Est, răsărit, orient

Daniela Crăsnarupoet

să-l perceapă în felul în care l-am simţit noi.
Estul, conform dicţionarului, ar fi un punct cardinal şi atât. Dar nu e. E un fel de adjectiv rostit, după căderea cortinei de fier, cu neplăcere, cu spaimă uneori, cu dispreţ de mai multe ori, de către cei din vest. Un adjectiv alăturat unor popoare, unor fiinţe amărâte şi sărmane, care dau năvală în bunăstarea apuseană, care intră cu cizmele lor pline de noroiul comunist în civilizaţia construită cu greu de alţii, care se simt invadaţi, copleşiţi, furaţi şi ameninţaţi. O să le treacă probabil. Deocamdată, estul=prostituţie, beţie gălăgioasă, clonare de cărţi de credit, mârlănie, şi altele din aceeaşi familie construită cu migală de răsăritul de care vorbeam la început. Se pare că, în curând, estul se mută ceva mai încolo. Vom vedea consecinţele la un moment dat. Poate va redeveni doar un punct cardinal.
Ce era orientul pentru Alexandru Macedon, pentru Cezar, pentru Atena şi Sparta, pentru Roma? Mesopotamia, cetatea Ur, Damascul pe drumul căruia Saul a devenit Sfântul Pavel. Sodoma şi Gomora, Babilonul…
Orientul, un teritoriu de basm pentru copilăria tuturor copiilor lumii: Sheherezada, Sindbad marinarul, comorile lui Ali-Baba. 1001 de nopţi luminate de Lampa lui Aladin. Dacă nu ştii o poveste nouă, ţi se taie capul.
Dar dacă creşti şi ieşi din acest teritoriu de poveste, peste ce dai? Peste kebab, dans din buric, narghilele şi minarete, cadâne şi arome de cafea la nisip. şi dacă ieşi şi din abureala asta turistică, peste ce dai? Peste orientul de azi, mijlociu, apropiat sau depărtat, cu dramele lui actuale şi eterne, cu tancurile, eliberatoare şi ele, cu democraţia apuseană peste saria tradiţională, cu sărăcia extremă care naşte extremisme. Cu cerul unde nici un dumnezeu, orice nume ar purta, nu se arată milostiv. De fapt, nu se arată deloc.
Est, Răsărit, Orient. "La est de Eden", era titlul unui film de demult. Dar cine îşi ia curajul să localizeze Edenul în zilele noastre, ca să ştie unde ar fi estul lui?