"Găozarii" au protestat la Cotroceni
0Protestatarii au purtat insigne pe care scria "găozar", precum şi pancarte cu inscripţii ca: "1990: Golan. 1992: Animal. 2006: Găozar" sau "şi GĂOZARII au un preşedinte". La întâlnire au
Protestatarii au purtat insigne pe care scria "găozar", precum şi pancarte cu inscripţii ca: "1990: Golan. 1992: Animal. 2006: Găozar" sau "şi GĂOZARII au un preşedinte". La întâlnire au venit şi alte persoane cu intenţia de a sprijini protestul ziariştilor. Ei s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni cu puţin înainte de ora unu şi s-au plimbat timp de câteva zeci de minute prin faţa clădirii, fiind urmăriţi foarte atent tot timpul de ziarişti veniţi să relateze faptele şi de jandarmii de la Cotroceni. Protestatarii au spus celor prezenţi că încă mai aşteaptă scuzele preşedintelui. Răzvan Martin, care a vorbit în numele organizaţiei Reporters Sans Frontieres, a spus că şi această organizaţie internaţională aşteaptă scuzele preşedintelui. De asemenea, el a spus că organizaţia va publica o scrisoare de protest faţă de atitudinea lui Băsescu faţă de presă.
Preşedintele Traian Băsescu l-a etichetat cu termenul "găozar" pe ziaristul de la "Curentul", pentru că şeful statului a fost de părere că acesta a vrut să-i întindă "o capcană", vineri, la sediul SRI. Incidentul s-a declanşat în timpul declaraţiilor de după ceremonie, când şeful statului a susţinut că nici un ofiţer din direcţiile întâi şi a şasea nu mai lucrează în SRI. În acel moment, el a fost întrebat dacă vrea să spună că nici un securist nu mai este prezent în structurile acestui serviciu. Băsescu a răspuns că a spus suficiente lucruri pentru ca ziariştii să aibă un titlu de prima pagină. Pe treptele din holul clădirii, încadrat de fostul şi noul director al SRI, Radu Timofte şi, respectiv, George Maior, şeful statului a afirmat, vizibil iritat şi cu voce tare, că un "găozar" voia să-l atragă într-o capcană. În acel moment, Băsescu putea observa că nici o cameră nu era îndreptată spre el, cameramanii grupându-se în zona uşii sediului SRI.
Scandalul "ziarist-găozar" a beneficiat de un nou episod în momentul în care un mesaj, ce se presupunea că-i aparţinea lui Băsescu, a apărut pe forumurile mai multor publicaţii. Pe unele site-uri, acest mesaj figura ca fiind trimis de la adresa de e-mail president@presidency.ro şi avea următorul conţinut: "Numele ziaristului de la "Curentul" este Ovidiu Zara... Nu ştiu ce au înţeles ei, dar în convorbirea mea cu Timofte am spus: "Câte un O. Zara d'ăsta crede că ne poate întinde capcane în modul ăsta. Fiecare înţelege după cum îl duce capul... Mulţumesc pentru rectificare. T. Băsescu"