Femeile fac educaţia | adevarul.ro

Femeile fac educaţia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape trei sferturi din totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar este de sex feminin (71,6%), arată Raportul privind starea învăţământului în anul şcolar 2005-2006.

Aproape trei sferturi din totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar este de sex feminin (71,6%), arată Raportul privind starea învăţământului în anul şcolar 2005-2006. Ponderea cadrelor didactice de sex masculin este mai mare în mediul rural decât în mediul urban, la aproape toate nivelurile de educaţie. În învăţământul primar ponderea învăţătorilor este aproape dublă în şcolile de la sate faţă de cele de la oraşe. Per ansamblul sistemului de învăţământ, femeile predomină însă atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Ponderea mai mare a femeilor în învăţământ caracterizează toate ţările europene. Totuşi, în unele ţări, precum Germania, Spania sau Norvegia, personalul masculin predomină în învăţământul liceal, în timp ce în România, în 2005 s-a înregistrat o creştere a numărului femeilor la acest nivel de învăţământ, faţă de 2004. În România, învăţământul superior este singurul nivel unde ponderea cadrelor didactice de sex feminin este mai mică. În 2005, femeile reprezentau 42,8% din totalul personalului didactic de nivel universitar, în timp ce numai 31% din personalul didactic cu funcţii de conducere din universităţi este de sex feminin.
4.827 de dascăli au părăsit sistemul de învăţământ
În 2005, sistemul de educaţie a pierdut circa 9.000 de angajaţi, dintre care 4.827 erau cadre didactice. Pierderea s-a înregistrat mai ales în învăţământul obligatoriu şi liceal, unde şi efectivele de elevi au scăzut. La nivelul preşcolar şi cel universitar a existat o uşoară creştere a personalului didactic, de 2%, faţă de 2004. Cifrele publicate de MEdC arată că numai o treime din cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea la ţară (34,7%), deşi aici învaţă aproape jumătate din totalul elevilor (44,7%). În ciuda disproporţiei, personalul didactic din mediul rural are o tendinţă de scădere, în timp ce în mediul urban tendinţa este de creştere. 2005 a fost primul an când, la nivelul grădiniţelor, ponderea personalului calificat nu a mai crescut faţă de anul precedent, ci a scăzut, de la 94,7% în 2004 la 94% în 2005. În ciclul primar, ponderea personalului calificat a rămas constantă (96,2%), dar diferenţa între mediul urban şi cel rural este de aproape 4% în favoarea mediului urban. La nivelul gimnaziului, ponderea personalului calificat este de 93%, iar discrepanţa dintre rural şi urban rămâne peste 8%. şi la şcoala de arte şi meserii (SAM) ponderea personalului calificat este cu 10% mai mică în mediul rural. În învăţământul superior, procentul atins în 2004 şi 2005 este de 100% cadre calificate.
Cheltuielile de personal, peste trei sferturi din bugetul educaţiei
Ponderea cheltuielilor de personal pentru învăţământul preuniversitar în totalul cheltuielilor pentru educaţie este de 77,37%, se arată în raportul MEdC. Celelalte capitole de buget - reparaţii, investiţii, dotări materiale - au reprezentat, în anul 2005, mai puţin de 23% din cheltuielile totale cu educaţia. Cheltuielile de personal au în majoritatea ţărilor europene o pondere de peste 70% în totalul cheltuielilor pentru educaţie. În ţări precum Belgia sau Cipru, aceste costuri depăşesc chiar 80%. (A.M.V.)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite