Descentralizarea între deziderat şi realitate
doar schimbarea titulaturii, ci întocmirea unei noi fişe a postului, care îi oferă alte responsabilităţi şi, parţial, pârghii de acţiune. Pentru a corespunde acestui profil, managerii
doar schimbarea titulaturii, ci întocmirea unei noi fişe a postului, care îi oferă alte responsabilităţi şi, parţial, pârghii de acţiune. Pentru a corespunde acestui profil, managerii trebuie să aibă o pregătire specifică, dobândită prin diverse cursuri de formare şi perfecţionare, în conformitate cu noile lor atribuţii. Reglementările în domeniul financiar-contabil îi conferă managerului o autonomie în privinţa administrării fondurilor băneşti, ceea ce se reflectă pozitiv în asigurarea bunurilor şi serviciilor necesare desfăşurării activităţii în şcoală. Creşterea implicării comunităţii locale şi a părinţilor în actul decizional este benefică atât în adoptarea planurilor de şcolarizare, cât şi în administrarea bunurilor. Aspectul care se impune a fi reglementat în perioada următoare este strategia de recrutare şi selecţie a personalului didactic. Deşi managerul este responsabil pentru ceea ce se întâmplă în şcoală, rolul său şi al Consiliului de Administraţie în încadrarea cu personal didactic este foarte limitat. Ocuparea posturilor şi catedrelor vacante se face fie prin repartizarea cadrelor didactice ale căror catedre au dispărut prin restrângere de activitate din alte unităţi, fie prin concurs. Prin actuala metodologie, conducerea unităţii şcolare unde există posturi şi catedre vacante primeşte cadre didactice despre care nu are niciun fel de informaţii privitoare la calităţile profesionale. Pentru evitarea situaţiilor în care aceste cadre didactice nu fac faţă cerinţelor anumitor şcoli, se impune elaborarea unei noi strategii privind mişcarea personalului didactic. Această nouă strategie ar trebui să permită o implicare considerabilă a Consiliului de Administraţie şi managerului în procesul de ocupare a catedrelor vacante. Sursele diversificate de informare asupra calităţilor profesionale a cadrelor didactice, precum şi organizarea concursurilor la nivelul unităţilor şcolare, acolo unde este posibil, ar putea îmbunătăţi calitatea procesului de învăţământ. În această situaţie, Consiliul de Administraţie şi managerul, care poartă întreaga responsabilitate a eficienţei demersului didactic într-o şcoală, şi-ar putea exercita eficient rolul pe care procesul de descentralizare i-l conferă.




















































