Explicaţiile unui expert în politici de sănătate publică privind motivele pentru care nici Klaus Iohannis şi nici un alt demnitar nu s-au vaccinat anti COVID-19
0
Campania de veccinare din România a demarat oficial din 27 decembrie anul trecut, de atunci vaccinându-se exclusiv cadre medicale. Deocamdată, preşedintele, premierul, ministerul sănătăţii, şeful DSU sau şeful campaniei de vaccinare nu s-au vaccinat, cu toate că, şeful Statului afirma că s-ar vaccina printre primii dacă va fi nevoie. Într-un interviu pentru Digi24, un expert în politici de sănătate publică motivele pentru care nu s-au vaccinat.
„Pentru că noi suntem un pic mai cârcotaşi”, a afirmat Ioana Stăncel, expert în politici de sănătate publică, într-un interviu la Digi24.
Aceasta a explicat apoi mai în detaliu:
„Dacă s-ar fi vaccinat, am fi spus că au trecut înaintea listei deja făcute şi înaintea priorităţilor deja stabilite. Pentru că nu s-a explicat de la început că pentru aceşti lideri, care conduc ţara, care ne asigură siguranţa naţională, vaccinarea este o problemă de securitate naţională. Aceşti lideri ar fi trebuit să facă parte din primele cohorte vaccinabile, nu numai prin puterea exemplului, ci şi pentru starea dânşilor de sănătate, în aşa fel încât, dacă avem o altă urgenţă suprapusă peste această pandemie, dânşii să poată guverna ţara, să ne poată asigura traversarea unei alte crize”, a arătat Ioana Stăncel.
Klaus Iohannis s-a declarat dispus să se vaccineze printre primii. De ce nu l-au lăsat specialiştii
Întrebată dacă ar creşte gradul de încredere al populaţiei, dacă i-ar vedea vaccinându-se pe aceşti lideri, Ioana Stăncel a explicat că da. Expertul a punctat apoi importanţa comunicării, astfel încât liderii să dezvăluite „felul în care se simt, dacă au sau nu simptome sau efecte secundare şi de asemenea ce-i determină pe dânşii să se vaccineze. Dar în acelaşi timp, pentru că suntem cârcotaşi, trebuie să aibă şi dânşii încrederea că cei care suntem de bună-credinţă înţelegem că nu depăşesc un rând, nu sfidează restul populaţiei şi că o fac tocmai pentru beneficiul societăţii, pentru beneficiul ţării şi pentru exemplul personal”, a adăugat Ioana Stăncel.
Aceasta din urmă a comentat apoi şi modul în care ştirile falese şi teoriile conspiraţiei influenţează campania de vaccinare, explicând că, pentru a le combate, este nevoie de o campanie de informare corectă şi cu argumente ştiinţifice.
„Trebuie să explicăm de ce acele ştiri false nu pot fi reale, aşa cum se explică de ce nu se pot insera cipuri, de ce poveştile cu antenele 5G nu sunt reale”, adaugă Stăncel.