Elena îşi împlineşte visul: pe aceeaşi scenă cu Vaya con Dios

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ajuns la cea de-a opta ediţie, Festivalul Callatis 2006 se va desfăşura între 9 şi 15 august, conform tradiţiei, la Mangalia, şi are trecute în program nume sonore. De la noi, dar şi din

Ajuns la cea de-a opta ediţie, Festivalul Callatis 2006 se va desfăşura între 9 şi 15 august, conform tradiţiei, la Mangalia, şi are trecute în program nume sonore. De la noi, dar şi din muzica internaţională.
Vaya con Dios este marea vedetă a evenimentului artistic de la malul mării şi cea care va închide festivalul, recitalul său fiind programat pe 15 august, în ultima seară. Trupa belgiană, a cărei solistă (Dani Klein) va primi şi o Stea de Mare pe aleea din Mangalia, revine în România după 10 ani de la primul recital pe o scenă românească, cel de la Cerbul de Aur, ediţia 1996. În deschiderea concertului susţinut de Vaya Con Dios va cânta şi Elena, fosta solistă a trupei Mandinga, care îşi împlineşte astfel un vis din copilărie.
"Întotdeauna am fost un mare fan al trupei Vaya con Dios, iar când eram copil, am cântat piesele sale pe la toate concursurile muzicale şi festivalurile la care eram invitată.
Puerto Rico
era piesa mea favorită, dar îi cunosc şi i-am cântat aproape toate piesele", spune Elena Gheorghe, încântată de şansa pe care vara acestui an i-a adus-o, la scurt timp după ce a debutat în cariera solo cu piesa "Vocea ta", care a şi devenit un hit...
Vaya con Dios a lansat, după o pauză de opt ani (1996-2004), un nou album - "The Promise". Numele grupului, creat în 1986, a devenit cunoscut datorită unor piese precum "Just a Friend of Mine", "Puerto Rico", "What's a Woman", "Nah Neh Nah", "Time Flies", "Heading for a Fall" şi "Don't Break My Heart". Muzica trupei este în continuare foarte iubită, iar revenirea trupei belgiene în România era aşteptată de mai mult timp
Printre ideile bune ale celor care s-au ocupat de soarta festivalului se numără şi seara al cărei protagonist trebuia să fie Mihai Trăistariu. Ideea aparţinea celor din Televiziunea Română, mai precis şefului delegaţiei române de la Eurovision 2006, regizorul Dan Manoliu, care a dorit invitarea a patru dintre foştii concurenţi ai festivalului internaţional, pentru a cânta pe scena de la Callatis, alături de Mihai Trăistariu.Prima opţiune a fost grecoaica Anna Vissi, care a mai cântat alături de Mihai, pe care îl apreciază în mod deosebit. O altă alegere a fost reprezentantul Maltei la Eurovision, Fabrizio Faniello, interpretul care a avut o colaborare şi, se pare, şi o idilă cu Andreea Antonescu, fosta membră a trupei Andre. La rândul lui, Trăistariu îşi manifestase intenţia de a cânta alături de preferaţii lui, Andra şi trupa Morandi. Din păcate, intenţiile bune s-au dus pe apa sâmbetei, pentru că Anna Visi şi Faniello aveau programul făcut pentru această perioadă şi le era imposibil să onoreze invitaţia românilor Mihai Trăistariu va urca pe scena festivalului ca simplu invitat. La această oră se ştie cu certitudine că prezentatorul festivalului va fi Gabriel Cotabiţă, dar în privinţa partenerei sale de scenă organizatorii se află încă în faza de căutări (se vehiculează numele Mihaelei Rădulescu, dorită şi de organizatori şi de Gabi Cotabiţă). Se doreşte a fi o fată frumoasă, cât de cât cunoscută de publicul larg, cu oarecare experienţă şi cu ceva personalitate, zic organizatorii. şi, în mod obligatoriu, deşteaptă, ar zice spectatorii, sătui să tot audă "perle" scoase de domnişoare prezentabile şi atât

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite