Consiliul de Securitate al ONU abordeaza prudent dosarul nuclear nord-coreean

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite urma sa discute ieri seara, pentru prima oara, retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleara (TNP) a Coreei de Nord, insa, potrivit previziunilor

Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite urma sa discute ieri seara, pentru prima oara, retragerea din Tratatul de Neproliferare Nucleara (TNP) a Coreei de Nord, insa, potrivit previziunilor reprezentantilor statelor membre, sedinta cu "usile inchise" nu urma sa aduca nici un rezultat notabil, ci numai o declaratie prudenta, care sa evite o abordare de fond a problemei. Inca de marti, la reuniunea pregatitoare a celor cinci membri permanenti, China a decis sa blocheze declaratia propusa de Statele Unite, prin care Consiliul de Securitate ar fi condamnat regimul de la Phenian pentru presupusa reluare a programului de inarmare nucleara. In discutiile dintre reprezentantii celor cinci state cu drept de veto, propunerea americana, sustinuta de Franta si Marea Britanie, s-a lovit de opozitia ferma a Beijingului si de rezervele Moscovei. China, singurul aliat al statului stalinist (care intre 1950-1953 a luptat alaturi de trupele Nordului in razboiul cu Sudul sprijinit de SUA), a promovat ideea iesirii din criza prin negocieri directe intre Washington si Phenian, in locul abordarii multilaterale, pentru care americanii au facut un lobby intens la ONU in ultimele saptamani. Intre timp autoritatile comuniste de la Phenian, plasate de SUA pe asa-numita "axa a raului", au reiterat ca presiunile facute de SUA pentru abordarea multilaterala la ONU sunt un "preludiu al razboiului" si ca impunerea oricaror sanctiuni va fi considerata "un act de razboi". Totodata, agentia oficiala de presa de la Phenian, a reamintit Japoniei, aliatul SUA in regiune, ca si ea se afla in raza de actiune a rachetelor nord-coreene, dupa ce Tokyo a lansat doi sateliti de spionaj pentru a supraveghea activitatea militara a Nordului. Criza nucleara dintre SUA si Coreea de Nord a izbucnit in octombrie anul trecut, cand Phenianul a dezvaluit ca si-a reluat in secret programul nuclear. De atunci, nord-coreeni au acuzat Washingtonul ca vrea sa ii atace militar, au expulzat inspectorii Agentiei Internationale pentru Energie Atomica si s-au retras din TNP.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite