Folosirea telefoanelor mobile la volan, mai periculoasa decat consumul de alcool | adevarul.ro

Folosirea telefoanelor mobile la volan, mai periculoasa decat consumul de alcool

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Folosirea telefoanelor mobile la volan este mai periculoasa decat consumarea alcoolului, au stabilit oamenii de stiinta de la Laboratorul de Cercetari in domeniul Transporturilor, din Marea Britanie.

Folosirea telefoanelor mobile la volan este mai periculoasa decat consumarea alcoolului, au stabilit oamenii de stiinta de la Laboratorul de Cercetari in domeniul Transporturilor, din Marea Britanie. Testele realizate de acestia au dus la concluzia ca soferii care vorbesc la mobil au un timp de reactie mai scazut decat cei aflati sub influenta alcoolului. Astfel, timpul de reactie atunci cand vorbesti la mobil este cu 30 la suta mai scazut decat atunci cand ai baut cateva pahare de bauturi alcoolice si cu 50 la suta mai mic decat atunci cand conduci normal. Conversatiile la telefon ii impiedica pe conducatorii auto sa mentina o viteza constanta si sa pastreze distanta regulamentara fata de masina din fata. Cercetatorii au stabilit, totodata, si faptul ca folosirea dispozitivelor hands-free (care lasa mainile libere) pentru telefoanele mobile este aproape la fel de periculoasa ca un mobil tinut in mana, la volan. Astfel, pentru un sofer care conduce cu viteza de 110 kilometri la ora, distanta normala de franare este de 31 de metri. La aceeasi viteza, un sofer aflat sub influenta bauturilor alcoolice franeaza dupa o distanta de 35 de metri, unul care vorbeste la telefon hands-free dupa 39 de metri, iar altul, care tine in mana un mobil, dupa 45 de metri. Motivul este acela ca in timpul unei conversatii la telefon, persoana aflata la volan se implica in discutie, acordand mai putina atentie conditiilor de trafic. Totodata, interlocutorul soferului nu are de unde sa stie cum se desfasoara traficul, spre deosebire, de exemplu, de o persoana aflata in masina care il tine de vorba pe conducatorul auto in timpul mersului si care va tacea imediat ce observa ceva suspect sau periculos pe traseu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite