FBI doreste sa-i confrunte pe congresmani cu detectorul de minciuni
Agentii FBI i-au interogat pe aproape toti cei 37 de membri ai comitetelor pentru informatii din Senat si Camera Reprezentantilor, intrebandu-i pe acestia daca doresc sa fie supusi la detectorul de
Agentii FBI i-au interogat pe aproape toti cei 37 de membri ai comitetelor pentru informatii din Senat si Camera Reprezentantilor, intrebandu-i pe acestia daca doresc sa fie supusi la detectorul de minciuni, in cadrul anchetei pe care biroul federal de informatii american a declansat-o in vederea descoperirii congresmanilor vinovati pentru scurgerile anumitor informatii strict secrete despre atacurile din 11 septembrie. Potrivit ziarului "The Washington Post", cei mai multi dintre cei interogati au refuzat detectorul de minciuni, invocand in apararea deciziei lor faptul ca acest test nu este demn de incredere. Desi sefii comitetelor pentru informatii din Senat si Camera Reprezentantilor au fost cei ce au solicitat FBI declansarea acestei anchete, amploarea data investigatiilor de agentii federali a reusit sa-i scoata din sarite pe o serie de congresmani, nemultumiti ca sunt luati la intrebari de o agentie pe care, in mod normal, ei o supervizeaza. In afara celor din comitetele de informatii, FBI a mai interogat 60 de membri din personalul congresmanilor, oficialitati din CIA, Departamentul de Stat si Agentia Nationala de Securitate (ANS). Agentii federali incerca sa descopere cine este sursa informatiilor furnizate presei in legatura cu faptul ca, pe 10 septembrie 2001, ANS a interceptat un mesaj in limba araba despre atacul care avea sa aiba loc a doua zi, mesaj tradus insa de abia pe 12 septembrie. Anul acesta, liderii Congresului au infiintat o comisie speciala pentru anchetarea activitatii CIA, FBI, precum si a altor servicii federale de informatii. In timpul anchetei, s-a descoperit "povestea" mesajului in limba araba interceptat de ANS. Imediat, aceasta informatie de uz intern a fost difuzata de presa americana, detrminand Casa Alba sa afirme ca scurgerile de informatii din Congres pun in pericol intreaga campanie impotriva terorismului.




















































