"Expozitia cadavrelor" starneste proteste vehemente la Londra | adevarul.ro

"Expozitia cadavrelor" starneste proteste vehemente la Londra

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cum era de asteptat, asa-numita expozitie a cadavrelor deschisa sambata trecuta intr-una din galeriile de arta londoneze, dupa ce anterior se perindase prin alte cateva capitale europene si la Tokio,

Cum era de asteptat, asa-numita expozitie a cadavrelor deschisa sambata trecuta intr-una din galeriile de arta londoneze, dupa ce anterior se perindase prin alte cateva capitale europene si la Tokio, a starnit, pe langa legitima curiozitate, si un sir de actiuni de protest. Denumita "Body Worlds", ceea ce se poate traduce cu "lumile trupurilor", dar si cu "lumile cadavrelor", expozitia cuprinde un numar de 25 corpuri neinsufletite, jupuite de piele si conservate intr-un mod special, precum si 175 de organe si piese anatomice separate, supuse aceluiasi procedeu de conservare. Pus la punct de organizatorul expozitiei, anatomistul german Gunther von Hagens, procedeul botezat de acesta "plastinare" consta din inlaturarea fluidelor corpului omenesc, ca si a grasimii, cu o substanta polimerica, mumiile astfel pregatite putand fi asezate in cele mai diverse pozitii. In expozitie poate fi vazut, de pilda, un asemenea cadavru, caruia i s-a inlaturat calota craniana, pentru a i se putea vedea creierul, jucand sah, in timp ce alte doua cadavre calaresc un cal, si el mumificat, celelalte "modele" aflandu-se in pozitii la fel de socante. "Exponatul" cel mai oribil este insa cadavrul unei femei insarcinate, careia i s-a despicat uterul pentru a i se putea vedea fatul, in varsta de sapte luni. Inca din prima zi, unul din vizitatori a acoperit, in semn de protest, mumia femeii cu o patura, condamnand expozitia ca pe o desacralizare a ramasitelor pamantesti ale unor fiinte umane. Trei zile mai tarziu, protestul altui vizitator a imbracat forme mai violente, el deteriorand grav, cu ajutorul unui ciocan, un alt exponat, cadavrul unui barbat care isi tine in mana propriul ficat. Atacatorul a fost retinut de politie, fiind apoi eliberat pe cautiune. Expozitia a fost criticata vehement de mai multi parlamentari, ca si de un sir de ziare britanice, care deplang spectacolul macabru oferit vizitatorilor. Spectacol care s-a dovedit insa extrem de rentabil pentru organizatorul sau, care s-a ales pana acum cu un profit de peste 70 milioane dolari de pe urma expozitiei sale itinerante. Von Hagen, comparat de unii cu Frankenstein, de altii cu doctorul nazist Mengele, pretinde ca expunerea ca "obiecte de arta" a cadavrelor "plastinate" are ca scop "democratizarea anatomiei". Si, desigur, si a artei, care tocmai de asemenea "democratizare" duce lipsa.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite