CRP discuta despre imaginile cu Remeş
Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă (CRP) va discuta azi, de la ora 12,00, cazul difuzării de către portul public de televiziune a imaginilor cu foştii miniştri ai Agriculturii Ioan
Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă (CRP) va discuta azi, de la ora 12,00, cazul difuzării de către portul public de televiziune a imaginilor cu foştii miniştri ai Agriculturii Ioan Avram Mureşan şi Decebal Traian Remeş.
'Difuzarea acestui film şi modul ocult în care a apărut al doilea film în TVR folosesc cuiva, având în vedere momentul şi contextul politic în care au apărut. Acest fapt este evident pentru orice cetăţean care preferă să gândească', a declarat, pentru Rompres, preşedintele CRP, Cristian Tudor Popescu.
Gazetarul a menţionat însă că CRP se va întruni pentru a discuta ''exclusiv probleme profesionale''. 'Nu se pot însă aduce acolo acuze politice nimănui', a subliniat Cristian Tudor Popescu.
De altfel, imediat după difuzarea filmului menţionat, preşedintele CRP a declarat că, 'difuzând acest film, televiziunea publică şi-a compromis clar credibilitatea'.
Cazul în discuţie se va afla, marţi, şi în atenţia Comisiei de Etică şi Arbitraj a Societăţii Române de Televiziune, la audierile anunţate fiind invitaţi inclusiv directorul Departamentului Ştiri, Rodica Culcer, şi preşedintele director-general al SRTv, Alexandru Sassu.
Preşedintele Comisiei de Etică şi Arbitraj, jurnalistul Horia Gruşcă, a declarat, vinerea trecută, că vor fi audiaţi toţi cei 'implicaţi în problemă', primul pe listă fiind chiar reporterul care a realizat ştirea despre material.
Membrii Comisiei din TVR s-au întrunit vineri pentru a lua în discuţie difuzarea, în cadrul Jurnalului TVR de miercuri, 10 octombrie, a materialului cu Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan. Comisia a luat în discuţie sesizarea preşedintelui-director general al SRTv, Alexandru Sassu, prin care cere să se stabilească dacă difuzarea peliculei în care erau prezentaţi cei doi foşti miniştri încalcă sau nu Statutul ziaristului din SRTv.





















































