Cozi nesfarsite, intr-o liniste de cimitir, la Institutul Oncologic Bucuresti

Napastuiti de soarta, ignorati de medici, sute de bolnavi de cancer se calca in picioare, zilnic, la usile cabinetelor de la Institutul Oncologic din Bucuresti. Veniti cu noaptea in cap de prin toate

Napastuiti de soarta, ignorati de medici, sute de bolnavi de cancer se calca in picioare, zilnic, la usile cabinetelor de la Institutul Oncologic din Bucuresti. Veniti cu noaptea in cap de prin toate colturile tarii, pacientii asteapta, sfarsiti de boala si de oboseala, ore in sir, pentru un tratament care sa le prelungeasca viata. De-a valma, proaspat operati, bolnavi cu diagnostic incert sau deja pe tratament, stau si asteapta cu orele sa-i bage cineva in seama. "Daca ai noroc de un medic cu suflet, esti tratat mai bine. Daca nu, poti sa le dai si un sac cu bani ca tot nu se uita la tine", ne spune o pacienta proaspat operata. De sub halat i se vede un bandaj care ii acopera rana de la sanul scos. Femei lasate fara par de citostatice isi ascund capetele in baticuri, iar barbati sleiti de boala se deplaseaza doar cu sprijinul rudelor. Fata de ei nimeni nu are indurare, cu atat mai putin personalul medical. "Nu mai stati toti in usa, ca iese domnu' doctor si va vede", repeta invariabil asistentele medicale, de cate ori isi mai scot capul din cabinetele de consultatii. In ciuda cozilor de la fisier, cabinetele de consultatii, internari sau sali de tratamente, pe holuri este o liniste apasatoare. Pacientii sprijiniti de pereti, ca niste umbre, par lipsiti de orice speranta. "Am venit de la ora 4 de dimineata ca sa ma inscriu pe lista de asteptare. Cel mai greu este sa-ti ajunga fisa in cabinetul doctorului. Circuitul fisei medicale din dulap la doctor este unul infernal. La cateva ore, o asistenta plictisita ia un teanc de fise pe care le arunca prin cabinete. Niciodata nu stii cand iti vine randu'.", spune o tanara bolnava de cancer mamar, venita din Dambovita, care isi tine langa picior o geanta de voiaj. Aceeasi aglomeratie este si la radioterapie. Pacientii stau incolonati si isi asteapta rabdatori randul. "Bine ca merge aparatul si pot sa-mi fac razele. Medicii spun ca e vechi si de-aia se strica des", comenteaza un bolnav. Ca si cand boala nu le-ar fi de ajuns, pacientii asteapta ore in sir pana cand medicii catadicsesc sa coboare in policlinica. Cel mai devreme, doctorii isi fac aparitia la cabinetele de consultatii pe la 11. "Abia acum si-a amintit de noi. Dupa ce a vazut toate pilele si cunostintele, vine si randul nostru", vorbeste, ca pentru sine, o pacienta. Nici bolnavii care se trateaza in ambulator nu scapa de cozi. "In zilele in care trebuie sa fac tratamentul, am nevoie obligatoriu de un insotitor. Dupa perfuziile cu citostatice, asa ametita cum sunt, asistentele ma obliga sa eliberez cat mai repede patul. Pana la usa ajung sprijinindu-ma de pereti. Este inuman sa trimiti pe drumuri un om intr-o asemenea stare", se plange o batrana de 70 de ani. Cei care nu au norocul sa aiba un insotitor asteapta sa-si revina in puteri pe bancile din fata institutului. Alaturi de acestia, stau la aer bolnavii internati. Uneori, intra in vorba si-si deapana suferintele. Mai incolo, pe marginea gardului, o femeie care inca isi asteapta randul a iesit la aer. Imparte un covrig cu un caine maidanez. Amiaza ii prinde pe pacienti tot pe scaunele acoperite cu vinilin jerpelit. Pe langa ei trec, indiferenti, medici si asistente.