CNCD: Traian Băsescu nu a discriminat comunitatea armeană

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, astăzi, cu 6 voturi pentru şi unul împotrivă, că preşedintele Traian Băsescu nu a discriminat comunitatea armeană atunci când, la

Consiliul pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, astăzi, cu 6 voturi pentru şi unul împotrivă, că preşedintele Traian Băsescu nu a discriminat comunitatea armeană atunci când, la externarea din spital, a afirmat despre medicul Mircea Ghemigian că, în sfârşit, vede "un armean competent", informează Rompres.

Colegiul Director al CNCD a decis, analizând materialul probator, că faptele sesizate nu întrunesc cumulativ elementele constitutive ale discriminării.

"Am considerat că declaraţiile domnului preşedinte au fost declaraţii politice, făcute într-un context, într-o bătălie politică şi Colegiul are sentimentul că în ultima vreme se încearcă atragerea Consiliului în anumite dezbateri politice, dar Colegiul nu are această menire, ceea ce nu înseamnă că noi agreăm sau nu condamnăm public orice declaraţie dintr-o dezbatere politică ce poate avea elemente discriminatorii", a spus preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos.

Hotărârea Colegiului Director va fi motivată şi comunicată părţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi poate fi atacată la instanţa de Contencios administrativ, potrivit legii.

Preşedintele Uniunii Armenilor din România, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a calificat afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu drept o insultă deosebit de gravă la adresa armenilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite