Faleza din Constanţa va fi consolidată până la vară | adevarul.ro

Faleza din Constanţa va fi consolidată până la vară

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Aproximativ 30 milioane de euro vor fi investiţi până în vara anului viitor de o firmă privată pentru consolidarea unei părţi din faleza municipiului Constanţa, aceasta fiind condiţia pusă

Aproximativ 30 milioane de euro vor fi investiţi până în vara anului viitor de o firmă privată pentru consolidarea unei părţi din faleza municipiului Constanţa, aceasta fiind condiţia pusă de municipalitate pentru ca firma să poată realiza în zonă un complex comercial şi de afaceri.

Primăria Constanţa şi-a dat acordul pentru realizarea unui complex comercial şi de afaceri pe strada Traian, chiar în apropierea Porţii 3 de acces în Portul Constanţa, iar investitorii trebuie să consolideze faleza în zona respectivă până în a doua jumătate a anului viitor.

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, s-a aflat, vineri, pe şantier pentru a vedea cum merg lucrările începute în urmă cu patru luni şi a afirmat că aceasta este cea mai mare investiţie care se derulează în prezent în oraş.

"Aţi putut vedea cum printr-o investiţie privată se consolidează o bună parte a oraşului, o faleză care era iminent să cadă. Întotdeauna strada Traian se prăbuşea, cauzând probleme inclusiv blocurilor cu locatari care sunt la câteva zeci de metri distanţă", a declarat Radu Mazăre.

El susţine că investiţia de consolidare a falezei este de aproximativ 30 milioane de euro, iar lucrările vor fi încheiate în vara anului viitor. "Este tipul de dezvoltare care cred că trebuie făcut pe tot ce înseamnă falezele care se dărâmă ale Constanţei, inclusiv pe faleza de la Mamaia, la Portul Tomis.

Aici am avut noroc pentru că proiectul a fost adoptat anterior venirii la Ministerul Mediului a Sulfinei Barbu şi anterior ordonanţei cu spaţiul verde. Dacă n-am fi dat autorizaţiile şi n-am fi dat acest proiect anterior, în momentul acesta aici ar fi fost o zonă verde foarte plăcută pentru promenadă şi un ecosistem care nu trebuia să fie deranjat", a explicat primarul Constanţei.

Directorul Grupului Red, care realizează acestă investiţie, Andrew Stear, a afirmat, ieri, că reabilitarea falezei reprezintă aproape o treime din valoarea totală a proiectului. El a precizat că merită făcute toate eforturile deoarece zona respectivă se află în centrul oraşului şi face legătura între port şi municipiul Constanţa.

Andrew Stear a mai spus că faleza trebuie consolidată până în august 2008, iar complexul comercial şi de afaceri va fi dat în folosinţă în 2009. (Mediafax)

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite