentru situatia in care distributia si furnizarea gazului urmau sa devina doua activitati independente, asigurate de companii distincte. Acest lucru era cunoscut din ianuarie 2005. Dar numai de catre initiatori. Romanul a fost pus in fata faptului implinit. Confruntat cu reactia cetatenilor, premierul Tariceanu iese in fata si desfiinteaza abonamentul ain vigoare de la 1 aprilie. Astfel a castigat un ragaz pentru gasirea unor solutii de acoperire a costurilor de exploatare in retelele de gaze. Seful autoritatii de reglementare in domeniul gazelor naturale a scapat insa portumbelul din gura. Abonamentul va fi introdus in pretul gazului. Il vom plati fara sa stim, luna de luna. In paralel, politicienii Puterii au incercat sa traga si ei un ce profit, solicitand trecerea in subordinea Guvernului a Autoritatii de Reglementare. Ruhr Gaz si Gaz de Frace nu isi vor retrage semnatura de pe contractele de privatizare daca va disparea abonamentul la gaze. Dar pozitia investitorilor straini se poate schimba radical daca Guvernul "nationalizeaza" decizia pe piata energetica. Intr-o tara cu pretentii la integrarea in UE piata energetica nu poate fi reglementata prin decizia politica directa. In absenta investitorilor straini, modernizarea retelelor va fi facuta cu bani de la buget, deci de la contribuabil, sau printr-un pret mai mare al facturii la gaze, platit de consumator. Oricum ar fi, pana la urma romanii achita nota de plata a coruptiei si lipsei de restructurare din sistem.