Dascalii ameninta cu greva generala

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul National al Federatiei Educatiei Nationale a hotarat la sfarsitul saptamanii trecute ca toate organizatiile teritoriale afiliate sa declanseze conflicte de munca, incepand cu mijlocul lunii

Consiliul National al Federatiei Educatiei Nationale a hotarat la sfarsitul saptamanii trecute ca toate organizatiile teritoriale afiliate sa declanseze conflicte de munca, incepand cu mijlocul lunii martie. Dascalii solicita distribuirea tichetelor de masa pana la 28 februarie, cu reesalonarea restantelor, reluarea negocierilor cu privire la noua lege de salarizare a bugetarilor pana cel tarziu la 15 martie, incheierea Contractelor Colective de Munca la nivel judetean, acordarea tuturor drepturilor prevazute in Statutul Personalului Didactic, plata la timp a salariilor si reglementarea situatiei invatamantului special. Daca pana la termenele mentionate revendicarile nu vor fi solutionate, se va declansa greva generala conform unui program ce va fi stabilit impreuna cu celelalte federatii sindicale din invatamant. "Doar impreuna vom reusi!", considera Aurel Cornea, presedintele celei mai puternice federatii a dascalilor (F.S.L.I.). Domnia sa ne-a declarat ca revendicarile cadrelor didactice sunt aceleasi, fapt pentru care sustine actiunile sindicale comune.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite