De Ziua Imnului, Băsescu îndeamnă la solidaritate
0Preşedintele Traian Băsescu a adresat azi un mesaj românilor cu ocazia sarbătorii Zilei Imnului Naţional, îndemnând la solidaritate şi încredere în viitorul României ca stat membru UE.
Preşedintele Traian Băsescu a adresat azi un mesaj românilor cu ocazia sarbătorii Zilei Imnului Naţional, îndemnând la solidaritate şi încredere în viitorul României ca stat membru UE.
"În această zi în care sărbătorim imnul nostru naţional vreau să adresez tuturor românilor un mesaj de încredere în capacitatea noastră ca naţiune de a răspunde la provocările şi oportunităţile viitorului", spune Băsescu, arătând că deşi România a devenit stat membru UE, "acest lucru nu înseamnă că au dispărut toate problemele, nu înseamnă că nu mai există nedreptate, sărăcie sau corupţie".
"Avem însă toate premisele ca aceste tare ale tranziţiei să fie depăşite. Acum totul depinde numai de noi, de curajul, determinarea şi de munca noastră. În aceste momente trebuie să ne aducem aminte ce important este să fim uniţi în jurul valorilor naţionale, ce important este să ne afirmăm identitatea în interiorul Europei unite", subliniază şeful statului.
"Îndemnul <> ne duce cu gândul la toate generaţiile care au construit statul român, la dificultăţile prin care am trecut, la suferinţele îndurate. Orice naţiune se fondează pe respectul faţă de trecut şi pe solidaritatea şi respectul între membrii săi. Iar acest respect este simbolizat atât de bine de momentele în care cântăm, împreună, <> ", conchide preşedintele.























































