FOTO România s-a împodobit de Sărbători. Cele mai frumoase ornamente din oraşe: renii Moşului, pierduţi printre mii de beculeţe şi oameni de zăpadă
0În preajma Sărbătorilor de Iarnă, oraşele României au fost împodobite cu beculeţe care se întind pe zeci de kilometri, brazi şi oameni de zăpadă. „Adevărul“ vă prezintă cum arată straiele de sărbătoare ale ţării noastre înainte cu două săptămâni de Crăciun.
Cum arată ALBA IULIA iluminată feeric de sărbători
Alba Iulia a “îmbrăcat” straie de sărbătoare. Oraşul şi Cetatea sunt luminate feeric cu ajutorul instalaţiilor montate de societatea care asigură serviciul de administrare a iluminatului public. Costurile se ridică la circa 100.000 de euro.
Instalaţiile luminoase ce înfrumuseţează oraşul au fost pornite la 1 decembrie şi vor funcţiona timp de aproximativ o lună şi jumătate. Aşa cum prevede contractul cu firma concesionară a serviciului de iluminat public, pentru iluminatul festiv Primăria va plăti până la 100.000 de euro.
Noutatea acestui an este că, de sărbători, şi Cetatea Alba Carolina a fost decorată cu luminiţe. Pe podurile din zona Porţii a III-a şi din şanţul de vestau fost montate cupole-suport pentru instalaţiile luminoase.

ALEXANDRIA s-a împodobit de sărbătoare
Municipalitatea s-a străduit mai mult decât în anii trecuţi să dea oraşului o atmosferă de sărbătoare în decembrie 2013. Spre deosebire de anii trecuţi, când sărbătoarea era marcată doar în centrul oraşului, anul acesta instalaţiile de iluminat, braduţii şi figurinele cu Moş Crăciun au ajuns în mai multe cartiere.
Angajaţii de la Administraţia Domeniului Public, serviciu din cadrul Primăriei Alexandria, au început pregătirea oraşului de sărbătoare încă de la jumătatea lunii noiembrie. Atunci au început să fie montate instalaţiile de iluminat pe arterele principale ale oraşului, strada Dunării şi strada Bucureşti. Mii de beculeţe, în mare parte cele din anii trecuţi, au fost întinse pe mai multe străzi. Mai bine de două săptămâni au muncit salariaţii ADP şi la montarea instalaţiilor în parcurile din oraş.

ARADUL, împodobit cu două milioane de beculeţe
Două milioane de beculeţe strălucesc atât în centrul municipiului Arad, cât şi pe principalele străzi din cartiere. O parte dintre acestea au împodobit cei 12 brazi din oraş, doi dintre ei aflându-se în faţa primăriei.
Târgul de Crăciun reprezintă, şi el, o mare atracţie de sărbători, mai ales că în cei doi brazi care se află chiar în mijlocul lui luminează 40.000 de beculeţe. Pe lângă beculeţe în brad se mai găsesc flash-uri, globuri şi beteală. De asemenea, tramvaiul lui Moş Crăciun, care circulă în Arad în fiecare an în perioada sărbătorilor de iarnă, se află la dispoziţia copiilor.

BAIA MARE, un oraş de poveste înainte de Crăciun
Dacă în ultimii doi ani Baia Mare a câştigat concursul „Cel mai frumos oraş împodobit de sărbători“, organizat de ziarul Adevărul, şi în 2013 municipiul Baia Mare îşi păstrează imaginea unui oraş fermecător. Milioane de leduri au acoperit străzile din Baia Mare şi peste 300 de mii de leduri au fost montate pe bradul de Crăciun.
Unul dintre cele mai aşteptate momente de băimăreni, aprinderea iluminatului ornamental şi a ledurilor de pe bradul de Crăciun, a avut loc pe data de 1 decembrie. Şi de această dată, Baia Mare a atras privirile a zeci de mii de oameni, reacţia fiind una greu de descris.

Un ren de-al Moşului s-a pierdut la BISTRIŢA
Municipalitatea a acordat mai multă atenţie anul acesta decoraţiunilor de Crăciun, pe care le-a completat, adăugând şi elemente noi. Asta după ce anii trecuţi nu s-a investit niciun ban în decoraţiuni, reciclându-se cele vechi. Oraşul Năsăud însă „defilează” cu decoraţiuni împrumutate.
Bistriţa s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare la începutul lunii decembrie, copacii şi stâlpii de pe marile bulevarde fiind împodobiţi cu luminiţe galbene sau albastre. Nu lipsesc nici brazii, cel mai falnic putând fi admirat pe Pietonalul Liviu Rebreanu. Brazii împodobiţi cu luminiţe se regăsesc şi în pieţele importante ale municipiului.

BRAŞOVUL este Oraş de Poveste
Braşovul a fost decorat superb, iar Piaţa Sfatului este o adevărată feerie de lumini. Turiştii care vin la Braşov vor fi impresionaţi de cum arată oraşul în acest an.
Pentru împodobirea oraşului s-au folosit atât decoraţiunile din anii trecuţi, dar şi unele noi. În total s-au cheltuit 50.000 de lei, dar efortul a meritat. Bradul din Piaţa Sfatului are aproximativ 26 de metri. A fost împodobit cu 50.000 de beculeţe, 60 de sfere luminoase, 80 de conuri luminoase, 2.000 de becuri mari, 800 de flash-uri, un kilometru de beteală şi 300 de globuri argintii. Bulevardul Republicii este scăldat în lumină, iar braşovenii spun că arată mai bine ca niciodată.

Cum arată BUCUREŞTI îmbrăcat în straie de sărbătoare: zeci de kilometri de beculeţe, globuri, brazi şi târguri de Crăciun
Încă de acum o săptămână, Capitala a îmbrăcat straie de sărbătoare şi a fost împodobită cu zeci de kilometri de beculeţe. În vitrinele magazinelor au apărut oameni de zăpadă, pe străzile Bucureştiului au poposit renii lui Moş Crăciun, iar spririduşii aşteaptă prin centrele comerciale Sărbătorile de Iarnă.
Trei milioane de beculeţe tip LED, întinse pe un traseu de 23 de kilometri, colorează în acest an străzile Bucureştiului. Verde, albastru, galben şi roşu sunt doar câteva dintre culorile care înveselesc oraşul, formând adevărate spectacole vizuale.

BUZĂU este împodobit cu milioane de ghirlande luminoase
Încă de la începutul lunii decembrie, s-au aprins toate beculeţe care împodobesc străzile Buzăului, zonele iluminate feeric fiind centrul municipiului Buzău, bulevardele Unirii şi Nicolae Bălcescu, străzile Spiru Haret, Tudor Vladimirescu, Aleea Trandafirilor şi Dorobanţi.
Majoritatea decoraţiunilor sunt pe bază de leduri albe cu inserţii colorate. Reprezentanţii firmei care se ocupă de iluminatul public spun că actualele instalaţii stradale de sărbători diferă de cele de anul trecut.

Sărbători magice pe malul Borcei: CĂLĂRAŞI, gătit cu ghirlande şi figurine luminoase
Călăraşiul a fost iluminat festiv la 1 decembrie cu peste 3.400 de echipamente constând în figurine, şiruri luminose, ghirlande şi steluţe. Autorităţile locale s-au pregătit din timp cu decorurile şi au alocat 150.000 de lei din buget pentru manifestările dedicate sărbătorilor de iarnă.
,,Sperăm că şi în acest an, iluminatul pentru sărbătorile de iarnă să fie pe măsura aşteptărilor călărăşenilor. Luna decembrie va fi o lună plină de evenimente culturale organizate de primăria Călăraşi, alături de Consiliul Judeţean“, a precizat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul Călăraşiului.

