Firma comisarului Garzii Financiare Galati, Petru Acomutoaie - cu datorii la stat de peste 1,1 miliarde lei | adevarul.ro

Firma comisarului Garzii Financiare Galati, Petru Acomutoaie - cu datorii la stat de peste 1,1 miliarde lei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

In urma dezvaluirilor facute de ziarul Adevarul cu cateva luni in urma privind activitatea a patru comisari ai Garzii Financiare Galati care isi desfasoara activitatea in municipiul Tecuci, Garda

In urma dezvaluirilor facute de ziarul Adevarul cu cateva luni in urma privind activitatea a patru comisari ai Garzii Financiare Galati care isi desfasoara activitatea in municipiul Tecuci, Garda Centrala si Directia Generala a Finantelor Publice Galati au efectuat cate un control in sensul celor semnalate de presa. Comisarul Herea, venit special de la Bucuresti pentru a verifica activitatea colegilor sai, intr-o trecere meteorica prin Tecuci si concretizata intr-un chef alaturi de cei patru confrati controlati, n-a reusit sa gaseasca nici o neregula. Controlul efectuat de DGFP Galati a reusit, in schimb, sa dovedeasca un fapt uluitor, firma unui comisar al Garzii Financiare, functionar pus sa vegheze ca agentii economici sa-si verse darile catre stat, este datoare la buget cu peste 1,1 miliarde lei, suma pe care nu are de gand sa o plateasca prea curand. Cipas '95, firma inregistrata pe numele lui Ciprian Gabriel Acomutoaie, fiul comisarului amintit, minor la data fondarii societatii, a efectuat mai multe activitati comerciale, inclusiv cea de administrare a unui cafe-bar. Din 1995, cand Cipas '95 a depasit cifra de afaceri de 50 milioane lei, urmand sa devina platitoare de TVA, firma nu s-a inregistrat la DGFP pentru a varsa respectiva taxa. Finantistii care au controlat activitatea firmei comisarului Garzii Financiare Galati au descoperit datorii mari catre bugetul de stat: peste 230 milioane lei - impozit pe profit, 813 milioane lei - TVA, 54,4 milioane lei - impozit pe salarii, 5,1 milioane lei - impozit pe dividende, 1,16 milioane lei - fond pentru invatamant, 1,7 milioane lei - contributie la fondul de solidaritate pentru handicapati s.a. In total, datoriile firmei de care comisarul Acomutoaie doreste acum sa scape prin vanzare sau radiere depasesc 1,1 miliarde lei. Mai mult, finantistii au descoperit ca firma nu respecta minimum de reguli privind evidenta contabila. Pentru ca inspectorii financiari au dispus confiscarea veniturilor firmei, comisarul Acomutoaie a abandonat Cipas '95, declarand senin ca nu are de unde sa plateasca. Cu tupeu, acesta a afirmat ca din afacere nu mai exista decat localul in care a functionat barul, iar acesta este inchiriat cu 700.000 lei pe luna, suma pentru care nu poti obtine nici macar holul unui apartament.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite