"Doamna învăţătoare, mirosiţi a mamă!"

Caută obosiţi literele, îşi suflecă mânecile, oftează din când în când. Unii au cearcăne adânci la ochi, alţii îşi ascund tristeţea cu un zâmbet, apoi revin... cu spatele aplecat, cu

Caută obosiţi literele, îşi suflecă mânecile, oftează din când în când. Unii au cearcăne adânci la ochi, alţii îşi ascund tristeţea cu un zâmbet, apoi revin... cu spatele aplecat, cu cartea lipită de obrajii aspri... Pe Cosmin îl doare rău urechea... se tot mângâie pe lângă tâmplă, stă încruntat, cu ochişorii în lacrimi. Aşteaptă ca una din "doamne" să meargă cu el la doctor. Acasă sunt bătuţi de mama şi de tata, la orice greşeală... dacă nu au adus bani în casă, dacă nu au cărat suficient fier, dacă nu s-au trezit cu noaptea-n cap să facă piaţa vecinului şi să măture strada... Asistă la bătăile între părinţi. Sunt copii munciţi şi săraci, cărora munca nu li se pare, la vârsta lor, ceva neobişnuit. Sunt copiii de la Centrul Educaţional "Mareşal Averescu", din Capitală, al Organizaţiei "Salvaţi Copiii".

Până la 19 ani nu au ştiut ce-i şcoala
Cei 30 de copii au între 8 şi 19 ani şi nu au mai fost la şcoală. Aici, învaţă să scrie şi să citească, primesc mâncare şi rechizite. "Am învăţat să scriu pe
Ana
, s-o fac pe
mama
. Mă pricep şi cu plusu', mai puţin cu minusu' şi egalu'. Pentru mine e bine la şcoală, că vreau să învăţ şi eu carte, să nu mă prostească alţii când m-or pune să fac iscălitura", spune Ionel, 13 ani. E o mână de om, scund, dar vânjos. Are petece în coate. Două pulovere uriaşe, murdare, singurele haine pe care le are, atârnă pe trupul lui, pe spatele puţin cocoşat. Îşi ascunde mâinile murdare şi bătătorite, dar şi le tot trage şi îndoaie ca să poată scrie. În picioare târăşte botine mari, rupte. Are ochişorii strâmbi şi o bubă mare la gură. Îl mănâncă şi tot trage cu unghiile să rupă zgaiba. I se înroşeşte de la sânge, dar trage mereu de rană. Munceşte de la 6 ani. "De mic te înveţi cu munca. Mai ajut vecinii, le duc gunoiul, le umplu sifoanele, le aduc apă cu găleţile, le sparg lemne. La viaţa mea, am cărat la fiare, câte 40 de kile am pus la spate, saci de var, de ciment... După mine, e bine, că nu stau după alţii să-mi dea o farfurie de mâncare. Dacă azi învăţ la centru de la ora două, păi, până la două muncesc. Iau câte 100.000 pe zi... e bine", spune băiatul. Mai are două surori şi încă trei fraţi vitregi. Mama e bolnavă... cu ficatul, cu rinichii. Mogâldeaţa nu doarme mai deloc noaptea, căci mama vomită întruna: "O mângâi, îi fac frecţii noaptea cu untură, apoi, dacă avem, îi dau cu spirt... de-abia se mai ţine pe picioare. Dar viaţa mea nu e grea, e frumoasă. Vreau să-mi găsesc şi eu o muncă până la bătrâneţe, să mă întreţin. Să am şi eu o familie, să am pentru cine munci". Tatăl lui Ionel lucrează tot cu ziua şi ia câte două-trei sute de mii. Acasă, mănâncă cu toţii numai mâncare de cartofi... de multe ori le chiorăie maţele de foame. Pe jos au pământ, atât. Nişte grămezi de cârpe le ţin loc de paturi. Pe singurul scaun din casă, stând în genunchi, pe pământ, scrie Ionel. Face cu rândul cu sora lui mai mică.

Nu au pe cine să cheme la şedinţa cu părinţii
În clasă e forfotă. Fiecare silabiseşte, caută literele. Unii mai merg pe lângă "doamna", îşi aşază capul pe umărul ei. "Doamna, am desenat! Doamna, eu am terminat primul! Doamna, fac o căsuţă pe caiet şi scriu acolo!". Corina îşi aşază capul în palma învăţătoarei. "Mirosiţi a mamă, doamna!", strigă ea. Într-un colţ, se vede scriind cu atenţie Mălina. Are 14 ani şi este în clasa a III-a, mai are încă 4 fraţi. Nu are acte, nu are certificat de naştere. "M-am născut în Germania, în timpul unei călătorii. Părinţii sunt închişi la Rahova, pentru furt. Pe mama nu am simţit-o lângă mine niciodată. Nu ne îngrijea, avea un anturaj, tot pleca, avea amanţi. De când sunt pe pământ creată nu am avut relaţii bune cu părinţii. Tata a mai luat legătura cu mine din închisoare, mama niciodată", spune Mălina. Fata a locuit ba cu mătuşi, ba cu bunici, dar niciodată cu părinţii ei. "Mereu au fost prin închisori - zice ea. Dar orice ar face un părinte, e părinţii mei. De Paşte, îmi doresc şi eu nişte haine şi să fim împreună cu toată familia la casa noastră. Sper ca copiii mei să nu fie aşa chinuiţi cum am fost eu". Laura are 16 ani şi nu vorbeşte foarte bine. Până la vârsta de 11 ani nu a putut să vorbească. E de-abia în clasa a II-a. Mama i-a murit la 12 ani jumătate, iar acum locuieşte cu bunica. Se mai duce din când în când pe la tatăl ei, care locuieşte acum cu o altă femeie. Îi face de mâncare, îi spală, are grijă de frăţiorul de 11 ani.