Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în Cosmos: „Omenirea se află la începutul unei noi ere. Viaţa modernă depinde de spaţiul cosmic”
0Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spaţiul devine parte din viaţa cotidiană, economică, culturală şi spirituală, afirmă Dumitru Prunariu.

Prezent la un eveniment în care i s-a conferit titlul de "cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia", Dumitru Prunariu a împărtăşit cu cei prezenţi la ceremonie câteva reflecţii asupra locului nostru în univers şi al viitorului nostru printre stele, scrie Agerpres.
"Privind cerul înstelat, din cele mai vechi timpuri omul s-a întrebat cine suntem, de unde venim, încotro mergem. Spaţiul cosmic nu este doar un loc îndepărtat, tăcut şi misterios. El este scena originilor noastre, laboratorul destinului nostru şi poate, într-o zi, noua noastră casă. Suntem fiinţe curioase. Curiozitatea este înscrisă în codul nostru genetic, este motorul progresului şi al supravieţuirii. De aceea explorăm. Nu din vanitate, ci din nevoia profundă de a înţelege", a spus Prunariu.
Cosmonautul a opinat că explorarea spaţiului nu este doar o chestiune de tehnologie, ci una de sens.
"Când păşim pe Lună sau trimitem sonde către marginile sistemului solar, ne întrebăm nu doar ce este acolo, ci cine suntem noi în imensitatea universului. Explorăm spaţiul pentru că vrem să înţelegem cum a apărut universul, cum s-a format Pământul, cum a apărut viaţa. Vrem să ştim dacă suntem singuri sau dacă undeva, în lumina altei stele, o altă civilizaţie îşi pune aceleaşi întrebări. Dar mai este ceva. Explorăm pentru a supravieţui. Pentru a proteja viaţa, este esenţial să o înţelegem şi să o multiplicăm. Pământul este fragil, fie că vorbim de schimbări climatice, de pericole cosmice sau de greşeli omeneşti. Colonizarea altor lumi, oricât de îndepărtată pare acum, ar putea deveni cândva o necesitate, nu o opţiune. Trimitem oameni în spaţiu pentru că nici o inteligenţă artificială nu poate înlocui intuiţia, adaptabilitatea şi umanitatea pe care un om le aduce într-un mediu necunoscut. Când un om păşeşte într-o altă lume, omenirea întreagă este acolo cu el", a spus Dumitru Prunariu.
Acesta a punctat că, fie că realizăm sau nu, spaţiul cosmic se află în viaţa noastră de zi cu zi.
"Viaţa modernă depinde de spaţiu: sateliţii ne ghidează maşinile, gestionează comunicaţiile globale, monitorizează clima, sprijină agricultura, siguranţa naţională şi gestionarea dezastrelor. (...) Explorarea cosmosului nu este deci un lux, ci o investiţie strategică, în progres şi rezilienţă", a mai spus acesta.
Prunariu a adăugat că suntem martorii staţiilor spaţiale autonome, industriei orbitale, inteligenţei artificiale.
"Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spaţiul devine parte din viaţa cotidiană, economică, culturală şi spirituală. Şi totuşi, ce înseamnă toate acestea pentru noi, ca specie? Într-o lume divizată adesea de conflicte şi graniţe, spaţiul ne reaminteşte că trăim toţi pe aceeaşi planetă, o sferă albastră, delicată, învăluită în negrul infinitului. Din spaţiu nu se văd graniţele. Nu se văd certurile, se vede doar un singur Pământ. Explorarea cosmică este un proiect colectiv al umanităţii, este expresia celor mai bune calităţi ale noastre: inteligenţa, cooperarea, viziunea, speranţa. Este modul prin care putem transforma prezentul într-un viitor demn de potenţialul nostru. Şi, în loc de concluzie, să nu uităm: am fost născuţi pe această planetă, dar nu suntem condamnaţi să rămânem aici pentru totdeauna. Destinul nostru este acolo unde ne poartă visurile, ştiinţa şi curajul: spre stele", a mai spus Dumitru Prunariu.
La propunerea Universităţii "1 Decembrie 1918", Consiliul Local Alba Iulia a aprobat, la finele anului trecut, decernarea titlului de "cetăţean de onoare" cosmonautului Dumitru Prunariu. Distincţia i-a fost conferită acestuia în cadrul unei ceremonii desfăşurate joi la Sala Unirii.