Dumitru Prunariu, despre izolarea în spaţiul cosmic: „La bordul staţiei orbitale, orice virus poate să se dezvolte diferit“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul cosmonaut Dumitru Prunariu
Fostul cosmonaut Dumitru Prunariu

Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, vorbeşte, pe canalul său de Youtube, despre experienţa izolării şi a carantinei în 1981. Acesta explică şi de ce este necesară carantina în timpul pandemiei cauzate de COVID-19.

Cosmonautul Dumitru Prunariu (67 de ani) rememorează săptămâna petrecută în spaţiu: cum s-a pregătit de zbor şi de ce i s-a impus carantina.

Am fost rugat să vă vorbesc despre carantină, despre izolare, în calitate de cosmonaut. Am zburat în spaţiul cosmic în perioada 14-22 mai 1981, fiind şi rămânând deocamdată primul şi singurul cosmonaut român. Am efectuat în spaţiul cosmic numeroase experimente ştiinţifice şi am şi am avut ocazia să trăiesc la bordul staţiei orbitale Saliud-6, mică, formată dintr-un singur modul timp de o săptămână şi să lucrez acolo cu alţi trei colegi. Echipajul din care am făcut parte a fost compus din mine şi Leonid Popov, iar cosmonauţii pe care i-am întâlnit în cosmos şi care lucrau la bordul staţiei orbitale de peste două luni.

Ce înseamnă izolare? Gândiţi-vă că stai la bordul unei staţii orbitale, mic, să spunem, cam cât o camera de bloc, împreună cu alţi parteneri de zbor, iar acolo ai şi sufrageria, şi dormitorul, şi laboratorul ştiinţific, şi bucătăria, şi toaleta. Acolo trebuie să îţi desfăşori activitatea un timp determinat. Cum suportăm izolarea? Noi, cosmonauţii, o suportăm bine, pentru că avem un program foarte bine definit, care este stabilit pe zile, pe ore şi trebuie să îl ducem la îndeplinire. Gândul că trebuie să îndeplineşti acest program, faptul că îţi menţii permanent ocupată mintea cu acel program, cu soluţiile pe care trebuie să le adopţi pentru a face aparatele să funcţioneze, de multe ori soluţii ingenioase pe care le găseşti acolo, în spaţiul cosmic, şi care nu au fost întotdeauna prevăzute de cei de la sol, care nu au experienţa imponderabilităţii.

Toate acestea te ţin motivate şi te ţin departe de gândul că eşti, într-adevăr, izolat. Atmosfera interioară a staţiei orbitale este închisă (…) Aerul este filtrat în permanenţă pentru a reţine anumite impurităţi, mirosuri.

Ce reprezintă carantina şi de ce este necesară? Cu o perioadă de timp destul de scurtă înainte de zborul cosmic am intrat în carantină, am fost izolaţi de alte persoane, intram în contact numai cu persoane bine controlate din punct de vedere medical, fie că era personalul care ne servea la cantină, fie că erau medicii sau instructorul de zbor. În ziua zborului, începând de dimineaţă, oamenii care au intrat în contact cu noi purtau măşti pentru a nu ne transmite cel mai mic microb sau virus care ar fi putut circula prin atmosferă.

Am ajuns în sala în care urma să îmbrăcăm costumele de scafandru cosmic, acea sală a fost dezinfectată cu puţin timp înainte şi ore întregi au funcţionat aparate cu radiaţii ultraviolete, care au purificat atmosfera şi mediul respective. Toţi cei care se raportau la noi şi cu care intram în acţiune purtau halate de protecţie şi măşti. O să vă întrebaţi de ce. Pentru că la bordul staţiei orbitale, în acel mediu închis, orice microb, orice virus poate să se dezvolte diferit decât se dezvoltă pe Pământ, iar cosmonauţii care sunt slăbiţi de activitatea pe care o desfăşoară în spaţiul cosmic sunt epuizaţi de multe ori din cauza unui efort deosebit pe care îl depun în îndeplinirea sarcinilor, dar şi prin faptul că organismal suferă numeroase modificări în spaţiul cosmic, cosmonauţii care se află sus sunt foarte vulnerabili. De aceea, noi trebuia să îi protejăm atât prin sănătatea noastră, cât şi prin faptul că nu le aduceam nimic infestat de pe Pământ. După ce am îmbrăcat costumele de scafandru cosmic, am preluat materialele pe care aveam să le ducem în spaţiul cosmic – toate au fost verificate, sterilizate, am îmbrăcat nişte cizme peste costumul de scafandru cosmic, cu care ne-am deplasat până la rachetă. Abia sus, înainte de a intra în modulul de comandă, ne-am scos acele cizme, care au rămas cu toate impurităţile care ar fi putut fi adunate.

În condiţiile foarte grele în care trăim acum, când o pandemie s-a declanşat cu acest virus COVID-19, trebuie să ştim că această carantină este strict necesară pentru a opri transmiterea virusului şi reinfestarea unor alţi oameni, a transmis Prunariu. 

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite