Esenţialul săptămânii

Primul caz de gripă H1N1 în România a fost semnalat marţi, când o femeie şi cei doi copii ai săi, veniţi din SUA, au fost internaţi la Institutul „Matei Balş” din Capitală.
Cifre
310 milioane de euro este valoarea veniturilor generate de finala Ligii Campionilor la fotbal, disputată miercuri, la Roma, între cluburile FC Barcelona şi Manchester United.
Număr unic pentru dispariţiile de copii
Numărul unic 116.000 pentru semnalarea dispariţiilor de copii a fost lansat luni, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi.
Alături de România, alte zece state membre ale Uniunii Europene promovează campania, printre acestea numărându-se Franţa, Grecia, Ungaria, Italia şi Olanda. Potrivit unui studiu realizat de Poliţia Română, anul trecut în România au dispărut aproximativ 3.400 de copii, iar 98,7% au fost găsiţi.
Românii sunt datori vânduţi băncilor
Băncile înregistrează în prezent peste 500.000 de restanţieri, iar suma totală pe care acestea trebuie să o recupereze de la clienţii rău-platnici este de 328 de milioane de euro.
Peste 80% din această sumă reprezintă restanţe de peste 90 de zile, perioadă după care băncile declanşează procedura de executare silită. Cea mai mare creştere a restanţelor se înregistrează la creditele în franci elveţieni, 32% faţă de anul trecut.
Reportofon
Dacă cei de la Urziceni îmi promit cele zece milioane de euro pentru participarea în Liga Campionilor, atunci mă voi gândi să le dau meciul.
Marian Iancu, preşedinte Poli Timişoara
LA NOI
Primul caz de gripă porcină în ţara noastră
ALERTĂ
. Primul caz de gripă H1N1 în România a fost semnalat marţi, când o femeie şi cei doi copii ai săi, veniţi din SUA, au fost internaţi la Institutul „Matei Balş” din Capitală. Pacienţii au fost externaţi miercuri şi au rămas sub supraveghere medicală la domicliu, ei neavând voie să părăsească locuinţa timp de şapte zile. Medicul Adrian Streinu Cercel a declarat că femeia internată marţi reprezintă un caz de de import al noului virus, iar externarea s-a făcut întrucât starea de sănătate a pacientei este bună.
PROPUNERE. Poliţia intenţionează să introducă obligativitatea permisului de conducere pentru scutere (foto mare), ţinând cont de numărul mare al accidentelor în care sunt implicate vehicule cu două roţi. Anunţul a fost făcut miercuri de Marian Motoc, adjunctul directorului Direcţiei Poliţiei Rutiere, care a declarat că şi-ar dori introducerea permisului de conducere pentru mopede, dar şi modificarea modului în care se încasează amenzile şi a modului în care sunt sancţionaţi proprietarii de autovehicule.
SCHIMBARE. Mii de directori de instituţii şi servicii deconcentrate din întreaga ţară au fost puşi pe liber luni, când a expirat
perioada de preaviz de 30 de zile. Serviciile deconcentrate vor fi conduse de un director coordonator, al cărui mandat poate fi încheiat pe o perioadă de cel mult patru ani. Măsura, foarte contestată de cei demişi, a fost justificată de Guvern (foto) prin necesitatea adoptării unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare.
ÎN LUME
Italia: mai puţin de un milion de români înregistraţi oficial
IMIGRAŢIE
. Aproape 800.000 de români au reşedinţa în Italia, constituind cea mai numeroasă comunitate de imigranţi din această ţară, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică Italian. Numărul românilor înscrişi la Evidenţa Populaţiei la 1 ianuarie 2009 era de 780.421. Cele mai mari comunităţi româneşti sunt înregistrate în regiunile Lazio (200.000) şi Piemonte (100.000).
TEST. Un seism cu magnitudine de 4,7 grade pe scara Richter a fost detectat luni, la 375 de kilometri de Phenian şi la o
adâncime de numai zece metri, când Coreea de Nord a efectuat luni un test nuclear subteran. Este al doilea test atomic al regimului de la Phenian, după cel de la 9 octombrie 2006, când Coreea de Nord a devenit putere nucleară (foto). Evenimentul a provocat ample reacţii internaţionale şi a compromis negocierile dificile în cadrul dosarului nuclear nord-coreean.
EDITORIAL
. Vladimir Putin, premierul Rusiei, a debutat în presă ca editorialist. În articolul său de fond, publicat vineri în revista „Pionierul rus”, el a relatat experienţa sa ca şef, explicând „de ce e greu să concediezi pe cineva”. Potrivit cotidianului “RBK Daily”, Putin a fost mereu un om de echipă şi s-a despărţit de unii dintre colaboratorii săi doar în situaţii-limită. „Mi se reproşează uneori că, dacă nu m-aş fi amestecat, nu s-ar fi Întâmplat diverse lucruri. Vreau să spun cu mâna pe inimă că dacă, preşedinte fiind, nu aş fi intervenit în anumite situaţii, Rusia nu ar fi avut de mult un guvern”, a scris Putin.





















































