Consiliul Superior al Magistraturii critică proiectul noii legi a salarizării: afectează independența financiară a magistraților
0Consiliul Superior al Magistraturii a trimis astăzi la Ministerul Justiției punctele sale de vedere cu privire la legea salarizării, inițiată de guvernul interimar Bolojan, pe care Justiția o respinge.

După Înalta Curte de Casație și Justiție, marți și Consiliul Superior al Magistraturii a transmis către Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării acestei instituții, punctul de vedere formulat cu privire la Proiectul de Lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice.
CSM susține că a atras atenția asupra viciilor de neconstituționalitate ale proiectului de lege.
Potrivit CSM, proiectul de lege a fost inițiat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor constituționale și legale vizând legitimitatea Guvernului demis de a iniția proiecte de lege.
„Includerea magistraților în proiectul de lege constituie o încălcare flagrantă a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care, la art. 205 alin. (2) teza a II-a, prevede că „salarizarea judecătorilor şi a procurorilor se stabilește prin legea specială privind salarizarea şi alte drepturi salariale în domeniul justiţiei. Independența justiției, consacrată expres de Constituția României, republicată, presupune și existența unor garanții financiare adecvate și stabile pentru judecători și procurori, context în care salarizarea magistraților nu reprezintă doar expresia politicii statului în domeniul resurselor umane din Autoritatea judecătorească, ci, în principal, trebuie să asigure o garanție veritabilă pentru independența justiției”, arată CSM în punctul de vedere trimis Ministerului Justiției.
Totodată, membrii CSM susțin că proiectul de lege nesocotește grav independența financiară a magistraților și subminează rolul de putere în stat care revine autorității judecătorești.
„Reglementarea referitoare la „diferența salarială tranzitorie” este ambiguă şi lipsită de previzibilitate, contrar cerințelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, republicată. Proiectul de Lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice este în vădită contradicție cu Legea fundamentală și statutul magistraților, astfel că nu poate fi promovat în forma propusă, iar singura opțiune normativă conformă cu cadrul legislativ actual este aceea în care salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială, cu respectarea exigențelor impuse de principiul independenței justiției”, mai arată CSM.
Observațiile Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la proiectul de Lege privind salarizarea pentru personalul plătit din fonduri publice publicat pe pagina de internet a Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale pot fi citite AICI.























































