De la 1 decembrie, se dublează alocaţiile de hrană pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că alocaţia de hrană pentru copiii aflaţi în sistemul de protecţie specială dar şi pentru adulţii cu dizabilităţi vor fi dublate de la 1 decembrie. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă.

„Astăzi am adoptat în şedinţa de guvern hotărârea prin care, de la 1 decembrie, dublăm alocaţia de hrană zilnică pentru toţii copii care se află în sistemul de protecţie specială, respectiv 60 de mii de copii”, a declarat Rovana Plumb.

De altfel, de la 1 ianuarie va fi dublată şi alocaţia de hrană zilnică pentru persoanele adulte cu dizabilităţi şi pentru cele aflate în centrele de îngrijire, anunţă Agerpres.

„De la 1 ianuarie 2015, vom dubla alocaţia de hrană zilnică de la opt lei la 16 lei pentru toate persoanele adulte cu dizabilităţi sau care se află în centrele de îngrijire, reprezentând aproape 43.000 de persoane”, a completat ministrul Muncii.

Potrivit sursei citate, impactul bugetar pe lunile rămase din 2014 în cazul alocaţiei de hrană se ridică la 4,5 milioane de lei pe lună iar pentru anul 2015 — la 45 de milioane de lei.

Valoare neactualizată din 2007

Suma stabilită drept alocaţie de hrană a fost calculată la nivelul anului 2007, iar indicele preţurilor de consum a crescut în această perioadă.

Potrivit proiectului, această majorare a cuantumului alocaţiei de hrană este necesară şi din punct de vedere al asigurării unei alimentaţii corespunzătoare ţinând cont şi de afecţiunile de care suferă majoritatea asistaţiilor din aceste instituţii, precum şi de obligativitatea asigurării necesarului de calorii.

Pentru a se asigura un nivel minim corespunzător al acestei alocaţii zilnice, nivelul stabilit va trebui să fie actualizat anual cu indicele creşterii preţurilor şi să fie aprobat prin hotărâri ale consiliilor locale care administrează unităţile sau instituţiile de asistenţă socială, asigurându-se operativitate în actualizarea acestora, susţin reprezentanţii ministerului.


FOTO Sufletele bătrâne ale copiilor din centrele de plasament din România

FOTO La pasarela Iaht se montează liftul pentru persoanele cu dizabilităţi

Protest la o şcoală din Galaţi din cauza unui copil cu probleme de comportament

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite