Curtea de la "Nr. 9" - un parc de gasca pentru tinerii din Berceni

Plutind in aroma dulceaga de compot si haloperidol, viata internatilor la neuropsihiatrie e calma ca o bucatarie cu toate oalele pe foc. Aflati sub tratament, ei se plimba de la un capat la altul

Plutind in aroma dulceaga de compot si haloperidol, viata internatilor la neuropsihiatrie e calma ca o bucatarie cu toate oalele pe foc. Aflati sub tratament, ei se plimba de la un capat la altul al aleilor, unii zambind, altii bolborosind. Multi cersesc. Daca-i intrebi de ce, spun ca de foame. Realitatea, insa, e cu totul alta. Li se da de mancare de trei, patru ori pe zi, iar meniurile sunt mereu schimbate. "Ni se face foame de la pastile, ca ne vine sa mancam si coaja de copaci, zice o batranica palida, care se plimba pe la Clinica III Psihiatrie. Ieri am avut varza cu carne. Am lins farfuria. Da' tot ma rodea stomacu'. Asa ca am iesit afara. Imi da lumea de mancare".
Vecinii nu se tem de pacienti
In curtea Spitalului de psihiatrie "Al. Obregia" poate intra cine vrea, pe ambele porti. Pe langa cei internati aici, intalnesti si cersetori autentici, cu papornita in spinare, rude ale bolnavilor care vin in vizita, dar si oameni care traverseaza cartierul si, ca sa nu mai ocoleasca, o iau prin spital. Nici unuia nu ii este teama de pacienti. S-au obisnuit cu ei. Bolnavii nu reprezinta nici un fel de pericol pentru cei din jur, pentru ca se afla sub tratament. Ei se duc chiar la biserica, stau la slujbe si la rugaciuni. Acest lucru ii ajuta. "De ani de zile tai spitalul in doua ca sa ajung in partea cealalta a cartierului, acolo sta baiatul meu, zice Ion Ghinea. Niciodata nu s-a intamplat sa sara vreunu' la mine sau sa-mi faca rau. Imi cer tigari, bani, mancare. Daca am, le dau. Mie imi sunt simpatici, mai ales ca am avut si eu in familie un bolnav psihic si inteleg prin ce trece o astfel de familie". Rudele bolnavilor adusi din provincie aici, la Obregia, vin adesea si cu copiii. In timpul vizitei, acestia se plictisesc si atunci incep sa se joace pe spatiile verzi. Pacientii ii privesc neutri, nemiscati si zambitori. Picotesc, asteptand masa. Pe banci se odihnesc pacienti blajini, imbracati in culori vii. Un barbat slab are halat verde pus peste bluza de pijama albastra, fes cu mot optimist, pantaloni galbeni si papuci roz cu mov. Alaturi de el isi flutura camasuta grena, in ton cu cearcanele, o bruneta speriata. Autoturismele trec incoace si-ncolo pe drumul spitalului stramt ca o aorta imbatranita. La intervale destul de dese intra si ambulantele, urland. Se duc la "Bagdasar-Arseni", la neurochirurgie, spital care se afla in acelasi parc cu "Obregia". Aproape de bisericuta amenajata intr-o cladire-anexa a spitalului ne opreste o femeie cu pijama roz. Cere tigari. Apoi incepe sa chitaie ca soarecii: "Va spun lu' domnu' doctor ca fumati! N-aveti voie!". De la geamuri cineva o aplauda. La poarta ne intalnim din nou cu babuta flamanda. Intre timp, a capatat doua paini, un covrig, cateva cubulete de ciocolata si un deget de coliva. Are gura plina, dar mai cere. Trece o infirmiera. O vede si-o cearta: "Bre, mamaie, bre, intoarce-te in salon ca nu te gaseste domnu' doctor si pe mine cade beleaua! Vrei sa-ti fac injectie?! Treci imediat incoace!". Batrana nici gand sa asculte. Scoate o limba mare infirmierei si o ia la goana topaind sprintena pe alei. O s-o prinda seara, cand pacienta are chef de somn, de la pastile. Parcul se goleste, masinile au interdictie. Curtea spitalului e luata in stapanire de tinerii din cartier, care canta la chitara sau se imbratiseaza cu foc, pe bancile "balamucului".