Cât costa luminiţele colorate care au invadat bulevardele din centrul oraşului CONSTANŢA
În urmă cu aproape o lună, primarul Radu Mazăre declara că nu îşi permite să decoreze oraşul de sărbători fără să măreasca taxele. Şi cum edilul nu ar fi vrut să crească impozitele, Constanţa ar fi rămas doar cu lumina stradală. Între timp, Primăria a găsit resursele necesare instalării luminiţelor şi au şi anunţat creşterea taxelor cu valoarea inflaţiei.
Constanţa se poate lăuda, pentru prima dată, că are mai multe luminiţe pe străzi, de sărbători. Şi acest lucru este vizibil. Primăria Constanţa a găsit resurse de la bugetul local pentru a echipa marile bulevarde din zona centrală, dar şi pentru sensurile giratorii sau pentru Orăşelul Copiilor.

Cum arată CLUJUL de sărbători: iluminatul decorativ a costat două milioane de lei
Iluminatul de sărbători în Cluj-Napoca a fost pornit de 1 Decembrie şi costă circa două milioane de lei. Faţă de anul trecut, au fost utilizate mai multe decoraţiuni, dar au apărut şi noutăţi precum două porţi luminate şi candelabre în formă de spirală, elice, ţurţuri sau diamant.
De Ziua Nationala a Romaniei, Primăria Cluj-Napoca a aprins iluminatul ornamental. Fata de anul trecut s-a suplimentat numarul elementelor ornamentale: 8,2 kilometri de ţurţuri luminoşi (cu 200 de metri mai mult faţă de anul trecedent), perdele luminoase de 642 metri (cu 429 metri mai mult faţă de 2012), şiruri luminoase de 17,2 km (cu 5 km mai mult faţă de 2012), 63 de bannere (cu 3 mai multe faţă de anul trecut), 42 de staruri - figurine pe stalpi (cu 285 mai multe) şi 42 de elemente 3D pe stalpi.

CRAIOVA a fost împodobită cu mii de beculeţe colorate
Angajaţii RAADPFLE au împodobit tot oraşul cu ghirlande, globuri şi alte decoraţiuni. Craiovenii au declarat că noile podoabe de Crăciun schimbă cu totul faţa Băniei.
Pentru ca atmosfera de basm să fie completă, pe arterele principale ale oraşului au fost instalate beculeţe şi figurine luminoase. Toate străzile sunt luminate feeric de ghirlande sau decoruri luminoase fixate pe stâlpi.

FOCŞANI, gătit de sărbători mai frumos ca în alţi ani
În Focşani luminiţele de sărbători sunt o feerie. Milioanele de beculeţe multicolore stârnesc bucuria focşănenilor în fiecare seară.
Centrul oraşului s-a împodobit de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou mai frumos ca în alţi ani. Feeria de lumini este prezentă în Piaţa Unirii, unde au fost achiziţionate câteva sute de instalaţii noi, „plantate" pe clădirile din zonă şi în copacii răspândiţi de o parte şi de alta a Bulevardului Unirii.
„Anul acesta am cumpărat 250 de plase luminoase, care au fost amplasate în Piaţa Unirii. Practic am înlocuit din cele vechi care s-au mai stricat. Am acordat o atenţie principală centrului oraşului, iar în restul municipiului am pus instalaţiile vechi. Plasa principală de lumini din Piaţa Unirii a fost cumpărată de Primăria Focşani”, ne-a declarat Adrian Grosu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Dezvoltare Focşani.

Iluminatul feeric cu cheltuială se ţine: o jumătate de milion de euro plăteşte Primăria GALAŢI pentru beculeţele de Crăciun
Primăria a montat anul acesta instalaţii de Crăciun pe 33 de kilometri de străzi. Aşa se fac că, spre deosebire de alţi ani, beculeţe ornamentale au apărut şi pe străzi secundare, nu numai pe marile bulevarde. Suma totală cheltuită de Primărie se ridică la aproximativ 500.000 de euro (2,3 milioane de lei).
Toate decoraţiunile sunt închiriate, iar primarul Marius Stan a spus că va face orice astfel încât Galaţiul să fie luminat de sărbători, chiar precum Parisul.

Cum a fost împodobită HUNEDOARA de sărbătorile de iarnă
„Sunt mai multe instalaţii luminoase, faţă de anii trecuţi, iar atmosfera din centrul Hunedoarei a devenit una de sărbătoare. Este plăcut seara, să te plimbi pe sub aceste perdele de lumini. Dacă ar fi fost mai cald, sau dacă ar fi nins, era şi mai frumos”, spune Mioara, o tânără care a asistat la aprinderea luminţelor şi la inaugurarea bradului împodobit în centrul Hunedoarei.

IAŞIUL, iluminat festiv cu un milion de beculeţe
Municipalitatea din Iaşi a anunţat o investiţie de 600.000 de lei pentru decorarea oraşului cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Punctul central al iluminatului festiv este pietonul Ştefan cel Mare, atât în faţa Primăriei, cât şi spre Piaţa Unirii. Au fost împodobiţi până şi salcâmii japonezi plantaţi la începutul anului în zona pietonală.
În plus, a fost adăugată şi o instalaţie de sonorizare de la care se poate auzi muzică în surdină, tot în zona Primăriei Ştefan cel Mare.

În PIATRA NEAMŢ, instalaţiile pentru iluminatul festiv sunt aceleaşi de anul trecut
Primăria Piatra Neamţ a decis să decoreze oraşul cu instalaţiile folosite şi anul trecut, preferând să aloce banii pentru priorităţile sociale. Iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă a fost pus în funcţiune la Piatra Neamţ de Ziua Naţională, pe 1 Decembrie.

Atmosferă de sărbători în PLOIEŞTI: buget de criză în acest an pentru iluminatul ornamental
Iluminatul ornamental de sărbători a fost pornit la Ploieşti în Ajun de Moş Nicolae. Autorităţile au făcut reduceri consistente în acest an cu decoratul şi iluminatul festiv. Zona cea mai frumos împodobită este în centrul oraşului.
Ghirlande albastre, figurine 3D, un brad artificial cu plasă din leduri, dar şi câţiva brazi naturali, împodobiţi cu decoraţiuni şi instalaţii luminoase creează o atmosferă de sărbătoare în centrul oraşului.
Mai puţin în celelalte cartiere din oraş, unde iluminatul festiv va lipsi cu desăvârşire sau va fi distribuit cu economie, după ce autorităţile au decis să reducă drastic bugetul alocat podoabelor de iarnă din oraş.

Primăria RÂMNICU VÂLCEA a investit 150.000 lei pentru ornamente noi de sărbători
Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, Primăria Râmnicu Vâlcea a investit 150.000 de lei în ornamente şi instalaţii luminoase noi. Faţă de alţi ani, au fost împodobiţi brazi şi montate instalaţii în mai multe zone, nu doar în centrul oraşului.
Printre cei care s-au bucurat primii de noile decoraţiuni şi ghirlande luminoase s-au numărat râmnicenii din cartierul Petrişor. De asemenea, au fost împodobiţi brazi şi montate instalaţii în cartierele Nord şi Ostroveni. În acest sens, s-au folosit multe dintre instalaţiile achiziţionate în anii trecuţi.

Parcul central din SATU MARE, invadat de copii
O adevărată nebunie a fost în centrul municipiului Satu Mare, în seara în care s-au aprins beculeţele. Sute de copii alături de părinţi au invadat parcul din centrul oraşului când autorităţile locale au dat drumul luminilor de sărbători. Costurile de anul acesta s-au ridicat la 270.000 de lei.
Luminile din bradul de Crăciun amplasat în parcul din centrul municipiului Satu Mare au fost aprinse în prezenţa autorităţilor locale. Sute de copii împreună cu părinţii au savurat momentul din plin. Aceştia au fost răsplătiţi de autorităţile locale cu bomboane şi dulciuri.

Primăria SEVERINULUI face economie la factura de energie pentru iluminatul de sărbători
Severinul a îmbrăcat straie de sărbătoare. Tradiţionalul brad de Crăciun a fost amplasat pe strada Crişan, iar din data de 1 decembrie au fost aprinse luminile de sărbători în întreg oraşul.
Potrivit Primăriei, municipiul Drobeta Turnu Severin este al doilea oraş din ţară iluminat public cu corpuri cu led, realizându-se astfel economie la factura de energie electrică. De asemenea, este al doilea oraş în privinţa densităţii ornamentelor stradale de sărbători.

SIBIU, împodobit feeric de sărbători
Cea mai spectaculoasă este Piaţa Mare din centrul Sibiului unde, la fel ca anul trecut, o plasă uriaşă de luminini “îmbracă” Târgul de Crăciun.
Pe lângă plasa luminoasă, tot în Piaţa Mare mai sunt amplasaţi ţurţuri luminoşi pe ştreşinile clădirilor şi candelabre 3D pe stâlpii de iluminat. În Piaţa Mică sunt ornamentate streşinile caselor precum şi stâlpii de iluminat public. Turnul Sfatului este, de asemenea, decorat cu ţurţuri şi figurine.

SLATINA, gătită pentru Sărbătorile de Iarnă
În municipiul Slatina, iluminatul public festiv de iarnă a fost pus în funcţiune pe 1 decembrie, de Ziua Naţională. La fel ca în ultimii câţiva ani, nu s-au făcut achiziţii în acest sens, fiind folosite vechile instalaţii şi podoabe de iarnă, din lipsa banilor. În vreme ce unii slătineni par satisfăcuţi de cum arată oraşul de sărbători, alţii sunt dezamăgiţi.
Pentru a nu avea surprize neplăcute, autorităţile locale au demarat acţiunea de împodobire şi montare a podoabelor ce alcătuiesc iluminatul stradal de sărbători încă de la finele lunii octombrie. Astfel, dacă, în anii anteriori reprezentanţii Primăriei puneau în funcţiune instalaţiile de sărbători, de regulă, doar după data de 6 decembrie (Sf. Nicolae, n.a.), acest obicei a început să fie devansat în ultimii ani.

Imagini cu TÂRGU-JIU iluminat de sărbătoare
Iluminatul de ornamental de sărbătorile de iarnă a fost aprins pe 1 decembrie de către premierul Victor Ponta. Târgujienii au venit în număr foarte mare pentru a asista la momentul aprinderii beculeţelor, dar şi pentru a urmări concertul susţinut de Andra.
Noutatea pentru acest an o constituie recrearea scenei Naşterii Domnului Iisus, care poate fi văzută lângă bradul de Crăciun, acelaşi din anii trecuţi, dar cu noi jocuri de lumini.

Cum arată TIMIŞOARA de sărbători
Iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă a fost aprins oficial pe 1 Decembrie, într-o zi plină de festivităţi, atât de Ziua Naţională a României, cât şi cu ocazia deschiderii Târgului de Crăciun din centrul oraşului.
Faţă de alte oraşe mari, Timişoara este „discretă” în ceea ce priveşte iluminatul festiv. Suma prevăzută de la bugetul local este de 70.000 de euro, plus TVA, pentru tot ceea ce presupune iluminatul festiv, adică montare, demontare şi întreţinere.

La acest material au participat Cristina Răduţă, Dorin Timonea, Elisabeth Bouleanu, Borcea Ştefan, Bogdan Nistor, Ramona Găină, Cristina Cîcău, Irina Rîpan, Mugurel Manea, Simona Suciu, Ionela Stănilă, Untaru Claudia, Bianca Sara, Corina Macavei, Andreea Mitrache, Iulian Bunilă, Adrian Boioglu, Vali Silaghi, Florin Jbanca, Dana Mihai, Carp Cosmin.
Pe aceeaşi temă:
FOTO VIDEO Braşovul este Oraş de Poveste
FOTO Cum arată Alba Iulia iluminată feeric de sărbători. Serviciul costă 100.000 de euro