Daunele obligă firmele din asigurări să se capitalizeze
Companiile trebuie să se conformeze şi cu normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor legate de lichiditate şi solvabilitate. Deşi capitalizarea este impusă şi prin lege, asigurătorii
Companiile trebuie să se conformeze şi cu normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor legate de lichiditate şi solvabilitate.
Deşi capitalizarea este impusă şi prin lege, asigurătorii recurg la acest lucru şi ca urmare a daunelor tot mai mari cu care se confruntă. Pentru a putea despăgubi clienţii, unele societăţi îşi triplează capitalul social. În ultimele două luni, cel puţin şase asigurători au anunţat o astfel de operaţiune.
Una dintre societăţile care şi-a mărit de aproape patru ori capitalul social a fost Ardaf Bucureşti. Compania şi-a majorat capitalul de la 25,65 milioane de lei la 188,23 milioane de lei, după ce acţionarii companiei au subscris integral toate acţiunile emise în cadrul operaţiunii, încheiate la 5 decembrie.
Potrivit datelor companiei, un număr de 217,95 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei/titlu au fost subscrise în prima etapă a operaţiunii, desfăşurată în perioada 1-30 noiembrie, iar alte 38,54 milioane de titluri, în intervalul 3-5 decembrie.
Titlurile emise au fost subscrise la preţul de 0,13 lei/acţiune. Diferenţa între preţul de subscriere şi valoarea nominală reprezintă prima de emisiune, care s-a ridicat la 7,69 milioane de lei.
Unita vrea să ajungă la 45 milioane de lei
Unita Bucureşti intenţionează să îşi majoreze capitalul social cu circa 45 milioane de lei, pe fondul creşterii activităţii companiei în acest an, a declarat Iulian Dumitru, preşedintele asigurătorului. "Societatea are un capital social de 114,29 milioane de lei.
Cifra avansată pentru majorare este una orientativă. Operaţiunea va fi discutată până la finele acestui an, iar suma exactă va fi stabilită de grupul Vienna Insurance Group (VIG)", a spus Dumitru. Reprezentantul Unita subliniază faptul că, în primele 11 luni, veniturile din poliţele emise au depăşit 400 milioane de lei.
"Cred că vom încheia anul 2007 cu un volum de prime de 430 milioane de lei, poate chiar mai mult, în funcţie de rezultatele campaniei RCA", a afirmat Iulian Dumitru. Compania este controlată de Omniasig - 55% şi Vienna Insurance Group - 44,99%.
Omniasig Asigurări de Viaţă (Life) îşi va majora capitalul social cu peste 20 milioane de lei, o decizie în acest sens urmând să fie adoptată de acţionarii companiei în cadrul unei şedinţe care va avea loc până la finele acestui an, a anunţat Constantin Toma, preşedintele Omniasig.
Toma a amintit şi de majorarea cu 103,2 milioane de lei a capitalului Omniasig Vienna Insurance Group, care va fi discutată de acţionarii companiei la 20 decembrie. La finele lunii iulie 2007, Omniasig a achiziţionat 30,51% din titlurile Asirom.
Ulterior, grupul austriac a cumpărat de la Interagro alte acţiuni Asirom, reprezentând 20,18% din capital. Totodată, Toma a estimat că primele subscrise de Omniasig Life, Unita şi Agras vor atinge la finele acestui an 996 milioane lei.
Companiile mai mici s-au conformat trendului
Compania de asigurări Delta Addendum şi-a majorat capitalul social, potrivit unei decizii a acţionarilor publicată în "Monitorul Oficial". Astfel, capitalizarea asigurătorului se va majora cu 2 milioane lei, până la valoarea de 16 milioane lei.
Şi Fata Asigurări şi-a majorat capitalul social cu 7 milioane lei, ajungând la o capitalizare de 15 milioane lei. Motivul acestei infuzii este legat atât de imaginea societăţii pe piaţa asigurărilor din ţara noastră, cât şi de necesitatea conformării la normele CSA legate de lichiditate şi solvabilitate.
Asiban şi-a majorat în luna noiembrie capitalul social cu 20 milioane lei, ajungând la 96 milioane lei. Decizia a fost luată în Adunarea Generală a Acţionarilor care a avut loc în luna septembrie.
>> Acţionarii Vienna Insurance Group vor lua în discuţie majorarea capitalului la toate societăţile din România
Constantin Toma,
preşedintele Omniasig
Şi asigurătorii europeni au un nivel bun al capitalizării
Companiile de asigurare din Europa au un nivel ridicat al capitalizării şi ocupă poziţii bune pentru a putea face faţă dificultăţilor în ceea ce priveşte implementarea Solvency II, rezultă dintr-o analiză-studiu efectuată de FITCH Ratings.
Per total, capitalizarea asigurătorilor europeni se situează la un nivel bun, în special în ceea ce priveşte asigurările generale în Germania şi asigurările de viaţă în Marea Britanie. De altfel, analiza FITCH arată că, utilizând modelul Prism, capitalul a 44% din companiile europene corespunde ratingului 'AAA', iar pentru 19%, ratingului 'AA', reflectând gradul de acoperire a riscului prin capitalizare.
FITCH a analizat peste 200 de companii de asigurare din lume, inclusiv 94 din Franţa, Germania şi Marea Britanie, utilizând rezultatele raportate de acestea în 2006.




















































