Esenţialul săptămânii

Actorul Nicu Constantin a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 70 de ani, în urma unui stop cardiorespirator.
Cifre
3,4 milioane de euro a câştigat oficial anul trecut cel mai bine plătit avocat din România, conform datelor transmise
de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală către „Ziarul Financiar”.
Creşterea copilului,vechime în muncă
Concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului de până la doi ani, respectiv şapte ani, în cazul copiilor cu handicap, va reprezenta vechime în muncă, potrivit unei decizii a Guvernului. Actul normativ prevede, totodată, că la reluarea activităţii, angajaţii vor fi încadraţi în treapta profesională anterioară suspendării, urmând să primească aceeaşi compensaţie financiară.
24 de milioane de euro, costul incendiilor
În primele opt luni ale acestui an, peste 4.000 de incendii au fost cauzate de exploatarea necorespunzătoare a instalaţiilor electrice, cauzând pagube de peste 100 de milioane de lei (24 de milioane de euro), potrivit unei statistici a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). 26% din aceste incendii au fost provocate de apariţia unor scurtcircuite la instalaţiile electrice.
Reportofon
Dacă mai stau la Ministerul Sănătăţii, vor rămâne 150 de spitale. Prefer să am 150 de spitale bune, în care să investim eficient, decât 430 de spitale proaste.
Ion Bazac, MINISTRUL SĂNĂTĂŢII sursa: Adevărul
La noi: Primul caz de gripă porcină din şcolile româneşti
JAF.
Cei şase atacatori mascaţi care au jefuit marţi, în Pasul Gutâi, o maşină de transport valori au furat 280.000 de lei. Suma de 40.000 de lei a fost recuperată ulterior dintr-o maşină abandonată în pădure. O altă maşină a fost găsită abandonată miercuri dimineaţă de poliţişti în apropierea zonei în care s-a produs jaful.
PREMIERĂ. Primul caz de gripă A/H1N1 din şcolile româneşti a fost confirmat miercuri de Centrul Naţional pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile la o elevă din municipiul Slobozia. Probele de laborator au fost confirmate ca fiind pozitive de Institutul Naţional Cantacuzino, iar cursurile clasei în care învaţă eleva au fost suspendate de joi pentru o perioadă de şapte zile. Colegii de clasă ai elevei vor fi monitorizaţi pentru a se constata dacă prezintă simptome specifice infectării cu virusul gripei porcine. Potrivit Ministerului Sănătăţii, confirmarea a cel puţin trei cazuri diferite în aceeaşi şcoală va atrage după sine suspendarea activităţii în unitatea şcolară, tot pentru o săptămână.
PIERDERE
. Actorul Nicu Constantin a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 70 de ani, în urma unui stop cardiorespirator. Actorul a fost vedeta Teatrului „Constantin Tănase“ din Bucureşti între anii 1960 şi 2000, pe scena căruia a susţinut peste 9.000 de reprezentanţii. De asemenea, Nicu Constantin a participat la peste 6.000 de emisiuni radio şi la peste 300 de emisiuni de televiziune.
În lume: Hollywood, în doliu după moartea lui Patrick Swayze
OFERTĂ
. Ungaria a anunţat Statele Unite că acceptă să primească un fost prizonier de la Guantanamo. Premierul maghiar Gordon Bajnai, citat de France 24, a declarat miercuri că este vorba, cel mai probabil, despre un prizonier palestinian. Preşedintele SUA, Barack Obama, a ordonat închiderea centrului de detenţie de la baza navală americană din Cuba până la 22 ianuarie 2010. Până acum, Spania s-a oferit să primească patru deţinuţi, Italia - trei, Irlanda - doi, Belgia - unul, iar arhipelagul Palau - patru.
DISPARIŢIE
. Actorul american Patrick Swayze (foto ), devenit celebru pentru rolurile sale din filmele “Dirty Dancing” şi “The Ghost” a murit luni, după o lungă luptă cu un cancer de pancreas. Actorul în vârstă de 57 de ani a urmat un tratament intens care părea că dă rezultate bune, dar starea sa de sănătate s-a agravat în ultimele săptămâni. Mai multe vedete, printre care actriţele Jennifer Grey, Demi Moore şi Whoopi Goldberg, alături de care Swayze a jucat în filmele sale, şi-au exprimat regretul faţă de decesul actorului. Patrick Swayze a fost desemnat de revista „People” cel mai sexy bărbat al anului 1991.
ALEGERI.
Jose Manuel Barroso a fost votat miercuri preşedinte al Comisiei Europene, prin votul secret al Parlamentului European. Portughezul a obţinut al doilea mandat în fruntea Comisiei cu 382 de voturi pentru, 219 împotrivă şi 117 abţineri din cele 718 voturi exprimate. Alegerea sa deschide negocierile pentru formarea noului Colegiu al Comisarilor.





















































