Craciun linistit in America
Sase zboruri Air France Paris - Los Angeles - anulate din motive de securitate
Americanii au petrecut un Craciun linistit, in ciuda avertizarilor autoritatilor asupra riscului ridicat de atentate asemanatoare cu cele de la 11 septembrie. Din cauza acestor avertismente, zeci de mii de pasageri si-au anulat planurile de a calatori cu avionul, provocand companiilor aeriene pagube considerabile. Pana vineri, nu se anuntase arestarea nici unui terorist sau dejucarea unui potential atentat. Singurul incident mai semnificativ a fost anularea a sase zboruri ale companiei Air France, pe ruta Paris-Los Angeles, in urma informatiilor CIA. Serviciile americane de informatii au anuntat agentiile franceze ca membri ai retelei teroriste Al-Qaida ar putea incerca sa urce la bordul avioanelor Air France in ziua de Craciun. Surse din cadrul politiei franceze au declarat ca, in urma acestor informatii, au retinut si interogat sase pasageri, dar nici unul dintre ei nu a fost arestat. Zborurile 68 si 70 de la Paris la Los Angeles, programate pentru miercuri, au fost anulate, ca si cursa de joi, iar alte trei curse, dinspre Los Angeles spre Paris, au fost, de asemenea, anulate, pentru ca avioanele Air France fusesera retinute la Paris si nu puteau efectua cursa. Suspiciunile serviciilor americane nu au fost, insa, calmate, deoarece unii dintre pasagerii care aveau bilete pentru aceasta cursa nu s-au prezentat pentru a-si primi banii pe bilete. Printre ei se afla si un pilot.





















































