Cozmin Guşă, noul acţionar al Petromservice: „Cum am ajuns patron la Petromservice“

0
0

Fostul politician a preluat cea mai bănoasă afacere a lui Liviu Luca şi Sorin Ovidiu Vîntu.

Fost partener şi angajat al lui Sorin Ovidiu Vîntu, Cozmin Guşă (41 de ani) i-a preluat cea mai bănoasă afacere, după FNI: Petromservice. S-a asociat cu un alt apropiat al lui SOV, Maricel Păcuraru, judecat pentru căpuşarea Poştei Române. Vor să resusciteze o firmă pe care Liviu Luca şi Vîntu ar fi prejudiciat-o cu 83 de milioane de euro. Noii proprietari vor ca statul să recupereze aceşti bani şi să-i dea lor, adică fostei Petromservice, actuală Strategies-Reaserch-Investements SRL.  

„Adevărul": Ce v-a determinat să cumpăraţi acum PSV, o companie ale cărei datorii se ridicau, la 31 decembrie 2009, la peste 175 de milioane de euro, reprezentând peste 57% din totalul activelor?

Cozmin Guşă: Criza este o perioadă nenorocită, dar este şi perioada în care se pot face afaceri profitabile dacă te gândeşti la viitorul imediat. Or, portofoliul Petromservice aşa cum este el în acest moment, e un portofoliu de afaceri foarte important pentru viitorul imediat dacă ne referim la partea de mass-media, analiză sociologică, prognoză geopolitică - unu; doi - la partea de construcţii civile şi industriale, respectiv infrastructură energetică şi trei - pentru că aşa aş împărţi portofoliul Petromservice - partea de exploatări miniere, care înseamnă Budureasa şi exploatarea de marmură din Kazakhstan. Pot să spun că, prin achiziţia Elbahold, în acest moment, Petromservice a devenit o afacere 100% românească.

CITEŞTE ŞI

Află cine este omul de afaceri Maricel Păcuraru, care a pus mâna pe o parte din imperiul lui Sorin Ovidiu Vântu!

Bun, dar ce v-a determinat s-o cumpăraţi?

Tranzacţia a început să ne intereseze în urmă cu vreo două - poate trei luni şi a pornit de la interesul meu şi al partenerului meu de a dezvolta o platformă de analiză şi prog­noză nu doar sociologică, dar şi geopolitică pe structura Insomar. Şi, pornind de la asta, şi văzând cât de încurcate sunt treburile la Insomar, care aparţine Petromservice, care este de fapt în reorganizare judiciară, am început să ne uităm mai cu atenţie la portofoliul de participaţii pe care îl are PSV, din toate domeniile, şi uşor- uşor, împreună cu partenerul meu, care este Maricel Păcuraru, am hotărât că e foarte interesant pentru noi. Discuţiile s-au îndreptat apoi spre achiziţie.

Aţi făcut o radiografie financiară a PSV când aţi achiziţionat-o?

Am făcut o analiză a activelor, a planului de ieşire din insolvenţă, a planului de reorganizare, el este perfectibil. Dar, eu vă fac nişte descrieri din ceea ce noi ştim cu precizie. Cel puţin două lucruri sunt modificate faţă de planul de reorganizare judiciară pe care dumneavostră l-aţi consultat. Primul: nimeni din aşa-zisul ,,lot Vîntu" nu mai are sarcini executive în Petromservice. Singura legătură s-ar putea să existe prin Liviu Luca, prin intermediul Asociaţiei Salariaţilor din Petromservice, care deţine încă 25% din Petromservice, în rest nimeni de acolo nu mai are dreptul în acest moment să opereze acolo. Al doilea lucru pe care trebuie să-l ştiţi, şi vi-l spun în premieră, PSV s-a constituit de asemenea ca parte civilă, prin RVA - prin domnul Arin Stănescu - pentru recuperarea prejudiciului, acţionând în solidar în acest sens cu autorităţile statului român, apropo de prejudiciul care a fost cauzat PSV, şi, indirect, prin PSV, statului român. Şi, al treilea lucru pe care trebuie să-l ştiţi, nu mai există obligaţii către foştii sau actualii salariaţi. Toate sunt plătite la zi, prin valorificarea unor active. În acest moment, mai există obligaţii către bugetul de stat, în primul rând.

Aţi achitat datoriile către salariaţi la încheierea tranzacţiei?

Noi nu am avut un rol în executarea acestor lucruri, ele s-au executat în baza planului de reorganizare. În planul de reorganizare, era presupusă achitarea acestor datorii, pentru că au existat acţiuni în justiţie. Multe dintre ele sunt atacate în acest moment, pentru că o parte dintre persoanele care s-au considerat prejudiciate nu există de fapt şi banii se întorc. De altfel, societatea de avocaţi Mircea Andrei şi Asociaţii este, în acest moment, autoarea unei plângeri la CEDO împotriva avocaţilor care i-au reprezentat pe foştii salariaţi ai PSV pentru sentinţe contradictorii: pentru că mulţi nu există sau unii au primit, unii nu au primit. E o încurcătură cu care probabil se vor chinui mult timp de acum înainte....

Adică, nu sunt 72.000 de păgubiţi aşa cum s-a spus?

O, Doamne fereşte! Am auzit-o pe doamna Laura Kovesi spunând asta. În vremurile de glorie, înainte de a vinde cea mai mare parte a activităţii, apropo de contractul cu OMV-Petrom, au fost 23.000 de angajaţi. Cei mai mulţi! Niciodată nu a fost vorba despre 72.000. Dar, toate obligaţiile salariale restante sunt în acest moment la zi.

Către stat ce datorii mai are PSV acum?

Sunt câteva lucruri în discuţie în acest moment, foarte multe sunt atacabile. M-aş rezuma la faptul menţionat, de altfel, de planul de reorganizare, că toate aceste obligaţii le vom achita. Vom vedea însă care sunt. Statul a renunţat la unele dintre ele, altele au fost atacate. A fost un malaxor foarte ciudat, ca să mă exprim elegant, al deciziilor luate acolo şi foarte multe lucruri trebuie discutate. Vă dau un exemplu: participarea Petromservice la Realitatea Media. După părerea mea, e undeva la 20%, dar trebuie reanalizată, pentru că în perioada 2008, în 2009, după 2009, cu toată agitaţia care a fost acolo şi cred că ştiţi la ce mă refer, au fost încheiate o serie de tranzacţii bilaterale, iar unele dintre ele nu au fost înregistrate. Dar, voi găsi acolo un partener de dialog, pe domnul Elan Schwartzenberg, noul patron al companiei, cu care sunt şi prieten de vreo 15 ani.  N-am probleme că vom ajunge la relaţionarea potrivită între companiile noastre, noi în calitate de acţionari minoritari şi el în calitate de acţionar majoritar, spre binele Realităţii Media, care nu înseamnă doar Realitatea TV, înseamnă toate televiziunile de acolo, inclusiv Monney Chanel, licenţele de radio, Gold FM, Realitatea, Guerrilla, site-urile de Internet sau participaţia de la OTV, de 20% .

Cu cât aţi cumpărat PSV?

Nu vă voi spune suma, nu vă voi spune nici datele tranzacţiei, vă spun doar că tranzacţia este definitivă şi irevocabilă, este consumată şi nu se mai pot emite pretenţii. Pot să vă spun doar că am cumpărat Elbahold de la o altă companie din Cipru, care ne-a prezentat dovada că este deţinătorul Elbahold.

Vorbim despre o cifră de ordinul zecilor de milioane?

Nu aş vrea să dau naştere la speculaţii. Cred că după un an de zile, aşa cum este normal, va veni momentul să facem bilanţul şi să arătăm cât de pricepuţi am fost într-o  astfel de tranzacţie.

Banii cu care a fost cumpărată Elbahold provind dintr-o zonă de creditare sau din propriile afaceri ale dvs. şi ale partenerului dvs.?

Fondul este unul de creditare, pentru că este o societate nou-înfiinţată. Am înfiinţat-o tocmai pentru acest gen de tranzacţie.

Ne spuneţi măcar numele companiei de la care aţi cumpărat?

Ca să vă liniştesc, este tot un offshore, al cărui nume va fi comunicat instituţiilor statului, pentru că aşa mi se pare corect în ceea ce priveşte această tranzacţie. Oricum, Stategies-Research -Investements  nu are în vedere să cumpere nişte pachete minoritare în alte trusturi de presă din România sau alte pachet în alte institute de sondare şi cercetare sociologică, pentru că aceasta este o platformă pe care vrem să o dezvoltăm noi, la nivel regional. Nu doar la nivel de România, ci la nivel de – cum să mă exprim eu, în calitatea mea de geopolitician -, la nivel de West Balkan, care, bineînţeles, include şi Republica Moldova. Nu o să mergem în Georgia, ca să nu-l deranjăm pe Dinu Patriciu, care a luat o opţiune importantă acolo. Dar, West Balkan este înţelesul uşor incorect, dar extins, al ceea ce cuprinde şi Republica Moldova, dar, mai degrabă, fosta Iugoslavie şi ceea ce este în jurul nostru.

Veţi consolida participaţiile pe care PSV le are acum?

Vom vedea ce facem cu participaţiile. Dacă va exista o perspectivă bună, s-ar putea să fim de acord cu unele majorări de capital care să ne transforme chiar în acţionari majoritari la aceste companii. Dacă nu, putem să valorificăm participaţia minoritară ca să investim în altceva. Dar interesul nostru principal este să avem un portofoliu de participări minoritare, dar consistente, în trusturi de presă care pot să ajute o platformă mai sofisticată de analiză şi prognoză sociologică şi geopolitică care pe mine mă interesează foarte mult. Şi vorbim doar despre partea de media în acest moment. Cât despre zona de construcţii civile şi industriale şi despre cea de  infrastructură energetică, acolo probabil că ne vom orienta către marile proiecte care sunt convins că vor veni în România şi vor veni în special dinspre Est, pentru că de acolo se cară rezerve strategice de energie către Vest. Şi avem un portofoliu şi de specialişti, dar şi de lucrări care ne recomandă ca un partener important pentru acest gen de activitate economică.

Apropo de analiza financiară şi de valoarea participaţiilor PSV. Aţi pus în balanţă cât reprezintă valoarea datoriilor PSV? E mult mai mare valoarea participaţiilor decât cea a datoriilor?

Cu siguranţă că da. Eu trag speranţă că a fost o tranzacţie în care noi am riscat, însă vă spun portofoliul PSV de astăzi  - care cu siguranţă este mult mai important decât datoriile pe care le are PSV  - poate să capete valoare dacă prin expertiză şi prin relaţiile de business pe care le avem putem să-l îmbunătăţim şi să-l punem să lucreze. Astăzi, PSV înseamnă un portofoliu de participaţii uşor împotmolit, care trebuie pus la treabă. Iar dacă vă închipuiţi că toţi aceia care erau în PSV - de la administratorul special Şupeală şi până la directorul economic  - au făcut ce au făcut şi s-au învârtit între PSV şi procurorii în faţa cărora au dat declaraţii, eu nu cred că au avut prea mare grijă de PSV. În plus, faptul că au fost şi reţinuţi timp de o săptămână, evident că îi face incompatibili cu o activitate performantă, iar noi dorim activitate performantă. Şi oricum, eu nu cred niciodată că pot aduce performanţă nişte oameni bănuiţi că au concurat la devalizarea unei companii pe care noi o dorim profitabilă.


Cu Maricel Păcuraru sunteţi prieten sau doar partener?

Suntem şi prieteni, suntem şi parteneri, ne cunoaştem cred de vreo cinci-şase ani.

Şi nu aveţi întrebări date fiind relaţiile sale de afaceri cu SOV?

Toată lumea care contează a avut relaţii în România cu SOV: de la politicieni, preşedinţi, actuali sau foşti, prim-miniştri actuali sau foşti, dar asta nu înseamnă că neapărat este un defect. Şi eu am avut relaţii cu SOV. Am încercat chiar să facem un business împreună, am avut o societate 50-50, prin care doream să oferim expertiză celor care ar avea nevoie şi posibilitatea de extindere în afara ţării. Nu a funcţionat acea societate şi ulterior i-am cumpărat părţile lui Vîntu, în 2009. Societatea nu mai funcţionează.

Capul face, capul trage

La momentul la care s-a anunţat vânzarea PSV, exista suspiciunea că Maricel Păcuraru ar prelua Elbahold tocmai pentru a se constitui parte civilă şi pentru a obţine proprietăţile şi banii sechestraţi de procurori doar ca să le înapoieze lui Vîntu şi Luca.

Astea sunt poveşti nemuritoare, pentru că nu au la bază nimic, decât închipuirea unora care l-au transformat pe Vîntu în inamicul public numărul unu, şi unicul inamic în acest moment, după cum a fost şi Dinu Patriciu într-un anumit moment al vieţii lui, în 2005, dacă-mi amintesc bine. Şi astăzi se vede că este un om în regulă, eu îi doresc şi lui Vîntu aşa ceva.

Eu cu SOV ne aflăm într-un moment în care nu comunicăm, am stopat această relaţie acum aproximativ un an şi jumătate. Asta nu o să mă facă niciodată să-l înjur pe Vîntu, am avut o relaţie de prietenie pe care am recunoscut-o tot timpul şi faptul că nu mai comunicăm este ca să nu ne certăm şi a venit din decizia mea de a nu mai comunica, pentru că ne-am fi certat groaznic dacă am mai fi comunicat din acel moment.

Dar, eu prefer ca relaţiile bune pe care le-am avut să rămână aşa îngheţate cum or fi ele. În plus, Maricel este un om de afaceri foarte solid, foarte corect, fără credite, nu poate să aibă calitatea de interpus. Noi vorbim de cealaltă parte despre nişte oameni care au probleme cu autorităţile statului român. Îmi pare rău, îl cunosc şi pe Liviu Luca de când eram la PSD, de când era lider sindical şi negociam cu sindicatul său, dar este o vorbă românească: „Capul face, capul trage".

Şi domnul Maricel Păcuraru are probleme cu autorităţile statului. A fost trimis în judecată de DNA în dosarul ,,Poşta"...

Se judecă, se judecă... Probabil că, în momentul în care se va ajunge la rezultat, totul va fi mai clar, dar haideţi să fim serioşi, suntem oameni responsabili, eu am o familie cu trei copii, o nevastă şi trei bunici, el e un om cu şase copii, adică noi am intrat în această afacere pentru că vedem un viitor în România, şi eu văd un viitor în România şi pentru copiii mei...Dar, bineînţeles, trăim în România, şi aici scenarita este de bază. Cred că lucrurile pe care noi le vom face, sau pe care le-am făcut deja, arată că determinarea noastră este de a recupera acel capital devalizat - să vedem cine vor fi găsiţi vinovaţi pentru asta şi cine sunt cei care vor plăti - pentru ca societatea să-şi poată achita obligaţii şi să meargă înainte.


Nu vreţi să ne spuneţi, totuşi, data la care aţi parafat tranzacţia?

Ba da. Este data de 7 noiembrie, în prima parte a zilei. Şi, ca o coincidenţă, este data la care, în cursul după-amiezii, „lotul Vîntu" a fost reţinut. A fost o coincidenţă nefericită, şi aici nu se pot face speculaţii. Dar, repet, trăim în România şi speculaţiile nu se vor opri. Singure, doar acţiunile noastre pot să-i convingă pe cei care vor fi interesaţi.

Vă aşteptaţi la presiuni din axa Luca-Vîntu?

Pe mine foarte multă lume a încercat de-a lungul vremii să mă preseze dar nu a reuşit nimeni, pentru că sunt un om independent, din punct de vedere financiar, din punct de vedere personal şi fac ceea ce cred eu că e bine. Nu are nimeni cu ce să mă preseze. Singurele persoane care pot să mă preseze sunt cei doi copii ai mei, de la care şi accept să facă asta. În rest, nu accept de la nimeni.

Dacă veţi câştiga procesul acesta în care v-aţi constituit parte alături de stat, e vorba, totuşi, de proprietăţile lui Luca şi Vîntu, ce veţi face cu ele?

Ne-am constituit parte civilă doar pentru a recupera în folosul firmei sumele, care apoi se vor vira ca o obligaţie la stat. Noi nu vrem să câştigăm bani din asta. Nu ştiu unde se va ajunge în final...

Haideţi să ne imaginăm. Să spunem că domnul Vîntu se va prevala de prietenia cu dumneavoastră şi va spune: ,,Vinde-mi casa aia, la un preţ ok, pentru că eu am investit emoţii în ea...". Ce veţi face?

Este un dosar mult prea complicat pentru ca eu să mă apuc acum să speculez. Sorin Ovidiu Vîntu a ales o bătălie care a degenerat. De la o bătălie cu Traian Băsescu pe care nu avea de ce să o ducă, poate eu aveam de ce să o duc, şi am dus-o, până la o bătălie cu instituţiile statului român, declarativ cel puţin, ceea ce nu este o abordare corectă. Dar să stau să-l judec acum pe Sorin, mai ales că nu mai suntem în relaţii de comunicare, e prea mult. Ce se va întâmpla, nu ştiu, dacă PSV apucă să achite toate datoriile şi prejudiciul rămâne doar către PSV nu şi către statul român, aceea va fi decizia PSV. Dar, aici nu pot să eludez legea. Nu pot să spun ,,Mulţumesc frumos, nu mai am nevoie de asta", pentru că acele bunuri sunt încadrate din punctul de vedere al legii, eu trebuie să mă supun legii. A, ce fac eu după-aia cu proprietăţile...e treaba mea, dacă vreau să câştig, câştig, dacă vreau să pierd, pierd.



"Eu cu SOV ne aflăm într-un moment în care nu comunicăm, am îngheţat această relaţie acum aproximativ un an şi jumătate.''

Idealuri regionale

Ca acţionar în companii de media, aveţi o strategie?

Să nu aveţi impresia că noi dorim să facem televiziune. Nu, noi dorim să producem conţinut cu relevanţă regională şi când spun West-Balkan la asta mă refer, regional, inclusiv pe fluxul euro-asiatic, dar şi dorinţa de a emite cumva pe acel flux. Acum, că o să o facem prin intermediul participaţiilor minoritare pe care le avem în anumite trusturi sau că vom inventa un vehicul pentru a emite acest flux, aceste analize, rămâne de văzut. Dar, ele sunt doar capacul. Intenţia mea este ca, beneficiind de această infrastructură, să reuşim să intrăm în proiecte foarte agregate de consultanţă, prin specialiştii pe care să începem uşor-uşor să-i adunăm. Şi, când mă referm la specialişti nu mă refer doar la persoane fizice, mă refer şi la diverse ONG-uri care lucrează nu doar pe partea de consultanţă geo-politică, ci şi pe partea de infrastructură energetică, pentru că nicio strategie energetică din regiune, indiferent că e vorba despre consum, producţie sau infrastructură, nu se poate dezvolta fără trend-urile geo-politice, care trebuie ştiute. Mă gândesc la o platformă cu participare internaţională pe care să o dezvoltăm, o platformă de convergenţă în acelaşi timp, pentru că noi vorbim aici de foarte multe zone emergente care pot să-şi aibă în România un centru, ca să spunem aşa. Convingerea mea clară, şi care dacă vreţi a fost un motor în momentul în care am decis această achiziţie, este că a a revenit vremea campionilor naţionali. Voi sunteţi un exemplu bun, Dinu Patriciu a făcut un fel de campion naţional în România. Eu cred că a revenit vremea campionilor naţionali care, în acord cu strategiile statului în care funcţionează, să poată să performeze. Şi dacă vreţi, planul nostru în următorii ani este să dezvoltăm un asemenea campion naţional în domeniile pe care vi le-am menţionat mai devreme.

Inclusiv în consultanţă? Bănuiesc că nu vă referiţi neapărat la consultanţa politică pe care aţi derulat-o până de curând?
Acum, că m-ai întrebat…Eu am plecat din politică şi am plecat iremediabil, dar asta nu înseamnă că nu mă preocupă. Exprimările publice pe care le-am avut până acum sunt exprimările publice ale unui om care a fost foarte implicat în politică şi care este foarte preocupat de ceea ce se întâmplă în continuare. Dar, prezenţa mea în politică de acum înainte este exclusă. În geo-politică, da. Dar, mă interesează foarte mult cine o să conducă România în 2013, cine o să fie preşedinte în 2014, pentru că este legat de activitatea de zi cu zi pe care o avem, de viitorul copiilor mei despre care vă vorbeam. Am favoriţii mei.

Aveţi favoriţi de la putere sau din opoziţie?
Eu sunt dedicat proiectelor de reformă şi mă enervează foarte mult populiştii. Şi ca să nu dau nume, cred că alternativa politică în acest moment la actuala putere este dominată de un populism cras, care mă enervează. Asta, nu înseamnă că voi face ceva împotriva domnilor la care am făcut referire, pentru că, probabil că v-aţi dat seama, este vorba despre actualii conducători ai USL-ului. Dar cum să spun, eu sunt foarte dezamăgit pentru că aveau o şansă mare să ofere o alternativă constituită de oameni inteligenţi, profesionişti, care să nu vină toată ziua la televizor cu ,,ba, pe-a mă-tii", pentru că asta este tendinţa acum în politică, ci să vină cu soluţii pentru marasmul ăsta în care ne-am afundat şi din care sunt convins că putem ieşi.
 

"PSV s-a constituit ca parte civilă, pentru recuperarea prejudiciului, acţionând în solidar în acest sens cu autorităţile statului.''

Motivele speculaţiilor pe axa Guşă-Păcuraru-SOV

În momentul în care în presă s-a vehiculat cumpărarea PSV (fosta Petromservice) de către Maricel Păcuraru, imediat s-au făcut conexiunile cu Sorin Ovidiu Vîntu, date fiind relaţiile de afaceri dintre cei doi. Actuala societate a lui Guşă şi Păcuraru, Strategies-Research-Investements, se constituie parte în dosar pentru recuperarea prejudiciului de peste 83 de milioane de euro imputat de procurori „lotului Vîntu" ca prejudiciu creat fostei Petromservice. Or, dată fiind apropierea dintre SOV şi cei doi, Maricel Păcuraru şi Cozmin Guşă, s-a speculat faptul că prejudiciul care va fi recuperat de Strategies-Research-Investements va ajunge de fapt tot la SOV.

Istoricul Petromservice

- 2002 - Anul lui Luca. Petromservice este preluată cu tot cu active şi salariaţi de Asociaţia Salariaţilor din Petrom, condusă de Liviu Luca.
- 2003 - Căpuşarea Petrom. Petromservice primeşte un contract pentru o perioadă de 5 ani, prin care va furniza servicii de întreţinere a sondelor deţinute de Petrom.
- 2004 - Venirea austriecilor. OMV a cumpărat Petrom. Preţul tranzacţiei - 600 de milioane de euro pentru 33%.
- 2005 - Un offshore preia controlul. Elbahold Ltd. (Cipru), deţinut de Luca, a preluat 43,9% din Petromservice prin majorare de capital, preţul investiţiei fiind de 12 milioane de euro. 25% din acţiunile companiei au rămas asociaţiei salariale conduse de Luca.
- 2007 - Profitul. După ce, în urmă cu doi ani, investise
12 milioane de euro pentru 43% din Petromservice, principalele activităţi ale companiei sunt cumpărate de Petrom pentru suma record de 328,5 milioane de euro. Profitul Elbahold (Liviu Luca) a fost de peste 145 de milioane de euro. Procurorii acuză faptul că întreaga sumă a tranzacţiei, 328, 5 milioane de euro, ar fi ajuns de fapt în conturile lui Luca şi Vîntu.
- 2008 - Schimbarea numelui în PSV. Petromservice îşi schimbă denumirea în PSV Company.
- 2011 - Reţineri, eliberări. Liviu Luca, Sorin Ovidiu Vîntu şi alţi opt directori din Petromservice au fost reţinuţi în dosarul privind delapidarea companiei, pentru un prejudiciu de peste 83 de milioane de euro. Suma este revendicată acum de noii proprietari ai PSV, Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru.

83 de milioane de euro este prejudiciul, estimat de procurori, care ar fi fost făcut de Sorin ovidiu Vîntu, Liviu Luca şi complicii lor.

infografie
Societate


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri