Cum a fost pus la punct de către poliţist un şofer care a aruncat un chiştoc pe stradă. Video viral pe TikTok
0Un şofer a fost amendat cu 5000 de lei după ce a fost surprins de către un agent în timp ce arunca un chiştoc pe stradă. Discuţia dintre cei doi, în care poliţistul îl pune la punct pe şoferul indisciplinat, a devenit virală pe TikTok, fiind publicată chiar de şoferul sancţionat.
Pe imaginile publicate pe TikTok se poate observa cum şoferul este întrebat de poliţist dacă are menţiuni cu privire la faptă, respectiv că acesta ar fi aruncat un chiştoc pe stradă, dar şi cu privire la faptul că nu avea asupra sa documentele de identitate. Şoferul îi răspunde ironic: "Notaţi că nu v-a plăcut de faţa mea şi de aia mi-aţi dat amendă".
Poliţistul l-a amendat pentru aruncarea chiştocului pe stradă, dar şi pentru lipsa documentelor, cu 5.000 de lei, aşa cum reiese din clipul video, care a ajuns viral pe TikTok, după ce în două zile a strâns aprecieri de la 19,600 de persoane.
O parte din dialogul celor doi:
Şofer: De aia. Mi-aţi dat amendă 5000 de lei
Poliţist: Nu are nicio legătură.
Şofer: Ba are legătură, cum adică nu are legătură?
Poliţist: Menţiuni dacă aveţi v-am întrebat
Şofer: Dă bă, scrie acolo tu că nu vrea să treacă în menţiuni ce vreau eu.
Poliţist: Alte menţiuni dacă aveţi. Astea nu se menţionează.
Şofer: Astea sunt menţiuni. Mi-aţi dat amendă că nu v-a plăcut faţa. Cum să îmi daţi 5000 de lei amendă că am aruncat un chiştoc pe geam. Ce înseamnă asta?
Poliţist: Şi că nu mi-aţi prezentat documentele.
Şofer: Cum nu v-am prezentat documentele? V-am prezentat documentele pe telefon şi v-am spus că nu le am la mine, pentru că nu sunt cu maşina mea. Pentru asta trebuie să îmi daţi 4000 de lei amendă?
Poliţist: Nu pentru asta. Pentru ambele fapte.
Şofer: Care ambele fapte?
Poliţist: Ambele fapte.
Şofer: Păi 5000 în total.
Poliţist: Da.
Şofer: Cum adică? 5000 de lei amendă pentru ce?
Poliţist: Pentru chiştoc şi pentru lipsă documente. Este obligaţia dumeavoastră de a le avea asupra dvs.
Şofer: Da, da, da. Şi vreau să scrieţi acolo că mi-aţi dat amendă că nu v-a plăcut faţa mea, simplu.
Poliţist: Nu am cum să scriu asta…
Şofer: Bun, atunci nu vreţi să scrieţi, nu scrieţi şi cu asta basta.
Poliţist: Menţiuni cu privire la fapte.
Şofer: Privirea la fapte, aveţi ceva cu mine personal, de aia.
Poliţist: Nu ridicaţi tonul la mine.
Şofer: Eu ridic tonul la mine în maşină, nu ridic tonul în altă parte.
Poliţist: Ridicaţi tonul la mine.
Şofer: Nu, ridic tonul la mine în maşină, am tot dreptul să ridic tonul la mine în maşină, pot să fac ce vreau...
Nu v-a plăcut faţa mea şi mi-aţi dat amendă,
Poliţist: Nu are nici o legătură.