Cum au ajuns minerii de la simbolul puterii colective la problemă socială: „Ei duc povara trecutului”

La mai bine de trei decenii de la „Mineriadele” din anii ’90, minerii s-au întors în București, dar nu să facă ordine, ci să-și apere locurile de muncă. Încă 2.000 dintre ei vor fi concediați în următoarele două luni.

Minerii din Oltenia cer păstrarea locului de muncă FOTo: Mediafax

Protestul angajaților Complexului Energetic Oltenia - prezenți marți, 24 martie 2026, în număr mare în fața sediului Guvernului, cerând să poată munci în continuare - spune în fapt povestea transformării unei categorii sociale care la începutul anilor ’90 reprezenta o forță.

Pe ei s-a bazat puterea politică în primii ani de democrație pentru a „restabili ordinea”. Mineriada din 13-15 iunie 1990, care a avut loc la scurt timp de la câștigarea alegerilor de către Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale, avea să rămână în istorie drept cea mai sângeroasă dintre cele șase „descălecări” postdecembriste ale minerilor. „Ortacii” soseau cu miile, chemați de președintele Ion Iliescu, pentru a „face curățenie” în Piața Universității ocupată de „golani” (protestatari care contestau rezultatele alegerilor din 20 mai 1990 și legitimitatea noii puteri). La acel moment, în toată țara numărul minerilor se ridica la peste o sută de mii, cei mai mulți fiind concentrați în Valea Jiului și în Oltenia.

În 1997 a avut loc cel mai mare val de concedieri în minerit, un sector care devenea prea costisitor, peste 60.000 mineri pierzându-și locurile de muncă. Foarte mulți mineri din Valea Jiului au acceptat la început concedierea, ademeniți de salariile compensatorii și de perspectiva de a-și deschide propriile afaceri, statul cheltuind peste 850 miliarde doar pentru achitarea salariilor promise. Li se promiteau scutirea de impozit pentru firme în primii doi ani, impozite reduse, scutiri la plata taxelor vamale în cazul importului de utilaje etc.. Valea Jiului a fost declarată zonă defavorizată, statut aducător de alte facilități.

Transformarea n-a fost cea scontată. Cele peste 2.000 de firme înființate cu ajutorul consultanților din centrele de afaceri care au funcționat în zonele miniere au început să-și închidă porțile atunci când foștii mineri au rămas pe cont propriu. Astăzi, Valea Jiului, care mai are aproximativ 2.000 de mineri, este departe de Paradisul promis.

Minerii din Gorj se tem, la rândul lor, ca istoria să nu se repete și în cazul lor. Minele de suprafață au căzut pradă politicii de decarbonizare, iar riscul de colaps regional este mare. Din cei aproximativ 8.000 – 9.000 de mineri, în Oltenia ar trebui să rămână 4.500 până anul viitor, iar minele să se închidă definitiv până în 2030.

Minerii de astăzi sunt, unii, oameni care și-au încercat norocul și peste hotare, dar s-au întors în țară pe un salariu pe care l-au considerat bun. Riscul este acum să-l piardă cu totul, în lunile aprilie și mai fiind programată concedierea altor aproximativ 2.000 de mineri. Cei aflați în prag de pensie vor siguranța că vor putea solicita în continuare pensionarea anticipată (posibilă la vârsta de peste 52 ani și în condițiile unei vechimi de minimum 30 ani, dintre care 25 ani lucrați în condiții grele), ceilalți vor garanții suplimentare pentru reconversie, speriați de cele întâmplate în Valea Jiului.

Diferența dintre minerii de ieri și cei de azi nu ține doar de contextul politic, ci și de modul în care statul și societatea îi privesc.

„Problema o regăsim undeva în anii ’70”

Despre transformările pe care le-a suferit această categorie socio-profesională, despre cum sunt priviți minerii astăzi și despre momentul, ratat de stat, care ar fi putut împiedica transformarea concedierilor din minerit într-o problemă socială  am vorbit cu Bogdan Voicu, profesor de sociologie la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și cercetător în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române.

Ce s-a întâmplat cu minerii este un proces absolut firesc de schimbare prin care au trecut și alte profesii, explică sociologul Bogdan Voicu. Aceleiași transformări care a intervenit pe piața muncii au fost nevoiți să-i facă față, de exemplu, tipografii. „În anii ’80 era o profesie de destul de mare prestigiu să fii tipograf, pentru că presa avea o valoare foarte mare, presa tipărită. Tipograful era cel care culegea, punea pe rotativă literele. Era de foarte mare responsabilitate meseria, bine plătită, trebuia să fie înalt specializat. Numai că au apărut imprimantele și în clipa aceia s-a terminat cu tipografii. Dacă nu s-au recalificat, au rămas efectiv pe dinafara pieței forței de muncă. Și nu au fost unul, doi, ci mulți. La fel se întâmplă și cu minerii. În momentul în care umanitatea a descoperit că avem surse de energie mai bună, în condițiile în care meseria de miner e una periculoasă, grea, neatractivă pentru marea majoritate, cei care n-au știut să facă altceva au rămas în afara pieței forței de muncă și au devenit extrem de vulnerabili”, a explicat sociologul.

În România s-a ajuns la o adevărată problemă socială, prin concedierea a zeci de mii de oameni, pentru că țara noastră a ratat momentul oportun pentru renunțarea la cărbune. „România a trecut foarte brusc la renunțarea la cărbune, pentru că noi n-am făcut-o la timp, de fapt. Adică problema minerilor din anii ’90 și 2000, mai ales, o regăsim undeva în anii ’70, când România nu a făcut pasul către altceva”, a adăugat prof. Bogdan Voicu.

Rămași fără resurse, puterea pe care minerii o aveau la începutul anilor ’90, când reușeau, grație disciplinei și a numărului mare, să reprezinte o forță, s-a dus și ea și s-au transformat într-o pătură „complet vulnerabilă și defavorizată”.

S-a ajuns aici din cauza eșecului politicilor publice? E vorba de mult mai mult, este de părere sociologul. Vorbim despre un eșec al societății românești pe termen de 70-80 de ani.

„Aici e o problemă de dezvoltare la modul general a țării - politici în educație, politici pentru persoane vulnerabile, politici pe piața forței de muncă, tot. Deci este un complex întreg, un eșec total al societății românești de a fi modern”, a subliniat sociologul.

Minerii de astăzi, în schimb, nu mai pot fi manipulați și folosiți de clasa politică așa cum s-a întâmplat cu peste 30 de ani în urmă. Sunt puțini și suntem într-o altă perioadă istorică. „Oamenii au înțeles, societatea a înțeles deja că un atac armat din partea unui grup social, mai ales din partea minerilor care au făcut asta cândva, este o chestie absolut reprobabilă și ei duc povara trecutului, prin urmare potențialul lor de a fi manipulați este foarte mic și capacitatea de a mai acționa cum au acționat în trecut este practic spre nulă”, a arătat prof. Bogdan Voicu.

Mai mult, pentru o bună parte a populației, pentru tineri, de exemplu, minerii sunt irelevanți. Ei nu au amintirile părinților lor, încă puternice, despre pătrunderea minerilor în Piața Universității și despre violențele din acele zile.

„De văzut în ce direcție pot fi recalificați și încercat de a construi ceva în zonă”

Pe de altă parte, pierderea a mii de locuri de muncă într-o zonă în care cererea pe piața forței de muncă nu este una deosebit de mare se poate transforma într-o problemă socială, iar experiența din Valea Jiului este grăitoare. Ce ar fi de făcut?

„Din punctul meu de vedere, trebuie văzut în primul rând ce vârste mai au - pentru că mi-e teamă că majoritatea sunt aproape de pensie și că sunt puțini care au șanse de recalificare -, văzut în ce direcție pot fi recalificați cei care sunt recalificabili și încercat de a construi ceva în zonă. (...) Mai este și o poveste de asumare a responsabilității chiar de către mineri înșiși, care ar putea să ceară și ei să se facă ceva sau să vină cu inițiativă. Nu e doar din partea guvernului sau administrației locale. Însă principala responsabilitate ar trebui să o aibă acolo puterea regională, Consiliul Județean măcar, pentru că el e cel care răspunde de așa ceva. Din nou, ce aș vedea eu fezabil - programe de educație pentru adulți (pentru că tinerii sunt în altă zonă), nu orientate către minerit; posibil program de granturi pentru dezvoltare de afaceri, mici afaceri în zonă, lucruri de genul acesta”, a indicat sociologul Bogdan Voicu. Astfel de afaceri ar trebui, în schimb, să se adreseze unei piețe cu putere de cumpărare, alta decât cea locală.

Cât despre riscul ca frustrările acumulate în comunitatea aflată într-o situație grea să se transforme în tensiuni sociale mai largi, prof. Bogdan Voicu apreciază că vremea bătăilor de stradă a trecut. „Nu mai suntem în perioada în care totul să izbucnească și să se lase cu bătăi de stradă, nici în perioada lui Ceaușescu, când minerii s-au supărat și s-au închis în mină, pentru că puterea comunistă depindea de ei. Vremurile s-au schimbat, din păcate pentru ei, sau poate chiar din fericire, pentru că s-ar putea să fie un atu pentru ei, le permite să se concentreze pe problema reală”, a conchis sociologul Bogdan Voicu.