Dr. Igor Tudorache: Spitalul Sfânta Maria a făcut tot posibilul să corespundă unui centru chirurgical european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti a făcut tot posibilul să corespundă unui centru chirurgical european, iar disponibilitatea mea de a opera şi a ajuta pacienţii în România este întotdeauna prezentă şi depinde de conjunctura şi condiţiile oferite, a declarat, pentru News.ro, dr. Igor Tudorache, şeful centrului de transplant pulmonar din Hanovra, medicul care ar urma să coordoneze echipa de transplant din spitalul bucureştean.

Medicul Igor Tudorache a spus că nu înţelege argumentele pentru care Ministerul Sănătăţii amână începerea operaţiilor de transplant pulmonar la Spitalul Sfânta Maria.

"La întâlnirea noastră cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, au fost discutate mai multe întrebări în privinţa siguranţei şi riscurilor efectuării unui transplant pulmonar în România, ca act medical, dar şi unul administrativ/organizaţional. Colectivul medical întrebat  a răspuns concret la toate întrebările ce privesc riscurile şi complicaţiile medicale posibile asociate de procedura dată. Domnul ministru s-a arătat dispus să susţină programul după analizarea riscurilor organizaţionale/administrative. Însă, în acelaşi timp, a subliniat că nu va fi dumnealui acela, şi nu în mandatul actual, care va semna finanţarea programului de transplant pulmonar. Nu am înţeles argumentele acestei concluzii", a spus dr. Igor Tudorache.

Întrebat dacă este motivat ministrul Sănătăţii să se opună, medicul Tudorache a spus că nu crede în această variantă.

"Nu cred. Dar cred că îi lipsesc cunoştinţele şi practica medicală necesare pentru înţelegerea şi diferenţierea riscurilor medicale şi celor organizaţionale, dar şi evaluarea importanţei acestui act medical. Răspunderea asumată semnării acestui act îi este mult prea grea, mai ales din perspectiva mediatizării şi presiunii actuale în interiorul sistemului medical român", a adăugat medicul român de la Hanovra.

La întrebarea dacă ar lăsa Centrul din Germania ca să vină şi să opereze în România şi pentru cât timp, Tudorache a adăugat că are această disponibilitate, dar depinde de conjunctură.

"Disponibilitatea mea de a opera şi a ajuta pacienţii în România este întotdeauna prezentă şi depinde de conjunctura şi condiţiile oferite", a spus medicul.

Igor Tudorache a menţionat că Spitalul Sfânta Maria a făcut tot posibilul să corespundă unui centru european de transplant.

"În ceea ce priveşte condiţiile necesare efectuării unui transplant pulmonar, Spitalul Sfânta Maria a făcut absolut tot posibilul să corespundă unui centru chirurgical european", a spus Tudorache.

Întrebat dacă are vreo reţinere de a face transplant în România, medicul Tudorache a răspuns: "Da! Situaţia socială şi politică instabilă, mai ales cea din sectorul medical".

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a spus, joi seară, că există suspiciuni serioase că Spitalul Clinic Sfânta Maria a fost acreditat pentru transplant de plămân sub presiune politică, iar atacurile din partea unei părţi a eşichierului politic sunt un indiciu al acestui tip de presiune.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite