CV Tudor rămâne cu ordinul "Steaua României"
0Avocaţii preşedintelui Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, au obţinut suspendarea executării decretului prezidenţial de retragere a ordinului "Steaua României". Ca urmare a
Avocaţii preşedintelui Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, au obţinut suspendarea executării decretului prezidenţial de retragere a ordinului "Steaua României". Ca urmare a deciziei luate de Curtea de Apel Bucureşti, executarea decretului preşedintelui Traian Băsescu a fost suspendată, până la pronunţarea instanţei de fond. Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României" i-a cerut lui Corneliu Vadim Tudor să prezinte scuze celorlalţi deţinători ai ordinului "pentru comportamentul nedemn" care a culminat cu cel din şedinţa parlamentului în care şeful statului a condamnat comunismul. C.V. Tudor a refuzat însă, fapt pentru care preşedintele Traian Băsescu i-a retras, printr-un decret prezidenţial, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler liderului PRM, în 28 mai. Ordinul fusese primit de Vadim Tudor de la Ion Iliescu, în decembrie 2004.























































