Fumatorii de "Carpati" sau "Snagov" depind de o decizie politica a Guvernului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fumatorii de "Carpati" sau "Snagov" ar putea ramane in curand fara tigarile favorite daca Guvernul nu va lua o decizie... politica privind situatia producatorului - Societatea Nationala "Tutunul

Fumatorii de "Carpati" sau "Snagov" ar putea ramane in curand fara tigarile favorite daca Guvernul nu va lua o decizie... politica privind situatia producatorului - Societatea Nationala "Tutunul Romanesc" (SNTR). "Daca pana pe 20 ianuarie SNTR va reusi sa-si plateasca toata datoria, atunci vor putea sa-si obtina licenta inapoi. Daca nu, nu se mai pot accepta nici un fel de amanari, esalonari si reesalonari la plata si va intra in faliment", declara Ilie Sarbu, ministrul Agriculturii, in urma cu aproximativ doua saptamani, intr-o conferinta de presa comuna cu Mihai Tanasescu, ministrul Finantelor. La vremea respectiva, seful Finantelor anuntase ca societatea a ramas fara licenta de marcare (nemaiavand dreptul sa produca tigarete) si incepuse executarea silita impotriva acesteia. Mai mult, in cazul in care nu reusea sa achite 700 miliarde lei din valorificarea stocurilor, SNTR urma sa ramana si fara licenta de comercializare, lucru care nu-i va mai permite sa-si vanda produsele. Pentru ca pana acum doua saptamani SNTR nu platise nici un leu in contul datoriei, l-am intrebat pe Mihai Tanasescu ce se va intampla cu societatea. Cu un zambet misterios, ministrul a explicat procedura legata de masurile de executare silita, adaugand ca "nici un manager capabil nu-si va lasa societatea sa moara si va gasi o solutie s-o salveze." Ce nu a spus domnul ministru este faptul ca, in ciuda declaratiei colegului sau din Guvern, mai exista o chichita legislativa care i-a permis lui Ioan Niculae, patronul SNTR, sa mai ceara o reesalonare a datoriilor. Exact in ajunul Craciunului, societatea controlata de Ioan Niculae a depus o noua cerere de esalonare a datoriilor in baza prevederilor OUG 40/2002. Acest lucru s-a intamplat dupa ce, pe data de 20 decembrie, expirase termenul pana la care SNTR trebuia sa achite sumele aferente unei alte esalonari, obtinuta printr-un act normativ special (OUG 180 din 20 decembrie 2001 privind unele masuri de redresare financiara a SNTR). La momentul respectiv, SNTR avea datorii de peste 1.675 miliarde lei, majorari de intarziere datorate si neachitate de aproape 1.400 miliarde lei si penalitati de intarziere de aproape 24 miliarde lei. Numai ca, pierzand esalonarea pentru ca nu si-a achitat datoriile curente, societatea controlata de Niculae este obligata acum sa plateasca toate datoriile, inclusiv majorarile de intarziere si penalitatile. Potrivit datelor financiare, in cursul anului trecut, statul a recuperat aproximativ 2.500 de miliarde lei, datoria totala ramasa restanta ridicandu-se la aproximativ 1.200 miliarde lei. In aceste conditii, in documentatia depusa pe 24 decembrie, Ioan Niculae a solicitat o alta esalonare pentru suma respectiva in baza Ordonantei 40, folosindu-se de faptul ca nu a mai solicitat esalonari pe baza acestui act normativ. De precizat ca, potrivit Ordonantei 40, unui datornic care nu si-a respectat graficul de esalonare, aceasta ii este anulata, iar debitorul nu mai are dreptul sa ceara o alta pasuire la plata timp de 12 luni de la data precedentei esalonari. Firma lui Niculae nu se incadreaza insa la acest capitol, motiv pentru care cererea sa de esalonare ar putea fi aprobata. Numai ca, potrivit unor surse oficiale, comisia care se ocupa in Ministerul Finantelor cu acest lucru nu va lua in discutie cererea SNTR pana cand Executivul nu va lua o decizie politica. "Inainte de a discuta cererea de esalonare, Guvernul va trebui sa stabileasca daca Romania mai doreste sau nu sa aiba o productie nationala de tigarete ieftine", ne-au precizat sursele citate, care au adaugat ca aceasta nu inseamna ca producatorul de astfel de tigarete trebuie sa fie neaparat Ioan Niculae.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite