De pe soselele patriei se fura panouri de semnalizare, parapete, stalpi si borne kilometrice | adevarul.ro

De pe soselele patriei se fura panouri de semnalizare, parapete, stalpi si borne kilometrice

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Panourile cu vopsea euro, copertina pentru cotete de porci

Intr-un avant iresponsabil, de pe drumurile tarii incep sa se fure tot mai multe indicatoare, parapete, stalpi si, o noutate de ultima ora, borne kilometrice. Cea mai graitoare imagine este singura autostrada pe care o avem, Bucuresti - Pitesti, unde pe masura cresterii gropilor se inmultesc stalpii goi de la marginea drumurilor, pe care altadata era cate un indicator, ba chiar in unele locuri au aparut altfel de gropi, cele in care ar fi trebuit sa fie acesti stalpi. La nivelul anului trecut, Administratia Nationala a Drumurilor a inregistrat pierderi din furtul si distrugerea indicatoarelor de 11,4 miliarde lei - spune directorul general al AND, Aurel Petrescu. De cele mai multe ori, si distrugerea indicatoarelor in urma accidentelor de circulatie este incadrata la pierderi, pentru ca este foarte greu sa se recupereze prejudiciul atunci cand soferul vinovat se face disparut. In clasamentul pierderilor pe regionalele AND, pe primul loc se afla zona Bucuresti (care include si autostrada), cu 3,3 miliarde lei, urmata de Constanta, cu 2,7 miliarde lei. Practic, in acest moment, nu exista o solutie eficienta pentru eliminarea furturilor, atat timp cat acolo unde faptuitorii sunt prinsi, nu primesc o sanctiune penala pe masura faptei lor iresponsabile - spune seful AND. El spune ca, in ultimul timp, s-a trecut la marcarea cu sigla AND a indicatoarelor, dar practic nu exista posibilitatea ca acestea sa fie confectionate din alt material decat metalul, atat de cautat de "abonatii" REMAT-urilor. Daca pentru cele 4.000 de indicatoare disparute se mai gasesc explicatii - copertine pentru cotetele de porci, ca si pentru cei 2.310 stalpi indicatori - bolta pentru vie sau pentru cele 1.610 placute reflectorizante - ochi de pisica pentru carute (macar de-ar fi asa!), ba chiar si pentru cei 2,7 km de parapet - reciclare la fier vechi, AND-ul nu a gasit inca o explicatie pentru atractia de ultim moment: bornele kilometrice, care sunt facute din beton armat.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite