Cozi imense la Aeroportul Henri Coandă
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism este îngrijorată de faptul că timpul de aşteptare la ghişeu şi la controlul de securitate pe aeroportul Henri Coandă a atins un nivel care
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism este îngrijorată de faptul că timpul de aşteptare la ghişeu şi la controlul de securitate pe aeroportul Henri Coandă a atins un nivel care afectează pasagerii şi aduce un prejudiciu de imagine României, se arată într-un counicat al asociaţiei.
Situaţia s-a creat după închiderea aeroportului Băneasa, dar a devenit alarmantă odată cu intrarea în sezonul estival, când numărul curselor au crescut foarte mult, a declarat pentru NewsIn, putrătorul de cuvânt al ANAT, Traian Bădulescu.
"Am primit plângeri atât din partea turiştilor cât şi a agenţiilor de turism, care reclamă faptul că petrec şi două ore la coadă pentru formalităţi. La aceste două ore se mai adaugă deseori minimum o oră de transport între Bucureşti (hotel) şi aeroport, din cauza diferitelor lucrări la şoseaua de legătură. Toate aceste lucruri nu fac decât să afecteze imaginea României", a spus Bădulescu.
Din 10 mai, cursele aeriene de pe aeroportul Băneasa sunt operate de pe Aeroportul Henri Coandă ca urmare a lucrărilor de reparaţii la pistă ceea ce va duce la închiderea aeroportului Băneasa, iar activitatea va fi realuată la începutul lunii august.
În acest an, pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu" (BBAV) vor fi executate lucrări pentru modernizarea şi reabilitarea pistei, investiţii care se vor ridica la peste 20 milioane euro. Programul de reabilitarea vizează refacerea a 3.200 metri de pistă, lucrările urmând să se realizeze în mai multe etape.
În perioada 10 mai-31 iulie, va fi reparată porţiunea din centrul pistei, motiv pentru care activitatea pe aeroportul Băneasa va fi suspendată, iar companiile aeriene vor opera pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Pentru a face faţă aglomeraţiei din această perioadă, administraţia Aeroportului Otopeni a suplimentat cu 75% numărul de porţi de control de securitate şi a reorganizat ghişeele check-in. De asemenea, a fost mărită capacitatea de procesare a fluxurilor pasageri de pe aeroportul Otopeni şi au fost stabilite noile programele de zbor ale companiilor low-cost.
Ministerul Transporturilor estimează că în condiţiile suspendării activităţii pe aeroportul Băneasa, pe Otopeni traficul va creşte cu peste 50%, din care 25-26% creşterea traficului operatorilor actuali, 7% creştere produsă de operatorii noi şi circa 18% creştere datorată operatorilor transferaţi de la BBAV.




















































