Cum e sa fii europarlamentar

Adevarul este unul singur. Problema e ca cei care-si cauta adevarul lor sunt teribil de multi - spunea Camus, drept care as vrea aici sa ofer un tablou cu care fiecare dintre cititori e liber sa faca

Adevarul este unul singur. Problema e ca cei care-si cauta adevarul lor sunt teribil de multi - spunea Camus, drept care as vrea aici sa ofer un tablou cu care fiecare dintre cititori e liber sa faca ce vrea. Inclusiv sa-l creada sau nu. Date fiind conditiile banesti din tara, orice euroobservator incaseaza, cred, sute de injuraturi pe zi - in virtutea celor 268 de euro pe care-i primeste ca diurna de la Parlamentul European (P.E.). In Romania, aceasta suma e mare. La Bruxelles si Strasbourg, aceasta diurna trebuie sa acopere totul: cazare, masa si ,reprezentare" (adica felul in care iesi in lume). In medie, un euroobservator va sta plecat circa 10 zile pe luna. Un pranz la restaurantul P.E. (fara bere sau vin) nu trece de 10 euro (un pahar cu vin este 2,75, iar o bere mai mult). Un pranz in oras, tot fara alcool, de unul singur, merge spre 25 de euro; o cafea la un bistro e pana in 2 euro. O carte buna (sau necesara, uneori) bate spre 25. O conferinta (la care uneori e indicat sa mergi) mai scoate din buget alti 10 euro. Problema majora, evident, este cazarea. P.E., normal, nu asigura nimic. Strasbourgul are preturi mari; rareori gasesti camere de hotel decente, in zona orasului, sub 100 de euro pe noapte - cele mai ieftine (dar nu cu mult) sunt rezervate, de regula, pe ceva timp inainte, de alti europarlamentari sau functionari ai institutiei. La Bruxelles, cea mai buna solutie pare inchirierea unui apartament (circa 800-1.000 de euro/luna) - numai ca, in acest caz, la inceput macar vii cu bani de acasa: cum cererea (mai ales in zona parlamentului) e mai mare decat oferta, proprietarul pretinde un avans pe 2-3 luni, plus o suma asiguratorie etc. Desigur ca un europarlamentar italian (care are intre 11 si 15 mii de euro/luna) isi permite sa fie mai degajat la acest capitol decat unul roman sau bulgar. Nu, euroobservatorii nu sunt de plans. Dar e totusi riscant sa-ti imaginezi ca din asa ceva cineva poate face avere. Numeric, delegatia Romaniei (35 de persoane) este una dintre cele importante. Odata acreditati, euroobservatorii provenind de la fiecare partid s-au indreptat spre un grup european inrudit (deocamdata, probleme cu afilierea mai au doar parlamentarii PRM). Odata cu noi au sosit si bulgarii (18 la numar). Un detaliu: e o utopie sa se creada ca un europarlamentar poate vota absolut cum vrea el. Disciplina de grup european este similara disciplinei de grup din fiecare parlament national. Cei care au promis, la plecare, ca vor vota ,numai conform intereselor tarii etc." s-au grabit. Una, pentru ca euroobservatorii nu au drept de vot; si doi, pentru ca interesele Romaniei sunt parte dintr-o retea de interese din care vezi uneori un capat, dar nu si unde se termina. De exemplu, problema Turciei: in interesul nostru ar fi integrarea ei rapida in UE; dar acum noi nu suntem in masura sa cerem pentru altii ceea ce n-am primit nici pentru noi. Si, mai ales, deocamdata tot muncitorul franco-italo-germano - s.a.m.d. este cel ce tine pe spatele lui greul extinderii spre Istanbul, si nu muncitorul din Giurgiu sau din Varna. O veste poate pentru unii trista: in Parlamentul European, ca si la nunta lui Adi Mutu, cine plateste muzica da si tonul la dans. Birourile euroobservatorilor sunt decente, dar nu spectaculoase: la Strasbourg, cate doi intr-o incapere cocheta (ca sa nu zic mica), iar la Bruxelles, intr-o sala mare, sunt montate 8-10 birouri. Dotarea, similara cu cea a unui cabinet parlamentar din tara: desk-top-uri (nu laptop-uri, cum cerea cineva alaltaieri la noi in Senat!), fax si cate o imprimanta la comun. Exista si televizor in birouri, dar (spre deosebire de cele din tara) la ele poti vedea numai dezbateri, pe circuit intern. Fata de parlamentarii din tara, euroobservatorii nu primesc masina sau sofer la dispozitie. P.E. are un anumit numar de masini, din care poti cere una pentru o cursa anume sau poti merge cu taxiul si apoi deconta pretul, pe o anume distanta. Intr-o zi de lucru normala, programul este 9-12h30 si 15 - 18h30 (sau chiar 20). Si sa vrei si tot nu prea ai timp de cumparaturi (cum, cu malitie, un coleg de la PSD trimitea recent o colega de la PD dupa farduri si rujuri), dat fiind ca magazinele inchid intre 18 si 19 (iar cele alimentare la 20). Asadar, euroobservatorii n-au urcat in Rai si nici n-au coborat in Infern. Ei doar ating, inaintea altora, un gen de normalitate tipic occidentala. Acesta este paradoxul: normalitatea este in Europa, in timp ce luxul - adevaratul si sfidatorul lux - ramane, pentru o minoritate, o problema tipic bucuresteana.
Adrian Cioroianu