Export de saraci

Romanul care munceste in strainatate nu mai seamana cu romanul de acasa. Un bun exemplu in acest sens este Adrian Iuga, unul din compatriotii nostri aflati in trenurile mortii din Spania. Imediat dupa

Romanul care munceste in strainatate nu mai seamana cu romanul de acasa. Un bun exemplu in acest sens este Adrian Iuga, unul din compatriotii nostri aflati in trenurile mortii din Spania. Imediat dupa explozia bombei, tanarul de 29 de ani din Sfantu Gheorghe n-a luat-o la goana ca sa se puna la adapost. Nici nu s-a dus sa vada mai bine locul, sa comenteze evenimentul sau sa dea o mana de ajutor la transportul ranitilor, cum ar face tot romanul. Omul pur si simplu s-a repezit ca disperatul sa prinda un autobuz ca sa nu intarzie la serviciu. Teama de moarte, curiozitatea, compasiunea pentru raniti, toate au fost anihilate de teama de concediere. Practic, pentru Andrei, slujba din Spania e o chestiune de viata si moarte. La fel este si pentru romanii raniti in explozii. Cand s-au trezit la spital, multi dintre amaratii care au fost scosi arsi sau mutilati dintre fiarele contorsionate s-au bucurat. La capul patului autoritatile spaniole le-au asezat actele de rezidenta, ceea ce le va permite sa munceasca in continuare fara grija. Culmea este ca slujbele romanilor din strainatate sunt vitale pentru noi toti, nu numai pentru rudele de acasa, care se bulucesc cate cinci-sase pe un pachet de Spania sau de Italia. Cei doua milioane de oameni care muncesc pe unde pot si cum pot prin Europa permit astazi Cabinetului Nastase sa se laude cu o rata a somajului de 7,6 la suta. Rata asta uluitoare care scade de la trimestru la trimestru e mult mai mica ca in Spania, Franta sau in alte tari europene si e obtinuta intr-o perioada de restructurare, cand, macar pe ici, pe colo, unele intreprinderi sunt inchise. Practic, Romania a inceput sa exporte tot mai mult in Europa singurul lucru care il are din belsug: saracii, fie ca acestia sunt someri sau au niste lefuri de mizerie. In 2002, cand Madridul a incheiat cu Bucurestiul un acord de migratie a fortei de munca, o septime a muncitorilor straini din Spania a venit din Romania. In 2003 romanii au ajuns la 25 la suta, iar anul acesta Romania va furniza aproape doua treimi din totalul muncitorilor sezonieri din Spania. Asta inseamna ca doua milioane de oameni au renuntat sa traiasca din mila statului roman cu venitul minim garantat si au ales sa munceasca adevarat, pentru bani adevarati. Acest lucru echivaleaza cu un ajutor imens pentru bugetul statului. In plus, banii trimisi acasa de "straini" hranesc alte milioane de oameni, sotii, copii sau parinti care altfel ar supravietui cu cornuri cu lapte sau cu pensii de mizerie. Datorita acestui fapt harta saraciei din Romania s-a aplatizat. Nu mai exista "varfuri" de genul Vaii Jiului, nu mai sunt prea multi oameni care ameninta sa-si dea foc pentru un sac de faina, nu prea mai sunt greve cu blocari de drumuri si incaierari cu jandarmii. La Resita, Hunedoara sau Brasov e liniste. Dar pretul acestei linisti a fost mare. Parca bucati din harta Romaniei s-au rupt si au luat drumul strainatatii. Langa Milano a aparut un "mic Bacau". In Nepos, o mica localitate din Bistrita-Nasaud, lumea e mai asezata, asa ca a luat drumul Spaniei cu preotul in frunte. Si, ca sa se simta mai bine, au luat si pancarta cu numele localitatii pe care au plantat-o undeva pe langa Madrid. In aceste franturi de Romanie translatate de saracie in strainatate viata nu e usoara. Nici 10 la suta din emigrantii nostri temporari n-au plecat cu forme legale, prin Oficiul pentru migratii a fortei de munca sau printr-o agentie de plasare acreditata. Multi dintre ei, de dragul celor 400 de euro pe care ii trimit lunar acasa, s-au transformat in niste sclavi moderni care muncesc cate 12 ore pe zi, sase zile pe saptamana. Nici "legalistii" n-o duc mult mai bine. In fond, acesti oameni sunt chelnerii, bucatarii, constructorii, agricultorii si maturatorii Europei. Dar nu le e rusine cu munca pe care o fac. In tara sunt priviti cu respect, ca orice om care face mia de euro pe luna. Adrian Iuga, tanarul cu autobuzul, era actor in Sfantu Gheorghe, adica un intelectual. Dar un intelectual cu un salariu sub medie, de care putea sa rada orice taximetrist pirat. Muncitorii nostri sunt respectati si in Europa, pentru ca isi fac treaba bine si pentru ca fenomenul s-a mai intamplat. Au mai facut-o irlandezii, spaniolii, portughezii, polonezii si toate celelalte popoare care au fost candva sarace. Pana si fetele noastre plecate la produs au un echivalent in istorie. Notiunea de gigolo a aparut in Italia, prin anii '60, cand multi tineri din Peninsula isi dadeau parul cu briantina si se chinuiau sa scoata prin orice mijloace niste marci de la nemtoaicele venite la plaja. Aceste sacrificii necesare, pe care le-au mai facut si altii, nu sunt si suficiente. Dupa 14 ani de stat pe masa de operatie a reformei, bolnava economie romaneasca a ajuns sa respire numai cu ajutorul plamanului artificial al muncitorilor "straini". Pana la urma, Guvernul trebuie sa-si faca si el treaba bine, asa cum si-o fac cei din strainatate. Altfel, vom fi condamnati sa ramanem si sa fim cunoscuti, multi ani de acum incolo, numai si numai culegatorii si maturatorii Europei. Si, intr-adevar, lucrul acesta va fi o rusine.