Analiză Noua lege a salarizării, contestată de sindicate din Poliție, Sănătate și Educație: „Cu certitudine vor fi proteste"

0
Publicat:

Noua lege a salarizării unitare, pe care Guvernul trebuie să o adopte până la 1 iulie pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR, riscă să declanșeze un val de proteste în sistemul public. După primele consultări cu sindicatele și reprezentanții societății civile, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a admis că unele grile salariale „nu sunt bine așezate” și a anunțat că va încerca să corecteze problemele identificate.

Sindicaliști din învătământ la protest
Tensiunile generate de noua lege a salarizarii unitare au apărut deja. Foto Adevărul

De altfel, ministrul urmează să discute la Bruxelles posibilitatea amânării majorărilor prevăzute pentru demnitari, una dintre cele mai contestate prevederi ale proiectului.

În timp ce Executivul susține că legea va elimina inechitățile din sistemul bugetar, sindicatele din Poliție, Sănătate și Educație susțin exact contrariul: noua grilă salarială produce dezechilibre, reduce veniturile unor categorii de angajați și favorizează în continuare funcțiile de conducere și demnitarii.

Pîslaru admite problemele din lege și caută soluții la Bruxelles

Declarațiile ministrului vin după o serie de reacții critice din partea sindicatelor și economiștilor. Pîslaru a recunoscut că în urma consultărilor au fost identificate situații care necesită reanalizare și că anumite grile salariale nu reflectă corect ierarhiile din sistemul public.

Una dintre cele mai controversate prevederi rămâne creșterea salariilor pentru demnitari, într-un context în care Guvernul vorbește simultan despre austeritate, limitarea cheltuielilor publice și menținerea înghețării unor beneficii sociale. Ministrul a anunțat că va discuta cu reprezentanții Comisiei Europene posibilitatea amânării aplicării acestor majorări.

Polițiștii: „Cu certitudine vor fi proteste”

Pe de altă parte, cele mai dure reacții vin din sistemul de apărare și ordine publică. Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), a declarat pentru „Adevărul” că sindicaliștii au transmis Ministerului Muncii un document de zece pagini cu observații și propuneri.

„Sunt 10 pagini de propuneri. Cu certitudine vor fi proteste dacă sindicatele nu sunt mulțumite.

Și vă dau câteva exemple care arată degringolada din nua lege: dacă un adjunct de șef de post este promovat în funcția de șef de post, salariul îi scade; la soldat a scăzut salariul de grad de la 1.500 lei brut la 410 lei brut; ministrul a spus că, dacă în urma recalculării rezultă un salariu mai mic, angajatului se va plăti salariul actual prin acordarea unei sume compensatorii care să acopere diferența. Aici apare o altă problemă: juriștii spun că această sumă compensatorie nu se poate lua în calcul nici la pensie și nici la sporuri. Eu aș discuta câteva luni cu reprezentanții fiecărui domeniu de activitate, astfel încât să iasă o lege bună”, a declarat Zelca pentru „Adevărul”.

Liderul sindical susține că noua lege ar putea reduce veniturile angajaților din sistem cu sume cuprinse între 1.000 și 1.500 de lei.

„Nicidecum nu este o salarizare unitară. (Proiectul n.red) nemulțumește și polițiștii, și funcționarii publici, și personalul contractual din familia ocupațională apărare ordine publică și securitate națională.

Să nu uităm că noi urmărim trei familii ocupaționale. Sănătate, unde avem asistenții și medicii din spitalele militare și spitalele MAI, anexa șase pentru apărare ordine publică și siguranță națională unde sunt polițiștii și anexa opt unde sunt funcționarii publici și personalul contractual din MAI și MApN. Scad salariile cu 1000-1.500 lei. 

Cert este că actuala lege 153 din 2017, deși este aplicată în proporție de 70%, este mai bună decât legea propusă de acest guvern care este totuși demis prin moțiune de cenzură. Un aspect de neconstituționalitate pe care îl vom ataca și noi prin Avocatul Poporului și prin solicitări către partidele parlamentare”, a spus Zelca.

Acesta avertizează că proiectul afectează tocmai categoriile profesionale de care statul are cea mai mare nevoie în actualul context de securitate.

„Asta în contextul în care, de exemplu, să nu uităm ce s-a întâmplat cu acea dronă rusească, care a căzut pe un bloc. Deci, avem un război la graniță, care, iată, ne amenință în mod direct și noi nu facem decât să ne batem joc de armată, de poliție și de civilii care lucrează în acest sistem care este vital în acest moment.

Exact cum a fost vital sistemul de sănătate pe timpul pandemiei. Acum, acest sistem apărare, ordine publică și securitate națională trebuie tratat cu maximă seriozitate, pentru că nu poți să te joci. Degeaba aduci tancuri, degeaba, aduci logistică, dacă nu vei avea cu cine să o manevrezi ca să zic așa, a spus liderul sindical.

SANITAS acuză lipsa dialogului social și avertizează asupra riscurilor pentru PNRR

Federația SANITAS a anunțat că respinge orice formă a legii salarizării care ar putea fi adoptată fără consultarea reală a partenerilor sociali. Sindicaliștii invocă obligațiile asumate de România prin PNRR și avertizează că ignorarea dialogului social poate pune în pericol deblocarea unor tranșe de finanțare europeană.

Potrivit organizației, Componenta 14 - Bună Guvernanță și Jalonul 449 prevăd explicit consultarea sindicatelor înainte de adoptarea legii, iar Comisia Europeană analizează nu doar textul final, ci și modul în care acesta a fost elaborat.

SANITAS susține că transmiterea proiectului către Parlament fără parcurgerea etapelor de negociere cu sindicatele ar reprezenta o încălcare a angajamentelor asumate de România prin PNRR. Federația a programat un protest  în Piața Victoriei și în zona Parlamentului pentru data de 3 iunie.

Profesorii reclamă că veniturile nu cresc

Nemulțumiri există și în sistemul de educație. Sindicatele din învățământul preuniversitar susțin că noua grilă salarială nu aduce creșterile promise și că efectele reale asupra veniturilor profesorilor sunt minime.

Austeritate pentru popor, majorări la vârf: Guvernul îngheață pensiile, dar crește salariile demnitarilor printr-un „mecanism fanariot”

Potrivit liderilor sindicali, numeroase categorii de cadre didactice ar urma să încaseze venituri apropiate de cele actuale, în ciuda reformei salariale anunțate de Guvern.

Biroul Executiv al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași a anunțat deja că respinge în totalitate forma actuală a proiectului.

Economiștii: „Nu este o lege a salarizării unitare”

Economistul Adrian Negrescu consideră că noua lege nu elimină privilegiile din sistemul public și nici nu rezolvă dezechilibrele existente.

Nu este o lege a salarizării unitare în sectorul bugetar, pentru că avem o mulțime de instituții, de la autorități precum ANRE, ASF, Banca Națională și altele, unde salariile și indemnizațiile sunt de câteva ori mai mari decât ceea ce vedem acum la președintele României. De acele salarii nu se atinge nimeni”, a declarat Adrian Negrescu pentru „Adevărul”, criticând și majorările acordate demnitarilor.

Legea instituie un mecanism de tip fanariot în care demnitarii, privilegiații, sunt avantajați iar plebea trebuie să se bucure că primește un salariu. Legea salarizării unitare este ca o frecție la un picior de lemn. Nu rezolvă inechitățile din sistemul bugetar, vezi de exemplu faptul că nu se referă și la bugetarii din companiile statului, autorități și alte așa-zis instituții autonome care tot din bani publici sunt plătiți. Acolo nivelul de salarizare este unul uriaș și care, în unele situații depășește câștigurile medii la nivel regional în instituții similare”, a declarat Adrian Negrescu pentru „Adevărul”.  

Economistul avertizează și asupra impactului bugetar al reformei.

„O altă mare problemă, dincolo de momentul foarte prost ales - ceri oamenilor austeritate în 2027, pensiile sunt înghețate la fel ca și alocațiile pentru copii și demnitarii își cresc salariile - o reprezintă finanțarea acestei legi. De unde va face rost guvernul de încă 8 miliarde de lei, pe lângă cei 167 de miliarde pe care îi plătește anual pentru bugetari în principal din împrumuturi. Nu e o cheltuială sustenabilă și de aceea cred că această lege va avea o mare problemă de rezolvat – ori îngheață salariile pe mai mulți ani, până când ne revenim economic, ori va genera ample disponibilizări de personal menite să reducă factura cheltuielilor bugetare”, a avertizat Adrian Negrescu.

Radu Nechita: problema este dimensiunea aparatului bugetar

Profesorul de economie Radu Nechita consideră că problema fundamentală nu este doar nivelul salariilor, ci numărul mare de angajați din sistemul public.

Guvernul a introdus și măsuri de control al cheltuielilor statului și cu toate acestea, totalul lor, chiar exprimat în euro, a crescut an de an. Intenția, cel puțin, merge în direcția bună”, a declarat Radu Nechita pentru „Adevărul”.

Acesta avertizează însă că statul are mai mulți angajați decât poate susține economia privată.

„Avem un număr total de angajați în sectorul public mult prea mare față de posibilitățile sectorului privat. Situația angajărilor la stat este neomogenă: există agenții care, aparent sunt esențiale, dar care dau ștampile formal, fără răspundere și uneori în schimbul umplerii unor cutii de pantofi. În unele sectoare publice avem deficit de personal, în altele excedent. În aceeași entitate publică, uneori în același serviciu sau birou, există oameni care lucrează și alții cărora nimeni nu le-ar simți lipsa. Nici creșterile și nici reducerile de-a valma a salariilor din sectorul public nu rezolvă problemele structurale”, a explicat profesorul.

Dragoș Pîslaru merge la Bruxelles să blocheze creșterea salariilor pentru demnitari: „Nu poți avea diferențe mari în perioade de constrângeri”

„Intenția este bună, dar intră în coliziune cu creativitatea oamenilor din sistem și care se vor strădui să ocolească astfel de măsuri sau chiar îndepărtarea din funcții a celor care doresc implementarea lor”, a mai spus Radu Nechita.

Legea salarizării va influența competiția pentru angajați

Consultantul de business Mona Bardos consideră că noua lege a salarizării unitare poate aduce mai multă claritate și predictibilitate în sistemul public, însă efectele reale vor depinde de modul în care va fi implementată și de impactul concret asupra veniturilor angajaților.

Din perspectiva mediului privat și a antreprenorilor din comunitatea noastră, noua lege a salarizării unitare pare să meargă în direcția simplificării și uniformizării sistemului de salarizare din sectorul public, prin reducerea numărului de sporuri și reașezarea grilelor salariale”, a explicat aceasta.

Consultantul atrage însă atenția că efectele vor fi diferite de la o categorie profesională la alta.

„Pentru unii angajați veniturile pot rămâne similare, iar pentru alții pot apărea ajustări importante”, a spus ea adăugând că impactul noii legi nu se va limita la instituțiile publice, ci se va resimți și în mediul privat, în special pe piața muncii.

În opinia sa, o eventuală diminuare a veniturilor unor categorii de bugetari ar putea determina migrarea unei părți dintre aceștia către companiile private. Totuși, adaptarea nu va fi întotdeauna simplă.

Mediul privat, spune ea, „are nevoie de oameni pregătiți pentru ritmul și cultura organizațională mai alertă”, iar companiile mici și mijlocii nu pot prelua cu ușurință rolul de formare pentru un număr mare de angajați aflați în tranziție.

Mona Bardos consideră că și eliminarea celor 60-70 de sporuri poate avea efecte pozitive asupra transparenței sistemului, însă avertizează că schimbările trebuie explicate clar pentru a evita noi tensiuni sociale. „Cred că atât anul acesta cât și anul următor vor fi ani de ajustare atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat”, a mai spus aceasta, subliniind că antreprenorii ar trebui să mizeze pe prudență financiară, eficiență și investiții în dezvoltarea angajaților.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite