Debandada

Pomenile  lansate au alimentat pofta de plăcinte, găinaţi electorali şi alte delicatese.

România este de o săptămână la ceasul debandadei. Un morb al isteriei lucrează tare de tot “naturelul simţitor” al naţiei. O frenezie vecină cu nebunia aţâţă şi spiritele cele mai calme. Politicienii noştri în loc să promită - dată fiind criza financiar- bancară fără precedent în perioada postbelică – “sânge, sudoare şi lacrimi“, cum făcea Churchill în 1940 - promit paradisuri terestre, râuri de lapte şi miere, rahatul praf. Promit orice numai să fie votaţi la 30 noiembrie. Totul are legătură cu această dată fatidică. Par a-şi fi pierdut complet simţul răspunderii, fireşte dacă l-au avut vreodată, şi împing spre camerele teve fantasmagoriile cele mai deşănţate. Promise everything! , spune un adagio de campanie electorală. După aia vezi tu dacă onorezi ceva, nu contează. Fii generos, dle candidat, că nu te costă nimic! Măcar o vreme, bravul şi turmentatul cetăţean român trebuie să viseze frumos. Ca să iei votul capului de locuitor, trebuie să îl îmbeţi cu apă rece. El trebuie să creadă că odată ajunşi la putere aleşii lui, nu îl mai lasă nevasta, o să fie căldură în calorifere, gazele se ieftinesc, capătă şi un job bun, de măcar 1.000 euro/lunar. Vorbele aruncate la nimereală, de sanchi, au pătruns rapid şi cu efecte devastatoare în spaţiul public. Partidele au ajuns să se întreacă în aiureli. În programele lor lansate recent, într-un cadru mai curând carnavalesc, citeşti nişte tâmpenii de te cruceşti. Noroc că nu le citeşte mai nimeni, că altfel mi-e teamă că am muri de râs în masă  şi am scădea indicele demografic al României eterne. Ecourile acelor năzbâtii au aruncat “ţărişoara mea” în haos. Nu deschizi televizorul să nu găseşti pe careva strigând strident. Unii cerând salarii cosmice, alţii promiţând ferm că dacă ajung la putere va fi un paradis, că vor face şi vor drege.Vor face şi vor drege pe dracu'. De 19 ani auzim în campanii promisiuni cu ghiotura. De fapt candidaţii se gândesc doar la cum să pună de nişte afaceri di granda, cum să înhaţe fondurile UE, cum să se bage în licitaţii de miliarde, cum să întindă asfalt sub pretextul construirii de autostrăzi, cum să trântească nişte contracte babane, cum au fost cele cu Bechtel şi EADS! Să facă astfel ca buzunarele lor, şi aşa prea pline, să plesnească, bre, de galbeni, adică de parai. Povestea asta ţine de ceva timp, aşa că mă miră doar gradul de obrăznicie cu care este  aţâţată lumea (citeşte votanţii) să ceară tot felul de fantezii salariale, să facă presiuni ieşind în stradă. Cu care întreţin o atmosferă de tensiune şi criză. Fireşte, totul durează  numai până la 30 noiembrie, după care se va chema la calm, la raţiune, la stat acasă că vine Crăciunul şi trebuie să sărbătorim ca tot românul şi creştinul cu porc şi cu vinuţ cele sfinte! Halal!

Pomenile lansate din toate direcţiile, începând cu guvernul şi terminând cu “opoziţiile”, au alimentat pofta de plăcinte, găinaţi electorali şi alte delicatese. Dacă tot sunt bani şi ne lăudăm cu performanţele încă schiloadei noastre economii, atunci e cazul ca din cazan să se înfrupte şi alienatul cap de locuitor. Cum dârdora alegerilor e după uşă, şantajul produce efecte nemăsurate. Mânaţi de la spate de diverşi, “oamenii  muncii” par la fel de depăşiţi ca şi candidaţii de ce li se întâmplă. Vestea proastă este că acest banc este de fapt un cocktail Molotov care poate să explodeze şi să arunce în aer acumulările începute acum vreo 9 ani de guvernul Isărescu, continuate de guvernul Năstase şi apoi de cel al lui Tăriceanu.

Îl căutăm pe dracu’! Avem impresia că ne merge prea bine. De ce să nu ne meargă prost?