Este imposibil să învingem cu 7-0 la Budapesta

Presa sportivă de astăzi scrie despre imposibilitatea ca România să învingă cu 7-0 la Budapesta, potenţialul mijlocaţului Piteştean Tănase sau părerea lui Belodedici despre tricoul naţionalei. Printre alte subiecte, Goian vrea spectacol în Ungaria, iar Răzvan Lucescu este mulţumit de condiţiile din Ungaria şi de antrenamente.
"E imposibil să învingem cu 7-0!". Portarul Dănuţ Coman îşi doreşte un rezultat bun la Budapesta şi un joc pe măsură, însă e sigur că nu îi va putea împlini visul lui Răzvan: să învingă Ungaria cu 7-0. "Este imposibil să batem cu 7-0, aşa cum i-a promis Răzvan tatălui său, dar sper să facem un meci bun. Echipa este în creştere. Ne dorim un rezultat bun şi partide din ce în ce mai bune. Doar o minune ne-ar mai putea duce la Cupa Mondială", a declarat Coman, citat de ProSport.
Mircea Sandu: "Tănase, viitorul lider". Mircea Sandu prevede semne bune pentru "naţională" şi este ferm convins că mijlocaşul piteştean va fi noul Mutu. Preşedintele FRF, Mircea Sandu, e ca argintul viu la cei 56 de ani, scrie Gazeta Sporturilor. N-are stare la Budapesta. Luni seară a jucat tenis cu piciorul împreună cu Kassai, Prodan şi Belo, iar ieri dimineaţă a făcut mişcare cu selecţionerul la sala de fitness a hotelului Ramada Plaza. Şeful federaţiei e relaxat ca mai toţi membrii delegaţiei: "De ce n-am fi? Nu mai avem nici o presiune!".
Belodedici nu dă România pe Ungaria. Belodedici nu renunţă la tricoul naţionalei. Fostul internaţional român nu a vrut să dea tricoul tricolor la schimb cu unul al Ungariei. Un suporter maghiar s-a chinuit să-l convingă pe Belodedici prin cunoştinţele despre Steaua anilor '80, potrivit GSP TV.
Goian: "Să facem spectacol pe teren şi în tribună cu Ungaria!". Fostul stelist, Dorin Goian, le cere într-un interviu pentru Sport.ro fanilor maghiari şi jucătorilor lui Răzvan Lucescu să uite de rivalităţi şi să se gândească doar la spectacol în amicalul cu Ungaria. "Nu mă simt încă în postura de stranier. Sperăm să fie bine cu Ungaria. Aici trebuie să ne detaşăm de ce se întâmplă la cluburi!", spune Dorin Goian. "Va trebui să muncesc mult. Palermo este o echipă puternică într-un campionat foarte puternic", anunţă jucătorul lui Zenga.
Răzvan Lucescu: "Nu sunt motive de îngrijorare. Au fost controale pirotehnice". Răzvan Lucescu s-a declarat mulţumit de condiţiile de la Ungaria, în ciuda unor ameninţări cu bombă la hotelul unde sunt cazaţi tricolorii. Selecţionerul României a spus pentru Sport Total FM că este încântat de modul în care cei cincisprezece fotbalişti s-au pregătit la antrenamentul din cursul serii de luni. "Situaţia este foarte bună, este linişte. Au fost controale pirotehnice, dar noi suntem foarte bine cazaţi, am fost primiţi la fel de bine, deci nu sunt motive de îngrijorare. Ieri am avut un antrenament seara cu 15 băieţi, mai puţin cei care au avut meci duminică, şi trebuie să menţionez că s-a lucrat foarte bine. Am văzut o mare concentrare, seriozitate, s-a lucrat intens şi toată lumea a răspuns foarte bine", a declarat Rpzvan Lucescu.





















































