Criminal la 13 ani
La Spitalul de psihiatrie din Botosani au fost internati fratii Florin (13 ani) si Loredana Toma (15 ani). Ei au ajuns aici dupa ce au comis, cu sange rece, o crima care i-a ingrozit nu doar pe
La Spitalul de psihiatrie din Botosani au fost internati fratii Florin (13 ani) si Loredana Toma (15 ani). Ei au ajuns aici dupa ce au comis, cu sange rece, o crima care i-a ingrozit nu doar pe consatenii din Zlatunoaia - Lunca, judetul Botosani, dar si pe politisti si procurori. Cei doi minori l-au omorat pe tatal lor, Maricel Toma, in varsta de 42 de ani, care divortase nu demult. Cadavrul acestuia a fost descoperit de un cioban, dupa ce barbatul disparuse fara urma de acasa, pe data de 12 martie. Bratele ii erau legate cu o sarma si avea numeroase leziuni in zona capului. In urma necropsiei, s-a constatat ca barbatul murise din cauza unei plagi injunghiate in zona toracelui. Ce se intamplase? Pe data de 12 martie, Maricel Toma s-a intors acasa dupa ce lucrase o vreme la o ferma viticola din judetul Constanta. La un moment dat, cand fiica sa, Loredana, i-a spus sa nu se mai duca in sat la baut, Maricel a lovit-o. In urma acestui incident, fata l-a chemat in ajutor pe fratele ei Florin. S-au hotarat sa-l omoare pe tatal lor. Au luat un cutit de bucatarie si i l-au infipt acestuia in piept in timp ce statea culcat. Apoi au fugit. Seara, au revenit, au inchis casa si s-au dus sa doarma la bunici. A doua zi, au imprumutat o caruta de la un vecin, caruia i-au spus ca vor sa transporte gunoiul, au luat cadavrul si l-au dus la capatul satului, unde l-au abandonat. Intrebati de vecini despre tatal lor, dupa vreo cateva zile de la disparitia acestuia, Florin si Loredana au raspuns ca Maricel Toma a disparut fara sa stie unde si ei cred ca a fost omorat de concubinul mamei lor. Dupa trei saptamani de la comiterea crimei, cadavrul fiind descoperit si cercetarile declansate, cei doi adolescenti nu si-au mai putut tainui fapta. La numai 13 ani, Florin Toma, care i-a infipt cutitul in piept tatalui sau, este acuzat de omor calificat. Vinovatia surorii lui, Loredana, ramane sa fie stabilita. Procurorii se vor pronunta dupa efectuarea expertizelor psihiatrice.





















































