Consilierul rebel al lui Putin pleacă la Washington
0Andrei Illarionov, fostul consilier al preşedintelui Vladimir Putin, foarte critic la adresa actualei puteri de la Kremlin, şi-a anunţat, ieri, plecarea la Washington pentru a colabora cu
Andrei Illarionov, fostul consilier al preşedintelui Vladimir Putin, foarte critic la adresa actualei puteri de la Kremlin, şi-a anunţat, ieri, plecarea la Washington pentru a colabora cu puternicul centru de cercetare neoliberală Cato Institute. Anunţul fostului consilier intervine în contextul acuzaţiilor lansate de Moscova la adresa Washingtonului privind pregătirea 'unei revoluţii'' în timpul alegerilor legislative ruse din 2007 şi al prezidenţialelor din 2008. Illarionov, foarte critic şi în privinţa arestării patronului gigantului petrolier rus Iukos, Mihail Hodorkovski, a demisionat de la Kremlin la sfârşitul lunii decembrie 2005. Printre proiectele prestigiosului Cato Institute figurează şi studiul crizei liberalismului în Rusia şi în Europa centrală. (AP)























































