Fântânile din Mehedinţi, în vizorul subprefectului
0Subprefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a chemat toţi primarii din teritoriu pentru o discuţie care vizează apa fântânilor din judeţ. El a cerut expres edililor comunelor mehedinţene
Subprefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a chemat toţi primarii din teritoriu pentru o discuţie care vizează apa fântânilor din judeţ. El a cerut expres edililor comunelor mehedinţene care dispun de sisteme centralizate de alimentare cu apă potabilă să nu manifeste dezinteres în ceea ce priveşte calitatea apei pentru consumul uman.
Subprefectul Drăghiea a arătat că 10 la sută din cele 2.092 de fântâni publice au apa otrăvită cu nitraţi peste limita admisă, fapt care creează probleme, mai ales pentru copiii sub vârsta de trei ani. "Am cerut primarilor să se implice în gestionarea corespunzătoare a situaţiei, astfel încât sănătatea oamenilor să nu mai fie pusă în pericol.
Mai mult, s-a constatat un anume grad de dezinteres la unele staţii de pompare a apei din teritoriu. Am cerut, de asemenea, recartografierea tuturor fântânilor din judeţ, pentru a fi verificate la zi. Nu avem probleme deosebite, dar, preventiv, vreau să localizăm în fiecare sat şi cătun o fântână bună pentru ca, în caz de calamitate naturală, să avem o soluţie", a spus subprefectul Drăghiea.
(Antoaneta Cicioiu)























































