Clubul Român de Presă ia atitudine după apariţia stenogramelor din cazul Vîntu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Foto: clubulromandepresa.ro
Sursa Foto: clubulromandepresa.ro

Luni au apărut în presă stenograme din dosarul penal al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Stenogramele reprezintă discuţii ale omului de afaceri cu politicieni, dar şi cu oameni de presă, printre care se numără Bogdan Chirieac, Cătălin Popa, Sergiu Toader.

„Stenogramele Vântu sunt stânjenitoare pentru orice jurnalist sau om de presă care se luptă să îşi facă meseria profesionist şi onorabil. Din păcate, demonstrează că sunt printre ai noştri persoane care care acceptă şi participă la un rău făcut cu mână proprie. Se pare că nu este îndeajuns ca ei să fie sancţionaţi prin recomandări, pentru că atunci când bunul-simţ şi trasul civilizat de mânecă nu sunt suficiente în aplicarea eticii profesionale, trebuie să intervină sancţiuni ferme", se arată în comunicatul semnat de Indira Crasnea, preşedintele Clubului Român de Presă (CRP).

"Consiliul de Onoare al Clubului va discuta despre consecinţele apariţiei acestor stenograme şi va decide asupra oportunităţii declarării ca obligatorie a Recomandării privind autoreglementarea relaţiilor profesionale dintre patronii din mass-media, editori şi jurnalişti (adoptată în 2006 şi modificată în 2007). Ca jurnalist şi preşedinte al Clubului cred că apariţia acestor stenograme nu fac decât să dea apă la moară celor care abia aşteaptă să ne pună zgardă şi care tropăie de fericire pe margine când ne pot arăta cu degetul. Le cer colegilor mei din mass-media să fim conştienţi şi uniţi în apărarea valorilor şi eticii şi în a lua distanţă ferm de cei care nu ne fac onoare şi din cauza cărora statutul de jurnalist este pus la index", se mai arată în comunicatul oficial.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite