Cozi nocturne la starea civilă
La oficiul de căsătorii din sectorul 4, tinerii se aşază la rând de la trei dimineaţa, pentru o programare la cununie Miercuri noapte, ora trei şi jumătate. În bezna de pe strada
La oficiul de căsătorii din sectorul 4, tinerii se aşază la rând de la trei dimineaţa, pentru o programare la cununie
Miercuri noapte, ora trei şi jumătate. În bezna de pe strada Gramont, unde se află sediul Stării Civile sector 4, cuplurile dorm în maşini. La ora patru, apar primele perechi de tineri în faţa instituţiei, iar coada care începe să se întindă pe câţiva metri aminteşte de înghesuiala pentru vize. Rezemaţi de ziduri, viitorii miri şi mirese îndură umilinţa de dinaintea legământului în faţa administraţiei locale, unde plătesc taxe şi impozite.
Căsătoriile se programează la sectorul 4 pe liste întocmite "pe picior", la indicaţiile "doamnei de la intrare", adică a angajaţilor Poliţiei Comunitare a sectorului. Totul se petrece noaptea, la poarta Stării Civile, înainte de a ajunge funcţionarii la serviciu. Oamenii află despre acest sistem atunci când vin să se intereseze de actele necesare pentru a se căsători.
"Mi-au zis doamnele de la intrare că trebuie să fiu devreme aici, cel târziu la cinci jumate' dimineaţa, că se face listă şi că trebuie să mă înscriu pe listă", a spus Valentina, în timp ce sorbea, joi noapte, o cafea în faţa Stării Civile.
Primul venit îşi alege ora pentru cununie
Legea spune că viitorii miri trebuie să vină cu 10 sau 14 zile înainte să-şi depună actele de căsătorie. Lucreţia şi Mihai erau primul cuplu trecut pe lista cu programările pentru 1 septembrie.
Motivul pentru care au ţinut să fie printre primii pe listă este stabilirea orei la care va avea loc evenimentul.
"Ni s-a spus să venim la patru şi, dacă aşa vine lumea, aşa am venit şi noi, că sunt foarte multe cupluri. Care vine primul poate să-şi aleagă ce oră vrea pentru cununie", a explicat Mihai. Cei care nu s-au trezit devreme au avut parte de surprize.
"Am ajuns aici la ora patru şi jumătate şi deja eram al patrulea pe listă", a spus Petre, tatăl unei viitoare mirese, venit la Starea Civilă ca să-i ţină un loc la rând fiicei sale. La ora şapte, 20 de cupluri erau înscrise pe listă.
100 de căsătorii, într-o singură zi
Directorul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, Şerban Ponova, s-a arătat surprins de situaţie, pe care însă nu o neagă. "Cred că s-a ajuns aici din cauza legislaţiei care impune depunerea dosarului cu fix zece zile înainte de ziua cununiei, ceea ce îi obligă pe oameni să se înghesuie cu cererile într-o singură zi, iar pe noi să oficiem tot într-o singură zi, chiar şi 100 de căsătorii", a explicat Ponova.





















































