Corpul de control al Agenţiei de Transplant, trimis la Spitalul Sfânta Maria. De ieri, suntem pe lista neagră de transplant la Viena
0Ministerul Sănătăţii face verificări la Spitalul Sfânta Maria din Capitală prin intermediul inspectorilor din Agenţia Naţională de Transplant. Preşedintele Agenţiei, Radu Deac, a declarat că vrea să urgenteze operaţiile de transplant pulmonar în ţară, acestea urmând să se facă la centrul Sfânta Maria din Bucureşti dacă verificările vor arăta că centrul este pregătit: „În mod clar, transplantul pulmonar trebuie făcut cât mai curând în România”.
„Odată acreditat acest centru, va rămâne acreditat. Raportul va fi gata cât mai curând posibil, nu poate trena. La Viena sunt cinci pacienţi pe lista de aşteptare şi ne ocupăm de căutarea unei soluţii. Vrem să grăbim operaţiile de transplant în ţară, aproape sigur la Sfânta Maria, şi până atunci, să avem un backup în alte centre din apropiere, din Europa. Se va confirma că toate lucrurile de la Sfânta Maria sunt în regulă. În mod clar, transplantul pulmonar trebuie făcut cât mai curând în România. Cel mai avansat centru este cel de la Sfânta Maria, deci concluziile sunt simple. Sigur, ar fi de dorit să existe două centre să aibă şi pacientul de unde alege", a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Radu Deac.
La sfârşitul anului trecut însă, fostul ministru Vlad Voiculescu declara că este anormal ca un centru de transplant pulmonar să fie acreditat, în condiţiile în care nu poate asigura îngrijirea pacientului după efectuarea operaţiilor, perioada de convalescenţă fiind considerată etapa critică a procesului de transplant de plămâni.
"Avem suspiciuni serioase că Spitalul Clinic Sfânta Maria a fost acreditat sub presiune politică”, spunea acesta,
Reverificări în urma unei întâlniri cu primarul Firea
Decizia de a trimite astăzi Agenţia de Transplant la Spitalul Sf Maria a fost luată în urma unei întâlniri care a avut loc marţi la Ministerul Sănătăţii şi la care a participat şi primarul Capitalei Gabriela Firea.
În această dimineaţă, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog a explicat că a luat deja legătura cu şeful Centrului de Transplant de Plămâni din AKH Viena, pentru a vedea ce se poate face în cazul pacienţilor care au nevoie de transplant.
Totodată, oficialul a arătat că şi Slovenia este afectată de decizia instituţiei vieneze. „Ministerul Sănătăţii i-a trasat ANT termene şi până luni sunt obligaţi să studieze toate posibilităţile pentru pacienţii care au nevoie de transplant de plămâni, să vadă care sunt clinicile care i-ar putea primi pe pacienţi. Luni va fi luată o decizie în acest sens”, a explicat, pentru „Adevărul”, Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România.
Pe lista neagră a AKH Viena
Pacienţii români care au nevoie de transplant de plămâni nu mai sunt primiţi la Spitalul AKH din Viena, unitatea sanitară la care erau trimişi bolnavii cu indicaţie de transplant. Tot aici se făceau şi monitorizările celor care au beneficiat deja de un transplant de plămâni, dar totul este acum neclar atât pentru medicii din domeniul transplantului cât şi pentru pacienţi, care nu ştiu în ce măsură îi va afecta decizia unităţii medicale din Viena de a rezilia unilateral contractul pe care îl avea cu statul român.
„Ne-am trezit în ultimul moment, sunt peste 70 de pacienţi care au nevoie urgent de transplant şi care sunt în stadiu avansat de boală. Încă nu ştim dacă cei care au fost deja transplantaţi vor fi afectaţi de această decizie luată de clinica vieneză, plus că deja au fost achitaţi banii pentru câteva intervenţii şi, dacă ele nu vor mai avea loc, trebuie, într-un fel sau altul, returnaţi, astfel încât pacienţii să fie operaţi în altă parte”, a declarat, pentru „Adevărul”, Gheorghe Tache, preşedintele Asociaţiei Transplantaţilor din România.
Motivul rezilierii contractului
Scrisoarea unui profesor din Viena l-a luat prin surprindere pe ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, care s-a declarat nemulţumit de activitatea Agenţiei Naţionale de Transplant şi de faptul că a fost încheiat un contract cu un singur centru în care se face transplant de plămâni. Motivul oficial invocat de experţii din Viena îl constituie restrângerea activităţii centrului. „Spitalul din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest contract”, a explicat şeful de la Sănătate. În plus, acesta a precizat că nu a fost anunţat în mod oficial că pacienţii români nu mai au acces la intervenţiile de transplant pulmonar, ci că înştiinţarea a fost făcută printr-un e-mail.
„Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant şi am avut o discuţie cu preşedintele ANT, care mi-a spus că va face un demers către Eurotransplant că să avem un răspuns oficial. În acelaşi timp, noi suntem în contact şi cu celelalte centre care fac transplant din Praga şi Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânşii”, a completat Florian Bodog.
„Nu putem refuza dreptul la viaţă acestor pacienţi”
La rândul său, medicul Carmen Panţiş, coordonator de transplant în Bihor, a explicat, pentru „Adevărul”, că soluţii există: Franţa, Anglia, Spania sau Elveţia sunt doar câteva dintre statele în care există centre de transplant pulmonar, unde se pot face intervenţiile câtă vreme statul român are dorinţa de a facilita şi plăti aceste intervenţii.
„Nu putem refuza dreptul la viaţă acestor oameni din cauza unor chestiuni birocratice. Chiar şi în Statele Unite ale Americii pot fi făcute intervenţii. Sunt clinici de top în afara Eurotransplantului, din care fac parte 13 ţări europene, unde se pot efectua intervenţiile şi monitorizarea pacienţilor post-transplant. Dar alegerea acestor centre nu se face pe criterii geografice. Nicio ţară din cele care nu sunt în Eurotransplant nu cred că ar fi capabilă să ne refuze câtă vreme plătim acele intervenţii. Trebuie urgent deblocată situaţia pentru a le reda speranţă acestor pacienţi a căror stare de sănătate se agravează”, a arătat anestezistul.
De cealaltă parte, doctorul Victor Zota, de la Agenţia Naţională de Transplant a explicat că şi alţi bolnavi europeni sunt afectaţi de decizia centrului vienez de a-şi restrânge activitatea. Acesta a precizat că Italia este o altă variantă luată în calcul de autorităţi. În schimb, ministrul Sănătăţii, nemulţumit de activitatea ANT, afirmă că va depune toate eforturile pentru deblocare. Bodog a subliniat că nu va da undă verde transplantului de plămâni în România până ce nu va fi convins că unităţile sanitare îndeplinesc toate condiţiile de siguranţă pentru pacienţi.
Ce mai stă la baza deciziei AKH Viena
Se pare că la baza acestei decizii nu stă doar restrângerea capacităţii centrului vienez, ci şi datoria pe care România a acumulat-o în ultimii ani faţă de instituţia din Austria, sumă ce se ridică la sute de mii de euro, susţine Vasile Barbu, şeful Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP).
„Autorităţile române au fost mereu neserioase în raport cu spitalul AKH. Nu au plătit la timp. Iar centrul vienez a primit numeroase cereri de transplant de la alte state care plătesc mai mult decât România. Şi, pe lângă faptul că suntem rău platnici, venim în ultima clipă pentru semnarea contractelor, nu le respectăm. Am avea şi posibilitatea să prelevăm mai mult plămân în ţară, dar nici asta nu facem. Contează şi asta, ne afectează imaginea foarte mult. România vine cu chestii populiste şi acestea sunt consecinţele, iar cei care au de pierdut sunt bolnavii”, a explicat, pentru „Adevărul”, Vasile Barbu.